România va juca împotriva echipei naționale a Rusiei, în play-off-ul Fed Cup by BNP Paribas, de anul viitor. Întâlnirea va avea loc în România, pe teren propriu, pe 7 și 8 februarie.
Câștigătoarele celor opt meciuri de baraj se vor califica la turneul final de la Budapesta, turneu final programat între 14 și 19 aprilie 2020.
Pentru faza finală a competiției sunt deja calificate Franța și Australia, cele două finaliste Fed Cup din acest an, Ungaria, ca țară organizatoare, și Cehia, care a primit un wild-card din partea ITF.
Meciurile din 7 – 8 februarie vor avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
„Cel mai important pentru noi, după această tragere la sorți, este că jucăm acasă, cel mai probabil la Cluj-Napoca, acolo unde avem de partea noastră publicul, iar atmosfera este incredibilă.
Pentru a ne crește șansele, este foarte important ca Simona să evolueze pentru România. Avem o echipă foarte exprimentată, cu jucătoare valoroase care au fost în Top 100 sau sunt foarte aproape de aceste poziții”, a declarat Florin Segărceanu, potrivit gsp.ro.