Proiectul GeneID s-a lansat de curând în România, la Cluj-Napoca, prin parteneriatul în exclusivitate dintre MBI Institut Viena și laboratorul genetic NOVOGENIA Salzburg. Misiunea acestui proiect este de a oferi posibilitatea testării genomice avansate tuturor.
Conceptul GeneID este că prin cunoaștere, prin tehnica de ultimă generație, prin acumularea de informații legate de genetică si epigenetică, slăbiciunile înnăscute devin forțe reale în nutriția personalizată și prevenția bolilor.
Combaterea bolilor în avans este posibilă prin metode care demonstrează încă o dată că medicina este o știință minune. Prezent la Cluj-Napoca, Dr. Daniel Wallerstorfer – epigenetician și biolog molecular – demonstrează prin întreaga sa carieră că atât experții, cât și publicul larg pot beneficia de pe urma acestei știinte, genetica aplicată: “Beneficiile testărilor genetice sunt numeroase, făcând posibilă depistarea precoce a diferitelor disfuncționalități. Prin GeneID încercăm să îi ajutăm pe oameni să înțeleagă cât mai bine metodele de prevenție personalizată la care cercetătorii au muncit pentru a face posibile aceste testări genetice pentru marea masă. Combaterea bolilor în avans este posibilă prin metode accesibile acum, iar proiectul GeneID tocmai asta își propune. Foarte pe scurt, ceea ce reușim odată cu aceste testări genetice este să înțelegem cum reacționează genetic corpul nostru la nutrienți și calorii și cum trebuie să ne hrănim în funcție de rezultatele obținute pentru a reuși să prevenim diverse afecțiuni, dar și cum să ne punem în valoare punctele forte pe care organismal nostru le are. De exemplu, sportivii pot să își îmbunătățească anumite abilități și să ajungă la performanțe altădată de neimaginat, dacă apelează la testări genetice pentru a-și cunoaște cu adevărat corpul“– declară Dr. Daniel Wallerstorfer, CEO al grupului de companii Novogenia și antreprenor în industria biotehnologiei.
Cu ajutorul ultimelor tehnologii, există în sfârșit posibilitatea de a analiza genele unei persoane și de a determina potențialele riscuri de sănătate, dar și capacitatea de diagnostic corect și reducerea severității simptomelor. Practic, susțin activ creșterea calității vieții. Acesta este, de fapt, screeningul genetic – viitorul medicinei preventive.
GeneID oferă produse flexibile care pot fi adaptate la interesele, nevoile si obiectivele personale. Oferă, astfel, acces publicului larg la o perspectivă asupra întregului pattern al corpului uman. Unul dintre acestea este produsul BeautyID. Testările genetice în acest domeniu permit tratamente personalizate de prevenție a îmbătrânirii. Prin intermediul acestor testări genomice, genele responsabile vor fi analizate pentru descoperirea punctelor forte, dar cu precădere a punctelor slabe. Cu această abordare se oferă soluții personalizate bazate strict pe rezultatul genetic unic.
Boli grave precum cancerul pot fi prevenite cu ajutorul testărilor genetice oferite de Health ID. Testarea genetică medicală preventivă are potențialul de a adapta terapia cu cele mai bune rezultate și cu cel mai mic risc posibil pentru a asigura o mai bună îngrijire a sănătății. Sunt analizate peste 90 de variații genetice, permițând fiecărei persoane să primească diagnostic corect și rapid, evaluări ale riscurilor și tratamente în funcție de structura genetică unică. Astfel, e posibil să depistăm cum poate fi prevenită apariția unor boli precum cancerul, diabetul, tromboza etc., cum sunt tolerate și metabolizate medicamentele de către fiecare persoană și cum pot fi evitate efectele secundare ale medicamentelor – a cincea cauză de deces în lume.
‘’Unic pentru toți’’ nu este tocmai natura umanității. Personalizarea este unul dintre atuurile în medicina de prevenție, posibilă cu ajutorul acestor testări genetice oferite acum publicului larg.
Cu ajutorul informațiilor obținute în urma testelor genetice, prin PerformanceID sportivii au posibilitatea de a-și atinge obiectivele în scurt timp. Aceste informații preluate din gene pot indica inclusiv ce sporturi sunt potrivite pentru fiecare atlet în parte, măsuri de prevenire a accidentărilor, dar și cum se pot mări performanțele și competitivitatea.
Tot cu ajutorul testărilor genetice, prin VitalityID o persoană poate să afle cum se poate menține în formă optimă pe parcursul unei zile active, cum poate să prevină instalarea sindromului burnout, instalarea depresiei și cum să găsească un echilibru între viața personală și stresul profesiei, personalizat în funcție de genele proprii. Descoperind profilul nutrigenetic se pot preveni peste douăzeci de boli metabolice. Starea de bine a fiecăruia dintre noi este un atu mai ales în cazul unui stil de viată aglomerat și pentru stresul cotidian.
De asemenea, este cunoscut faptul că pierderea în greutate prin testări genetice este de 2.4 ori mai eficientă decât prin orice alte diete. Până la 80% din cauzele excesului de greutate sunt legate de gene. Există anumite gene care reglează cantitatea exactă de grăsime absorbită de către corp. Pentru 45% din populație, din păcate, aceste gene au variații care acționează asupra funcției în sine și absorb mai multă grăsime decât are nevoie organismul. Prin ShapeID este oferită cea mai eficientă strategie personalizată de pierdere în greutate, în funcție de profilul genetic unic.
Important de reținut este faptul că aceste testări genetice nu reprezintă un lux, ci sunt accesibile oricărei persoane. Costurile nu sunt deloc exorbitante, proiectul GeneID pune la dispoziția maselor testările genetice.
“Ne dorim o dezvoltare durabilă, un parteneriat pe termen lung în acest domeniu atât de necesar și pentru România. Este foarte important de înțeles că fiecare persoană poate avea acces la testări genetice, prețurile fiind accesibile pentru fiecare tip de testare. iar la achiziționarea mai multor testări genetice într-o singură comandă se aplică discounturi care pot ajunge și la 30%. Dorim să împărtășim tuturor oamenilor posibilitățile testării genetice aplicate în prevenția medicală personalizată și soluții personalizate de îmbunătățire a stilului de viață prin analiza profilului genetic unic. În genele noastre găsim răspunsurile pentru toate întrebările despre sănătate. ‘’Happy people live longer’’ poate deveni adevărat pentru fiecare persoană care-și cunoaște propriul plan genetic individual și ia măsuri în consecință. Sunt absolut convinsă că analiza GeneID va fi începutul unui nou capitol în viața fiecăruia, un capitol care va închide era ‘’dacă știam…’’ aplicată des în domeniul sănătății“, declară Bianca Guita, GeneID Ambasador în România.
Proiectul GeneID s-a lansat în premieră la Cluj-Napoca printr-un eveniment la care a luat parte chiar Dr. Daniel Wallerstorfer. Acesta a explicat cum medicina a evoluat, iar genetica ne permite azi tuturor să avem o perspectivă de ansamblu asupra organismului uman pentru că fiecare genă este o instrucțiune pentru corp, de obicei cu o singură funcție. Fiecare funcție a corpului este controlată de una sau mai multe gene, inclusiv modul în care descompunem alimentele sau medicamentele. Nimeni nu are gene impecabile. Experții estimează că fiecare persoană poartă aproximativ două mii de defecte genetice sau variații genetice care au un impact negativ asupra sănătății. Știința geneticii a crescut exponențial, iar asta ne ajută să cunoaștem și să înțelegem tendințele noastre individuale, să fim capabili să stopăm simptomele incomode, să prevenim obezitatea și să descreștem riscurile de apariție a bolilor.
Grija pentru noi este cea mai înaltă formă de respect pe care o putem acorda propriei persoane. Evoluția medicinei ne permite azi accesul la soluții personalizate, în funcție de problemele pe care le avem sau pe care vrem să le prevenim. A fi informat și deschis catre inovatie este primul pas în păstrarea sănătății și în a menține o stare de bine generală.