
În urma rugăminților jurnaliștilor, doctorul Andrea Gori, șeful Secției de boli infecțioase de la Policlinica Milano, a comentat informația legată de eficiența vitaminei C în combaterea coronavirusului.
„Dezmint ferm aceste informaţii”
Medicul Andrea Gori a dezmințit categoric „tratamentul-minune” despre care circulă un val imens de informații, afirmând: „Terapiile folosite pentru tratarea bolnavilor de coronavirus sunt standardizate în toate spitalele din Lombardia, pentru că decizia a fost luată în mod coordonat. Iar vitamina C nu este luată în considerare.”
Medicul a explicat în ce constă tratamentul pacienților infectați
„În primul rând, administrăm un antiretroviral, Kaletra, utilizat în trecut pentru tratarea pacienţilor cu HIV. Pe lângă Kaletra dăm hidroxiclorochină, un antireumatic. Ulterior, în unele cazuri, putem folosi şi Remdesivir, un nou medicament experimental”, a declarat Andrea Gori.
Conform presei, el sfătuiește oamenii să se încreadă în ceea ce spun doctorii mai degrabă decât în tratamentele despre care se zvonește în special pe social media.
„Tratamentele farmacologice utilizate sunt susţinute de studii ştiinţifice sau de date din studiile clinice. Nu există studii cu privire la acidul ascorbic care să certifice efectele sale curative sau preventive în cazul unei infecţii virale”, a mai completat Andrea Gori.