Firma Salzbergwerk Ressourcen Und Investitionen SRL a cerut Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea unei license de concesiune și exploatare pentru perimetrul de sare de la Nireș (jud Cluj) care are o suprafață de 3.245 de kilometri pătrați.
ANRM estimează că, pe durata concesiunii, bugetul de stat va încasa aproape 13,8 milioane euro din redevențe pe sarea extrasă de la Nireș, cota de redevență prevăzută de legislația în vigoare fiind de 1 euro pe tonă. În plus, concesionarul va plăti în fiecare an taxă pe activitatea minieră de exploatare, calculată la suprafața perimetrului, în valoare de 116.570 lei.
Către finalul anului 2018, într-un raport privind piața locală a sării pentru deszăpezire, Consiliul Concurenței arăta că Salzbergwerk a solicitat încă din 2017 negocierea încheierii licenței pentru exploatare. „Cu referire la perimetrul Nireș, Salzbergwerk Ressourcen und Investitionen SRL (în continuare Salzbergwerk), societatea care a derulat, în perioada 2014-2017, activitățile de explorare în baza licenței nr. 17098/2014, a solicitat, în data de 22.06.2017, acordarea directă, prin negociere, a licenței de exploatare. Urmare acestei solicitări, în data de 13.12.2017, ANRM a organizat ședința de negociere, în cadrul căreia reprezentanții Salzbergwerk au semnat contractul de negociere. Contractul de concesiune nu a fost semnat și de reprezentanții ANRM, motivul invocat fiind neconformitatea procedurii de negociere. În intervalul de peste un an scurs de la acest moment, ANRM nu a mai întreprins nicio acțiune pentru soluționarea solicitării de acordare a licenței de exploatare pentru perimetrul Nireș”, se arată în raportul publicat de profit.ro.
Salzbergwerk Ressourcen Und Investitionen SRL a fost înființată în octombrie 2013 de către Bogdan Ionuț Niță, fost partener de afaceri cu Andrei Hrebenciuc, fiul omului politic Viorel Hrebenciuc. El este și în prezent asociat principal al firmei, cu aproape 39% din capital, precum și administrator. 25,5% din părțile sociale ale viitorului producător de sare sunt deținute de societatea Radu Resources SA, controlată de soții Octavian și Anca Radu, patronii grupului Radu Holding, ce include business-urile Diverta, PinkPost, Sistec, TCE Holding, Flaro, Rimobi și Sunny Berry. Tot 25,5% din Salzbergwerk deține și firma Winners Resources SRL din Cluj, deținută indirect de soții Horia și Simona Ciorcilă. Horia Ciorcilă este fondator al Băncii Transilvania și președinte al Consiliului de Administrație al instituției de credit. Printre asociații Salzbergwerk se numără și firmele DKM Development SRL din București (10%), controlată indirect de Călin George Lupulescu, și Concrete DLX SRL (0,0625%) a omului de afaceri clujean Beniamin Timari. În județul Cluj există și perimetrul de sare gemă Valea Florilor, concesionat de firma Diana Exploatări Miniere SRL, controlată și condusă de Lajos Veres. Contractul de concesiune a fost semnat cu ANRM în urmă cu 11 ani, în 2009, dar nu a fost încă aprobat de Guvern, astfel încât nu pot încă demara activitățile miniere de exploatare.
Am urmărit presa locală și surpriză ,nici un cuvintzel despre B.T unde ieri 19.05.2020 in jurul orei 18.30 nu functzionau bancomatele și nu puteai face plata cu card ,oare datorită vremii de afară presa se face că plouă sau de B.T numai de bine indiferent de inconvenientele clientzilor plimbatzi de la bancomat la bancomat in zona O al orașului .