Firma Autosincron – dealer Mazda și Honda în Cluj-Napoca – era principala afacere deținută de Ioan Rus, pe vremea când acesta a revenit la conducerea Ministerului de Interne. De-a lungul anilor, prin firmă s-au perindat diverși asociați, nume sonore din Cluj-Napoca, însă o mutare interesantă a avut loc la sfârșitul anului 2018 când Ioan Rus a fost revocat din funcția de administrator a Autosincron, fiind înlocuit de Nistor Cosmin Voicu, nimeni altul decât profesorul universitar acuzat că a dat o țeapă de sute de mii de euro.
Firma Autosincron din Cluj-Napoca a fost înființată în 1991 de către Ioan Rus. Firma are ca și obiect de activitate ”comerț cu autoturisme și autovehicule ușoare” și are sediul pe Calea Turzii nr. 152. Anul trecut, societatea a declarat cea mai mare cifră de afaceri de când a fost înființată, respectiv aproximativ 30,5 milioane lei și un profit de 2 milioane lei. Cel mai mare profit a fost înregistrat în anul 2014 când a avut 8 milioane lei în anul în care Ioan Rus a fost numit ministru al Transporturilor.
De altfel, Autosincron este unul dintre asociații RMB Inter Auto SRL (reprezentanța Mercedes-Benz), una dintre cele mai importante firme deținute de Ioan Rus. Alături de Autosincron, asociat este și offshore-ul din Cipru – Vitexa Holdings Limited – despre care presa scrie că este legat de Ion Țiriac.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, la sfârșitul anului 2018, Ioan Rus a fost revocat din funcția de administrator al firmei Autosincron, fiind numit în locul lui Nistor Voicu Cosmin pentru o perioadă de 13 luni, respectiv până la sfârșitul anului 2019. Ioan Rus a rămas unicul asociat al societății.
Mandatul de administrator al lui Nistor Voicu Cosmin a fost prelungit anul trecut până la sfârșitul acestui an.
Profesorul Voicu, acuzat de țeapă
Nistor Voicu Cosmin este lector universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca. Acesta, împreună cu un asociat de-al lui – Bogdan Florin Coţa Kadar – este acuzat de o țeapă imobiliară și de înșelăciune. În acest sens, a fost depusă o plângere penală la parchet de către Popa Ioan Petru, cetăţean român stabilit în Irlanda, care le-ar fi trimis 288.000 de euro celor doi şi le-ar fi făcut diverse servicii şi transporturi pentru care nu a fost niciodată plătit.
Cum a început înșelăciunea
Povestea începe în anul 2004 când Petru Ioan Popa spune că s-a asociat cu nașul său, Bogdan Florin Kadar Coța în diverse proiecte de dezvoltare imobiliară și un service auto fără a primi profitul promis. Timp de trei ani, respectiv până în 2009, Popa i-a dat lui Coța suma totală de 280.000 euro.
Concret, Popa povestește că în anul 2004 în timp ce se afla cu Coța în Irlanda, aceștia au stabilit, verbal, că se vor asocia în vederea demarării unei afaceri în domeniul dezvoltării imobiliare. Conform înțelegerii, Coța urma să se ocupe de chestiunile administrative ale afacerii, iar Popa să o finanțeze și la final profitul ar fi trebuit să fie împărțit între cei doi și ceilalți asociați sau investitori.
Printre persoanele care s-au asociat sunt Timeea Kadar, Ladislau Kadar, Gabriel Iepure, Rareș Ștefănescu, Cosmin Demeter și profesorul universitar Voicu Cosmin Nistor.
Într-un final, s-a realizat un prim bloc de locuințe, situat pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 28-30, iar în urma vânzării apartamentelor toți menționați mai sus au obținut profit, cu excepția lui Popa, căruia nașul Coța l-a mai dus puțin cu zăhărelul și l-a convins să reinvestească banii într-o nouă afacere imobiliară. Astfel, în 2007 s-a realizat cel de-al doilea bloc de apartamente pe strada Gutinului nr. 13, Popa continuând să contribuie cu sume generoase de bani pentru realizarea lui.
Ulterior, în anii 2008-2009, Coța i-a propus din nou lui Popa ca profitul realizat în urma vânzării apartamentelor de pe strada Gutinului să-i investească în realizarea unui service auto pe Calea Turzii, prezentându-i astfel o nouă oportunitate antreprenorială. Din afacerea service-ului auto au ieșit câștigați doar Coța și profesorul universitar Voicu care aveau calitatea de asociați în cadrul societății. În schimb, Popa a primit în cadrul service-ului un birou, însă doar scriptic.
Așa a rămas familia Popa cu buza umflată, chiar dacă din prima investiție imobiliară s-au vândut apartamentele cu sume cuprinse 100.000 – 200.000 euro și din cea de-a doua investiție i s-a promis lui Popa un apartament în imobilul respectiv, cât și un profit de 100% din vânzarea restul imobilelor.
Însă, înșelăciunea nu s-a oprit aici. În anul 2009, într-o discuție telefonică, Coța i-a captat din nou încrederea lui Popa, spunându-i că ar fi avantajos să investească contravaloarea soldului său de până atunci într-un imobil situat pe strada Donath nr. 180, sens în care a investit din nou suma de 70.000 de euro.
Voicu și Coța i-au dat cu flit lui Popa
Începând cu anul 2012, Popa l-a confruntat de mai multe ori pe Coța și i-a solicitat înapoierea investiției împreună cu câștigurile promise, însă acesta l-a evitat constant și l-a amăgit că mai trebuie să aștepte. În decembrie 2013 au discutat pentru ultima dată pe această temă, discuție în care Popa i-a solicitat un apartament din blocul de pe strada Donath, însă a fost refuzat din nou în mod categoric de către Coța. În vara anului 2013, Popa i-a cerut lui Voicu Nistor cota sa din profit, însă profesorul universitar i-a spus lui Popa că are datorii de peste 1 milion de euro și că nu-i va putea achita promisiunile decât după ce-și rezolvă datoriile.
Familia Popa consideră că a fost indusă în eroare, motiv pentru care în anul 2014 a înregistrat o plângere penală împotriva familiei Coța și a profesorului de la FSEGA, Nistor.
Popa i-a virat lui Coța suma totală de 280.000 de euro, însă doar 116.000 de euro au fost virați prin bancă, diferența de bani i-a fost trimisă lui Coța prin intermediul mai multor peroane, astfel că Popa nu poate face dovada că i-ar fi trimis și restul banilor.
L-au înșelat și au scăpat
În luna iunie 2019, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a clasat cauza față de Bogdan Florin Kadar Coța, Voicu Cosmin Nistor și Agneta Kadar pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Practic, cei trei inculpați au scăpat de acuzații pe motiv că faptele s-au prescris, chiar dacă procurorul a confirmat într-un final faptul că ”există indicii temeinice și probe care conduc la bănuiala rezonabilă că în perioada 2004-2011 Petru Ioan Popa și Ramona Popa au fost induse în eroare, în mod repetat, de către Voicu Cosmin Nistor, Bogdan Florin Kadar Coța și Agneta Coța prin manopere dolosive comisive și omisive, în scopul păgubirii acestora și al însușirii pe nedrept de foloase materiale”.
Cu toate acestea, procurorul a constatat că ”acțiunea penală este lipsită de obiect întrucât în raport cu infracțiunea față de care s-a efectuat urmărirea penală a interveni prescripția răspunderii penale”, astfel că s-a dispus clasarea cauzei.