Curtea de Apel Cluj a majorat pedeapsa primită de pădurarul din Gilău, Teodor Lăpuște, care a mituit un polițist. Inițial, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe pădurar la o pedeapsă de 1 an şi 11 luni închisoare cu suspendare pentru dare de mită.
În urma apelului făcut de procurori, Curtea de Apel a majorat termenul perioadei de supraveghere.
”Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr. 92 din data de 3 martie 2020 a Tribunalului Cluj pe care o desfiinţează cu privire la durata termenului de supraveghere şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Majorează durata termenului de supraveghere de la 2 ani la 4 ani. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Definitivă”, arată soluția Curții de Apel Cluj.
Potrivit DGA Cluj, ”Din cercetări a rezultat faptul că pădurarul în intervalul 12.10.2018 – 15.11.2018 i-a promis de trei ori agentului de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Postul de Poliţie Comunal Râşca, o maşină de material lemnos de aprox. 20 m 3 în valoare de 5000 lei, respectiv i-a înmânat în data de
20.12.2018 suma de 1500 lei, toate actele materiale de mituire fiind săvârşite cu scopul neîndeplinirii unor acte specifice ce intră în îndatoririle de serviciu ale polițistului, respectiv neconstatarea unor contravenţii sau infracţiuni la regimul silvic, precum şi îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu în sensul să-l anunţe cu privire la eventualele sesizări sau controale efectuate pe linie silvică. Cauza s-a constituit ca urmare a denunțului depus de agentul de poliție, iar ulterior, în baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Cluj au efectuat mai multe acte procedurale în vederea
administrării probatoriului în cauză”, se arată în rechizitoriu.