Mai mulţi copaci şi stâlpi de electricitate şi de telefonie au fost doborâţi de vântul puternic, în ultimele 24 de ore, în judeţul Cluj, iar trei drumuri comunale au fost blocate din cauza zăpezii şi a viscolului.

Conform unui comunicat transmis, luni, de Prefectura Cluj, din cauza căderilor de zăpadă, a ploilor, viscolului şi a vântului puternic în localităţile Ceanu Mare, Soporu de Câmpie, Aiton, Cluj-Napoca, mai multe cabluri electrice au căzut la pământ, patru stâlpi de telefonie au fost afectaţi în localităţile Aiton, Cămăraş, Buneşti şi Mociu, un stâlp de curent a fost doborât în zona colonia Făget, iar mai mulţi copaci au fost rupţi între localităţile Făget-Sălicea, Cristeşti-Dângău, Bologa-Cluj-Napoca, respectiv zona Băişoara.

 
De asemenea, ninsoarea din ultimele 24 de ore a blocat sectoare de drumuri comunale în zona localităţilor Aiton – Ceanu Mare, Aiton-Vâlcele, respectiv Râşca şi Pleş. Potrivit sursei citate, până luni dimineaţă au fost deblocate drumurile din Muntele Băişorii şi drumul dintre barajul Tarniţa şi localitatea Mărişel, iar la ora transmiterii acestei ştiri echipele de intervenţie lucrau pentru deblocarea drumurilor din zona Aiton.
 
Totodată, au fost inundate beciurile a trei case din zona municipiului Dej, iar în zona Ocna Dej este monitorizat cursul văii din cauza pericolului de inundaţii, autorităţile pregătind saci cu nisip pentru a fi utilizaţi în caz de nevoie, se subliniază în comunicatul Prefecturii Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.