Fundația Sapientia, finanțată masiv de statul maghiar, a cumpărat hotelul Melody din centrul orașului. Fundația clujeană patronează și universitatea maghiară care poartă același nume.

Reprezentanții fundației au anunțat că în clădirea fostului hotel își va desfășura activitatea Centrul Tradițiilor Transilvane din cadrul Universității Sapienția, urmând ca începând chiar din această toamnă aici să fie organizate cursurile de dansuri populare.

În urmă cu câțiva ani, fostul patron al hotelului,  Ioan Trif, anunța că Melody poate fi cumpărat cu suma de 6 milioane de euro.

În 2003, omul de afacericlujean Sorin Dan a vrut să cumpere imobilul cu 1,8 milioane de euro. După un an, Ion Țiriac a făcut o ofertă de 2,5 milioane euro, iar în 2005 OTP Bank a vrut să cumpere imobilul cu 3 milioane de euro pentru a deschide o unitate bancară. De asemenea, în 2008 Ministerul Culturii a fost dispus să plătească 4 milioane de euro pentru a muta în locația respectivă Muzeul National de Istorie a Transilvaniei (MNIT).

Deschis în anii ’50, era cunoscut ca primul bar de noapte cu muzică jazz din perioada postbelică. Iniţial, au existat două clădiri: sediul biroului fiscal al oraşului, devenit berăria Fiskus, şi hotelul Pannonia. În 1890, Gábor Nagy a reconstruit edificiul după planurile lui Antal Oriold şi Benedek Endstrasser. Redeschisă ca Központi Szálló (hotel Central) clădirea a primit oaspeţi celebri: compozitorii Johannes Brahms şi Franz Liszt sau arhiepiscopul de Eger. În anii interbelici exista aici Societatea Surorilor Sociale, iar la etajul doi, o capelă. După naţionalizare, au funcţionat un cămin studenţesc şi restaurantul Sirály / Pescăruş.

1 COMENTARIU

  1. Trif a fost șefu restaurantului înainte de 90,si dupa in combinatie cu un proxene t a deschis afacerea de streptease-prostitutie tot în restaurant-hotel Din banii făcuți cu bordelu a reușit să cumpere melody? Ca împrumut la banca nu a facut !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.