In nomenclatorul de meserii li se spune „recuperatori de aur din aluviuni. In sate – "aurari", "cautatori de aur" sau "gozari". Oricum li s-ar spune, fac parte din una dintre cele mai vechi si interesante bresle din Romania. Iar el, Rudolf Rus, e primul cautator de aur din Maramuresul „epocii de aur".</b>
Ca sa intelegi mirajul aurului, trebuie sa vezi aur nativ. Are culoarea lamaii, un galben care-ti fura ochii. Numai asa iti dai seama de ce a fost lumea innebunita de aur – sopteste batranul aranjandu-si caciula din lana. El a inteles mirajul aurului in… „epoca de aur”, cand, mai mult de nevoie decat de voie a renuntat la meseria de miner pentru cea de aurar. A intrat „in campul muncii” de tanar si munca l-a dus spre taramul aurului. A ajuns in Rosia Montana, Abrud etc. Apoi a renuntat la mina din cauza unor probleme de sanatate, s-a pensionat din cauza bolii si s-a apucat de meseria pe care o practicase si bunicul si tatal sau? cea de cautator de aur. Mai exact, recuperator de aur din aluviuni. Asta era in urma cu doua-trei decenii, pe cand Ceausescu se hotarase sa transforme aurul in „moneda” forte. Si pentru a strange cat mai mult aur a scos de la naftalina, prin decret, vechii aurari si le-a dat liber la recuperare de aur. Rudolf Rus, zis Zoli, din Baita Baii (comuna Tautii Magheraus) a fost primul din Maramures care obtinut autorizatie de recuperator de aur. Si, ani la rand, a tinut in vitrina autorizatia cu numarul 1 din judetul nostru.
„Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta”… Pe scurt, situatia stranie in care au fost adusi locuitorii multor comunitati miniere din Maramures care se scufunda in saracie desi stau pe un munte de aur. Dar dintre toate zonele din Maramures, cele mai bogate in aur se spune ca sunt Baita si Baiut. Poate de acceea, in aceasta zona breasla aurarilor nu a devenit istorie. Inca. Se spune ca mirajul aurului maramuresean a atras cautatorii inca din perioada romanilor. S-a considerat dintotdeauna ca aurul reprezinta puterea, fiind metalul protejat de zei. In jurul lui s-au tesut numersoase superstitii si legende. Oamenii au fost intotdeauna fascinati, dar si speriati de mirajul lui. Dar, in mod bizar, niciodata cei care l-au cautat, aurarii nu s-au imbogatit. Batranul Rus spune ca explicatia e simpla? „De cand e lumea si pamantul munca a fost pentru negrii si tractoare, dar banii nu i-au facut cei care au muncit. Totdeauna intermediarii au facut banii. Noi am castigat numai cat sa ne recuperam investitia si cat sa traim”.
Epoca de aur a aurarilor maramuresenilor a inceput prin anii '70. Atunci Ceausescu a incercat sa incite oamenii sa redevina cautatori de aur. Asa au aparut diferite decrete care, pe de o parte, instituiau un regim sever de economii in ceea ce priveste metalele pretioase si, pe de alta parte, dadeau mana libera cautatorilor de aur. Argumentul? „Dezvoltarea continua a tezaurului national de metale pretioase, pietre pretioase si alte valori, bogatie a intregii societati, constituie un factor important pentru cresterea avutiei nationale a tarii. Tinand seama de importanta deosebita pe care o prezinta pentru economia nationala pastrarea si cresterea continua a cantitatilor de metale pretioase, pietre pretioase si alte valori, care fac parte din rezerva de stat, se impune sa se ia toate masurile pentru dezvoltarea permanenta a productiei de metale pretioase, instituirea unui regim strict de economii, utilizarea rationala a acestora in consumul intern, precum si pentru sporirea continua a rezervei de stat de metale pretioase”.
Numai ca, dupa atatia ani in care constituia un pericol chiar si sa vorbesti despre acest subiect, putini au fost cei care au dorit sa obtina autorizatie pentru recuperarea aurului din aluviuni. Teoretic, „aurarii” erau un fel de liber profesionisti care, potrivit legii, aveau voie sa caute aur doar in aluviuni si, in maxim 30 de zile sa-l vanda Bancii Nationale a Romaniei. Practic, multi dintre ei au cautat aur oriunde puteau gasi? in halde de steril, in minereul „auruncat” de altii. Poate de aceea, in graiul popular li s-a spus „gozari”. Puneau in cosuri de nuiele „gozul” din albiile raurilor sau din haldele de steril si scoteau din el aur printr-un procedeu ingenios care poate fi explicat „necunoscatorilor” doar in parte.
Gasesc aur dupa miros, culoare, dupa copacii din zona respectiva sau pur si simplu pentru ca stiu unde si cum sa-l caute. Aurarii nu pot explica cu exactitate cum isi dau seama daca minereul sau nisipul dintr-o zona are un continut ridicat de aur. Unii spun ca aurul are miros, altii ca are o culoare distincta, altii ca in zona unde exista un zacamant de minerale neferoase important, copacii ruginesc mai repede toamna. Rudolf Rus spune ca tocmai in „adulmecarea aurului” consta arta de a fi aurar. El aduna „aur” din albia raurilor inca din copilarie. De fapt, recuperarea aurului a fost un fel de traditie in familia lui, dar spune ca meseria asta se invata pe cont propriu. El asa a invatat-o prin 1978, cand a obtinut autorizatia cu numarul 1 in Maramures pentru recuperarea aurului din aluviuni.
Documentul trebuia inoit in fiecare an, dar Rus si-a „adjudecat” ani la rand acelasi numar 1. Intr-o anexa din curtea casei si-a improvizat un mic atelier pe care si l-a dotat in timp cu toate „utilajele” necesare. Pe toate le-a facut cu mana lui si se lauda ca „nu e nimic din comert”. Ba mai mult, a inventat un dispozitiv ingenios, inspirat din natura. Dar mai bine detaliem.
„Nisipurile de aur” sunt recunoscute de Rus in special datorita modului de sedimentare a minereurilor. In functie de greutatea metalelor, acestea se „aseaza” pe o anumita parte a apei. In functie de pozitia acestora, se poate stabili cu o marja de eroare destul de mica, concentratia de aur. Asa ca, de putine ori i s-a intamplat sa nu obtina niciun gram de metal pretios din nisipul adunat in cosuri de nuiele. Rudolf Rus spune ca exista mai multe metode de separare a aurului, dar toate necesita rabdare si indemanare. Una dintre cele mai vechi metode folosite este spalarea nisipului sau a minereului sfarmat, cu saitrocul, adica un fel de tava cu maner in care, printr-un proces mecanic repetat, se obtine un firisor de aur. Ulterior, acesta este amestecat cu mercur. Amestecul se pune apoi intr-un vas special, si prin incalzire mercurul se evapora, dar este recuperat printr-un fel de palnie asezata peste vas. Ceea ce ramane e numit de aurari „aur ars”.
Metodele preferate de Rus erau altele insa. Batranul povesteste ca a confectionat „un fel de masa, construita dupa un anumit unghi de scurgere a apei si captusita cu tabla de cupru. Tabla se ungea cu mercur si apoi dadeai drumul usor la apa cu nisip. Aurul se lipea incet de cupru. Apoi razuiam tabla si separam aurul de mercur”. Rus a inventat insa si un alt dispozitiv pentru separarea aurului, inspirat din natura? „Era o serpentina din fibra de sticla, cam de un metru si jumatate, cu doua spirale, una peste alta. Dadeam drumul la minereul amestecat cu apa, si in functie de greutate, acestea se asezau pe anumite praguri. Cam in acelasi fel cum se aseaza metalele in albia raurilor”. Uneori, procedura impune si o etapa de sfarmare a minereului. De multe ori, aurarii isi luau „materia prima” de pe dealuri. Cum in zonele miniere stratul de pamant este destul de subtire, nu aveau mult de sapat pana sa ajunga la roca. Tocmai de aceea, dealurile din Baita erau „impanzite” de mici santulete sapate de aurari, pentru a descoperi filoane de aur.
Daca „dupa ochi” filonul avea o concentratie destul de mare de aur, piatra era scosa si macinata intr-un dispozitiv arhaic. De fapt, acesta sta la baza precedeului folosit intr-o flotatie miniera. Doar ca aurarii sfarma minereul intr-un dispozitiv de lemn, dupa acelasi principiu folosit de morile pe apa. Batranul nu poate spune, cate grame de aur scoatea in medie dintr-o tona de mireu. Dar in zilele bune, reusea sa obtina si peste 100 de grame la o tona de minereu. Oricum, banii incasati de la Banca Nationala a Romaniei erau direct proportionali cu gradul de puritate al aurului. Batranul isi aminteste ca „in epoca de aur”, concentratia de aur era calculata in functie de „dunga” lasata de bila de „aur ars” pe o placuta de portelan.
Aurul din gradina lui Rus a atras de-a lungul timpului numerosi curiosi. Batranul obisnuia sa depoziteze mai mult minereu in curtea si gradina casei. In urma cu cativa ani a fost vizitat de niste nemti care au tinut mortis sa vada cum se obtine aurul. Batranul a luat o galeata de minereu din mormanul depozitat in gradina si le-a aratat intreg procedeul. Se amuza si acum cand isi aminteste ca nemtii erau uluiti ca Rus „are aur in curte”. Din pacate, in prezent Rus nu le mai poate arata curiosilor cum obtine aurul. O paralizie l-a pus la pat de ceva vreme. A facut progrese importante, se poate deplasa singur si poate vorbi, dar nu se simte inca in stare sa reia meseria de aurar. Totusi, e hotarat ca, intr-o zi, sa o faca. Drept dovada ne arata in curtea casei o folie sub care zac vreo 100 de kilograme de minereu care asteapta sa fie prelucrate. Spera sa se faca bine si sa ne poata arata intreg procedeul. Dar mai ales, sa ne arate o „bila de aur”. Crede ca? „Numai asa isi dai seama de ce a fost lumea inebunita de aur”.
Istoria aurului
Aurul, cel mai controversat metal din istoria omenirii, dateaza de aproximativ 40 de mii de ani. Se spune ca, tot aurul descoperit in lume insumeaza circa 120 de mii de tone, ceea ce inseamna spatiul a trei vile cu 12 camere.
Pentru prima data, aurul a fost folosit ca moneda de schimb in vestul Turciei, in jurul anului 700 inainte de Hristos. La inceput, fiind atat de rar si de pretuit era considerat un material divin, interzis claselor inferioare. Dar apogeul "febrei aurului" l-a reprezentat California anilor 1850. In 1848, un ziar californian a tiparit pe prima pagina un articol care anunta ca s-a descoperit aur in cantitati apreciabile. Peste cateva zile, editorul a decis sa trimita reporterii sa scrie un articol la fata locului. Asa a aflat ca reporterii plecasera demult, dar nu ca sa scrie, ci ….sa caute aur. Sute de mii de imigranti din toate partile lumii au luat cu asalt continentul american in speranta imbogatirii rapide. Pamantul a fost cernut chiar si cu mainile goale in cautarea prafului magic, care poate sa schimbe radical viata unui om.
Taxe "de aur"
„Recuperarea aurului din aluviuni, realizata in afara concesiunilor, se face de catre persoane fizice, in baza unui permis de exploatare eliberat de autoritatea competenta. Persoanele fizice autorizate pentru activitatea de recuperare a aurului din aluviuni sunt obligate la plata taxelor si a redeventelor prevazute de lege", se arata in legea minelor.
Ioana LUCACEL
Mircea CRISAN
