Doar 19.000 din totalul de 1.850.000 de teste antigen rapide distribuite în școli și grădinițe au fost folosite într-o lună și jumătate. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spune că a cerut Ministerului Sănătății folosirea de teste rapide non-invazive în unităţile de învăţământ, pentru că sunt părinţi care nu își dau acceptul pentru testarea copiilor considerând că aceste teste sunt invazive, potrivit HotNews.

Ministrul Educaţiei consideră că numărul mic de testări pentru depistarea COVID-19 în şcoli este consecinţa reticenţei părinţilor faţă de testele rapide folosite în prezent, pe care mulţi le consideră ca fiind invazive.

  • „Eu susţin utilizarea acestor teste antigen rapide distribuite într-un număr de peste un milion, 1.850.000 în şcoli, sunt părinţi care trebuie să-şi dea acceptul şi care nu-şi dau acceptul pentru că le consideră invazive. Soluţia ar fi utilizarea unor teste non-invazive.
  • Am făcut această propunere. Faptul că s-au utilizat 19.000 de teste din 1.850.000, vreme de mai bine de o lună, deja cred că avem o lună şi jumătate de când sunt distribuite aceste teste şi într-o lună şi jumătate s-au utilizat doar 19.000 de teste este total nesemnificativ.
  • (…) Am avut şi ieri şi astăzi am avut discuţii cu ministrul Sănătăţii pe această temă şi sunt convins că există o concentrare pe acest subiect pentru că, într-adevăr, nu merge. Într-o lună şi jumătate am utilizat 19.000 de teste din 1.850.000 de teste. E clar că ceva nu merge”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, luni seară, la Realitatea Plus, potrivit News.ro.

El a explicat că testele nefolosite în unităţile şcolare pot fi folosite „pentru testarea adulţilor”.

Citește și: Gaz radioactiv prezent școlile și grădinițele din România, echivalent a 16 țigări pe zi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.