Vom obține generații de oameni care reprezintă doar un apendice organic la smartphone. (APÉNDICE pentru victimele școlii noi: mică prelungire a tubului intestinal, multă vreme considerat inutil, recomandat de extirpat / Parte secundară a unui organ, o prelungire a acestuia).
Digitalizare sau imbecilizare ? S-a întâmplat în Cluj, iunie 2021.
Zona Someșeni spre Apahida, la marginea orașului în clădirea Vămii Cluj. În aceeași clădire se dau și examenele teoretice ( ”sala” ) pentru obținerea permisului de conducere auto.
Un adolescent iese din examen stă câteva clipe, butonează telefonul și începe să plângă. La un moment dat, mi-e milă de el și-i spun că nu-i nici o problemă că a picat examenul că doar se mai poate da, iar el este încă un copil, alții iau examenul pentru permis la bătrânețe (deși nu-i recomandat- reflexele nu mai sunt aceleași).
-Am luat Sala, îmi răspunde tânărul cu ochii în lacrimi și foarte speriat !
– Atunci ar trebui să te duci acasă fericit, ce mare necaz ai ?
-Nu pot să merg acasă! Nu știu cum să merg acasă! Mama mi-a luat de ziua examenului auto un telefon nou, a trebuit să îl închid la examen și nu am apucat să îi memorez PIN-ul.
-Îți împrumut telefonul meu să o suni pe mama ta, ori pe cineva din familie !
-Aveam toate datele în memoria telefonului, nu știu numerele.
-Ai bani de bilet să mergi până acasă cu autobuzul sau taxi, de unde ești?
-De lângă Huedin, dar eu călătoresc doar cu aplicația, care-i pe telefon…
”Parcă prinsese aripi”
În fine, copilul era distrus pentru că nu știa unde sunt stațiile de autobuz sau taxi, nu știa cu ce mașină se merge în oraș, din ce loc, cu ce se merge la gară sau unde este gara în Cluj. Nu știa în ce direcție să meargă și în ce parte este Huedinul!
Nu știa pe nimeni pe care să îl întrebe să îi explice cum se merge din Cluj spre casă. Fără telefon parcă era căzut de pe Planeta Marte. Rog respectuos să fiu crezut, deși dacă nu aș fi trăit direct această experiență, mi-era greu să cred.
Mă gândesc imediat că am permis copiilor mei când merg pe jos în Cluj să se orienteze uneori și după Waze. Adică nu îmi dau seama cât de aproape, sau de departe suntem de aceeași situație.
Întâmplător, aveam timp și am reușit să dau de familia adolescentului prin ”mess-ul” de pe Facebook si au reușit să îi trimită poza cu PIN-ul.
Incredibil cum s-a schimbat la față când a reușit să își deschidă telefonul, parcă crescuse 10 cm și prinsese aripi! Mi-au mulțumit și părinții și el, dar am rămas speriat și trist eu. Ce-i drept, pe mine nu m-a întrebat nimeni ce am, de ce sunt supărat. Nici nu se uita nimeni la mine, toți cei din jur se uitau în telefoanele lor.
Cu zeflemea la vremuri noi!
Amintiri din Epoca de Aur
Avalanșa tehnologică ne copleșește și avem tendința, gravă, noi românii de a face glumițe, în stilul filmului ”Amintiri din Epoca de Aur ” sau de a desființa caustic fenomenul ”FB este o mizerie”. E mai serios decât o mizerie, este realitatea !
Situația-i mult mai alarmantă decât o glumiță dâmbovițean/ napoceană, actualele generații de tineri se modifică, noi nu știm cum, nici măcar nu suntem informați, preveniți, bănuim poate, și nu ne punem problema să elaborăm mecanisme să ne apărăm, să ne adaptăm.
Este pozitiv că mai există (puțini) intelectuali români, precum istoricul Mircea Platon de la Iași de pildă, care avertizează.
Deja există lucrări care abordează subiectul – eu știu doar ”Copiii și ecranele luminoase” sau ”Demența digitală!”. Sigur mai sunt, dar avalanșa schimbării-i mai rapidă decât studiile care se fac. Acolo unde se fac, la noi dimpotrivă! Unii își avertizează însă populația.
Imbecilizare decât digitalizare
De exemplu, în SUA s-a publicat în 1953 Raportul ”Creșterea infracționalității datorită televiziunii!” . TVR la București a început să emită doar în 1956. Occidentalii nu au rezolvat problema, dar și-au avertizat populația.
Pentru că din populație trebuie mai ales câțiva lideri informali să reacționeze! Alții se laudă cu Digitalizarea țării? Spun unii, mai degrabă imbecilizare decât digitalizare.
Credem/știm că în România există oameni minunați și demni care vor face digitalizarea școlii pentru emanciparea națiunii, nu bulversarea ei. Atenție însă, forța financiară și corupătoare a I.T.-ului mondial (își amintește cineva de SIVECO?) este mult mai mare decât cea din sucuri (vezi cazul Ronaldo și Coca Cola).
Bănel și Rădoi
Chiar și firmele IT trebuie să vândă și, în toate domeniile, cîștigă cel mai mult cei care vând scump, produse ”ieftine” de calitate, rudimentare, slabe valoric.
Cel mai eficient vinzi scump mărfuri proaste la proști. Nu a reacționat nimeni când la PRO-TV (gândește liber?) cu ceva ani în urmă, fotbaliștii Rădoi sau Bănel Nicoliță în urma unui sondaj de opinie ”Care este cel mai important român?” au ocupat poziții mai înalte decât Iorga sau Hașdeu!
Avem motive să credem că acum situația este mai gravă. În multe domenii chiar și acela al nebacalureatului Rădoi.
Nu avem nimic cu Rădoi, este însă managerul NAȚIONALEI ROMÂNIEI. În această țară, necalificată de 24 de ani la Mondiale (și care nu se va mai califica nici la următoarele în era Burleanu-Rădoi), Hagi, Popescu și Dorinel Munteanu au fost ținuți la Tribuna a II-a? Chiar dacă îi urăști ca rivali, măcar de fațadă nu ar trebui să arătăm că suntem atât de proști.
Taifunului zdrobitor psiho-tehnologic, la noi i se adaugă zeflemeaua mucilaginoasă de genul filmului ”Amintiri din Epoca de Aur!”.
De la creatorii de glume la obscenitatea din rețelele de socializare
Se știe că erau grupuri de securiști (sau glumeți plătiți de aceștia precum turnătorul Ionescu Quintus) care fabricau sau modelau glume în Epoca de Aur în care Ceaușescu sau arhetipul comunistului /securistului, aparent era criticat sau luat în derâdere, dar imaginea finală era de simpatie față de personaj. Așa ne apare filmul Amintiri… care ar face trimiteri la secvențe istorico-anecdotice, spre deosebire de suratele ”La vita e bella” sau ”Trenul vieții ” al excelenților Roberto Begnini și Radu Mihăileanu unde spiritul recreează o altă lume din context tragic, nu comicăresc mistificator niște vremuri îngrozitoare.
În antiteza glumeților cu sarcină, Păstorel inventa glume și cânta epigrame, cu efect de asanare sufletească, nu pentru a scuza dictatura și a umaniza torționarii. Ce-i drept a făcut și temniță pentru o epigramă, iar Ionescu Quintus a fost pus (real, dar ca o zeflemea) ministrul Justiției.
Manipularea tinerei generații
Râsul este foarte important, dar despre acea epocă mai sugestive ni se par secvențele copiilor lihniți de foame în orfelinate și internate, sau figurile umile ale bărbaților care stăteau la imense cozi la farmacii când se aducea vată pentru soțiile și fiicele lor.
Secvențe care nu apar deloc în acele inepte Amintiri… cinematografice. Dar care au audiență, audiența acelui public asfixiat din ce în ce mai mult de Zuckenberg.
În schimb, în alte părți nu se râde de loc de necunoscutele manipulării care amenință tinerele generații și dacă ar fi să redăm doar un fragment dintr-unul din cele mai prestigioase publicații occidentale.
„Avem o generație de tineri pe rețelele de socializare atât de îngroziți să aibă opinii greșite încât s-au jefuit de oportunitatea de a gândi și de a învăța și de a crește” a scris Adichie.
′′Am vorbit cu tinerii care îmi spun că sunt îngroziți să scrie pe tweet orice, că citesc și recitesc tweeturile pentru că se tem că vor fi atacați de ai lor.
Presupunerea bunei credințe este moartă. Ceea ce contează nu este bunătatea, ci aspectul binelui. Nu mai suntem ființe umane. Acum suntem ”îngeri” care se joacă să se întreacă unii pe alții. Doamne ajută ! Este obscen.” ( https://www.theguardian.com/…/chimamanda-ngozi-adichie via Mircea Platon ) .
În această notă noi am avea aici opinii greșite?
Drept răspuns, am aminti doar că genii recunoscute ale IT-ului mondial, Bill Gates, Steve Jobs s.a. au permis accesul propriilor copii la gadgeturile informatice numai de la 18 ani. Dar în schimb au vândut bine! Și cele mai bune afaceri în vânzări se fac cu ce fel de cumpărători?
Excelent articol,pare de necrezut depemdența unor tineri ” marțieni” fața de telf.greșeala este și a părinților veșnic ocupați dar să nu uităm că avem copiii pe care-i creștem și educăm.