Deși trăim în anul 2021, în epoca acceptării, în care mentalitatea trasează noi drumuri și rupe barierele preconcepțiilor și stereotipurilor sociale, încă mai există subiecte (și, atenție! drame personale de maximă importanță și vulnerabilitate) tabu pentru societate, greu de digerat ori de înțeles. Comunitatea LGBTQIA+ a reușit, în sfârșit, să câștige (parțial) acceptare din partea societății, însă mai există zone sensibile și o stigmatizare nefondată vizavi de cei care nu se „încadrează” în normele sociale fixate în urmă cu mii de ani. În lumea de astăzi, a fi o persoană trans poate fi echivalentul practicării supraviețuirii ca sport extrem, dar și a luptei pentru păstrarea sănătății mentale, în raport cu atitudinea celor din jur. Despre drama oamenilor care se confruntă cu lipsa toleranței și acceptării ne va vorbi Noah, un tânăr transgender care studiază în Cluj-Napoca.
Noah este un tânăr în vârstă de 19 ani, proaspăt admis la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca și pasionat de chitară, însă lucrurile nu au arătat întotdeauna astfel în viața lui. În urmă cu doar câțiva ani, era Teodora din ultima bancă în clasa a IV-a B, și nu înțelegea de ce colegele ei erau atât de încântate să poarte fuste și rochițe.
„Singurul lucru care ne făcea să fim la fel era în chiloți”
„Încă de mic, mi-a plăcut să mă aflu în preajma fetelor, doar că nu mă identificam cu ele. În fiecare excursie sau tabără, stăteam în aceeași cameră, foloseam aceeași toaletă, însă ceva nu mergea și îmi dădeam seama că nu sunt ca ele, singurul lucru care ne făcea să fim la fel era ce se afla în chiloți, total irelevant, dacă e să fim sinceri în privința lucrurilor care definesc o persoană”, ne-a mărturisit acesta. Marcat de o copilărie grea, dominată de sentimentul de inadaptare și alienare, și-a dat seama, în clasa a VIII-a, că e timpul să facă o schimbare, pentru a începe să-și contureze, în sfârșit, propria sa identitate: „În clasa a opta m-am hotărât să mă tund scurt, periuță. Mama mă obligase mai bine de 14 ani să-mi țin părul lung, fiindcă eram fată, iar fetele aveau mereu drept modele prințesele Disney. Modelele mele erau Spiderman, Hulk, Batman. Știu că acum, ceea ce spun reprezintă o formă de sexism internalizat, dar asta e mentalitatea în care am crescut, iar la momentul acela știam doar că eu sunt ca băieții, nu ca fetele. Când am spus că vreau să mă tund scurt, nici n-a vrut să audă, îmi sugerase să încerc cel mult un bob, așa că am venit acasă tuns periuță. A fost un șoc pentru ea.”
„Eu am făcut fată, nu fecioraș cu mustăcioară”
Cu timpul, Noah a început să aibă propriile sale gusturi vestimentare la nivel estetic, fapt cu care părinții lui nu au fost de acord: „La început, ai mei au fost siguri că e doar o fază, când începusem să cer haine de la băieți. Mama spunea că o fac de râs, dar tata a fost întotdeauna mai indulgent și a asigurat-o că sunt doar una din acele fete băiețoase în perioada adolescenței, că o să-mi treacă. Problemele mari au apărut odată cu schimbările hormonale specifice vârstei: începuseră să-mi crească sânii și nu mă mai simțeam deloc confortabil în pielea mea, crescuse și pilozitatea și, normal, ce spune societatea? Când ești fată trebuie să te epilezi. Am avut zeci de scandaluri cu mama. Nu înțelegeam de ce trebuie să-mi elimin părul de pe corp – era al meu și îmi plăcea așa, în plus, doar fetele făceau asta, prietenii mei băieți aveau păr și nimeni nu-i obliga să se epileze. Într-o seară, când era și bunica la noi, a încălzit ceara, a pus-o să mă țină și m-a epilat cu forța, spunându-mi scârbită că «Eu am făcut fată, nu fecioraș cu mustăcioară.» A fost oribil, în special că am simțit cât de tare se chinuie să mă facă să fiu ceea ce, în mod clar, nu eram.”
„Doar pentru că am vagin, nu înseamnă că sunt fată”
„Cu câteva zile înainte să înceapă liceul, le-am zis simplu că doar pentru că am vagin, nu înseamnă că sunt fată, nu mă simt ca una. Echivalența dintre sexul și genul unei persoane ține de un construct social extrem de toxic. Chiar și așa, voiam să fiu băiat, din toate punctele de vedere. Le-am zis că vreau ca de acum să-mi spună Noah. A urmat un scandal teribil, după care mama i-a spus tatei că totul este din vina lui, că mi-a acordat prea multă libertate și că am luat-o razna. Mi-a schimbat total garderoba. Nu mai aveam voie să port haine de la bărbați și nici nu primeam prea mulți bani de buzunar, ca să-mi pot cumpăra și să le ascund. Nu mai aveam voie să mă tund, îmi cumpărase chiar și machiaje, cercei, inele. Era groaznic.” ne-a mărturisit acesta. Deși spera să primească înțelegere de la părinți, problemele păreau doar să se adâncească și mai rău.
„M-au obligat să merg în rochie la bal, dar m-am schimbat pe ascuns în baia localului”
„Cred că episodul de maximă sfidare din partea mamei, altfel n-aș putea s-o numesc, a fost la balul bobocilor. Am plecat de acasă plângând. M-au obligat să merg într-o rochie pompoasă la bal, să mă machiez, mi-au aranjat și părul, dar m-am schimbat pe ascuns în baia localului. Nu aveam haine de băieți, fiindcă nu primeam bani, dar prietenii mei de la liceu știau prin ce trec, așa că un prieten mi-a adus haine de la el. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi șterg machiajul, să-mi fac părul vâlvoi și să scap de sutienul ăla cu push-up pe care maică-mea mi-l cumpărase intenționat.” își amintește Noah, copleșit de valul de traume care au venit la pachet odată cu problema sânilor: nu știa cum să scape de ei.
„Am încercat să mă sinucid, așa că la 18 ani am primit cadou o mastectomie”
„Credeam că lucrurile se vor schimba în timp, însă perioada liceului s-a dovedit a fi un chin. Toți profesorii îmi spuneau Teodora, deși îmi prezentasem în nenumărate rânduri rugămințile că vreau să mi se spună Noah. Acasă era infernul, nici măcar tata nu mai era de partea mea. Făcusem rost de haine bărbătești pe care mi le ascundeam în ghiozdan când plecam la liceu și mă schimbam la toaletă, însă mama a aflat. A urmat un scandal monstru. Punctul culminant a fost în momentul în care a descoperit că îmi acopăr sânii cu fașe, ca să nu se vadă. A zis că mă dă afară din casă, apoi a început să-mi caute un psiholog, ca să-mi revin, de parcă era ceva în neregulă cu mine. E foarte dureros ca propriul tău părinte să te considere defect și să nu te accepte, doar pentru că nu vrei să fii o fetiță cu fundiță, idealul lor tradițional.
Nu am mai suportat. Știu că am luat pastile, multe pastile, apoi mi-l amintesc vag pe tata chemând ambulanța, după care m-am trezit la spital. Da, am încercat să mă sinucid și da, asta a schimbat drastic lucrurile și atitudinea alor mei, în special a mamei. Au înbceput să mă ducă la terapie de 3-4 ori pe săptămână – nu ca să mă înțeleagă, ci în speranța că îmi voi reveni.
Totuși, de frică să nu mă sinucid, îmi spun Noah, mă lasă să mă îmbrac cum vreau, nu mă mai obligă să mă epilez. Au vorbit cu psiho-terapeutul meu, însă au fost și mai distruși. Ei nu pot înțelege că nu e nimic greșit cu mine, ci că pur și simplu nu simt nicio compatibilitate față de corpul pe care îl am. Tata a fost, oricum, mult mai deschis la minte. Mama mi-a zis că i-am distrus viața și că niciodată nu va fi împăcată din cauza mea.
În clasa a XII-a am început să fac injecțiile cu testosteron, pe care, probabil, va trebui să le fac toată viața, în funcție de cum evolează lucrurile. Am trecut de la psihiatru la endocrinolog, apoi sub bisturiu. La 18 ani am primit cadou o mastectomie totală, tata a convins-o pe mama că e mai bine așa, decât să mă mutilez singur.” ne mărturisește acesta, care parcă a început să prindă mai multă speranță.
„E o realitate cruntă, însă nu mă voi prostitua”
Cu toate acestea, nu e prea optimist în privința operației de schimbare de sex:
„Mi se face rău doar când mă gândesc la banii de care voi avea nevoie. Nu mizez, în niciun caz, pe ai mei, nu doar pentru că nu și-ar permite, dar și din cauză că, în mod paradoxal, mă simt vinovat pentru durerea provocată, chiar dacă ea există de ambele părți. Probabil diferența principală e constituită de faptul că am tot încercat să mă pun în locul alor mei, ei, în schimb, în locul meu, nu prea. E o realitate cruntă și, din păcate, banul dictează totul, nu știu cum voi face, însă nu mă voi prostitua, e exclus. E sfâșietor unde te poate aduce societatea doar ca să reusești să te simți bine în pielea ta, să te simți tu. Cunosc o mulțime persoane din comunitatea trans care au recurs la acest gest, nu mai suportau.” încheie Noah, trăgând, în același timp, un semnal de alarmă în privința chinurilor și nedreptăților prin care sunt nevoite să treacă persoanele trans, din cauza normelor impuse de societate.
Cei pe care îi respingem și împingem la zid sunt oameni, la fel ca noi, oameni ale căror sentimente nu valorează nici mai mult, nici mai puțin, și care au nevoie de sprijin, compasiune și înțelegere.
Citește și: Primarul Boc a vrut să semneze cu ochii închiși un contract de peste 6 milioane de lei
