Un bărbat de 48 de ani din comuna Santa Mare, județul Botoșani, a fost trimis în judecată după ce şi-a ucis cu sânge rece concubina. Femeia era nevăzătoare şi a fost bătută până si-a dat ultima suflare, după o criză de gelozie.

Miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalului Botoşani au hotărât trimiterea în judecată a unui bărbat de 48 de ani din comuna Santa Mare, judeţul Botoşani, pentru comiterea infracţiunii de ”violenţă în familie sub forma omorului calificat”. Botoşăneanul şi-a ucis în bătaie concubina, o femeie nevăzătoare de aproximativ 40 de ani. 

Totul s-a petrecut, la casa celor doi din Santa Mare, pe 12 iulie. Bărbatul aflat sub influenţa alcoolului a ajuns acasă şi a făcut o criză de gelozie. Şi-a luat la bătaie concubina. A lovit-o cu tot ce i-a venit în mână şi chiar ar fi târât-o prin gospodărie. Din cauza loviturilor aplicate femeia a murit. Bărbatul a stat două zile alături de cadavrul concubinei, până când un vecin s-a sesizat că femeia nu mai iese din casă şi a anunţat Poliţia.

Sursa: adevarul.ro

Citește și: Companie mamut sud-coreenă sondează afacerea Hidrotarnița

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.