președintele Iohannis

Klaus Iohannis a anunțat de la un summit informal al UEbilanțul COVID al zilei: aproape 15.000 de cazuri și „peste 330 de decese”. Declarația șefului de stat vine cu o oră înainte ca autoritățile să transmită datele oficiale.

„Am primit datele de azi despre pandemie. Avem aproape 15.000 de cazuri din păpcate avem peste 330 de decese azi. Este o catastrofă”, a anunțat Klaus Iohannis, miercuri, la Brdo, în Slovenia.

Până la ora publicării articolului, Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului nu a transmis buletinul oficial cu datele pandemiei, care este trimis, de regulă, în jurul orei 13.00.

Până acum, cel mai mare număr de morți COVID înregistrat a fost marți, pe 5 octombrie, când au fost raportate 252 de decese în ultimele 24 de ore.

A mai existat, pe 29 iunie 2021, o raportare zilnică în care au fost anunțați 294 de morți, însă atunci 288 erau decese raportate din urmă, care în mod greșit nu fuseseră declarate de DSP ca decese COVID, deși medicii stabiliseră acest lucru. O situație similară a avut loc și marți, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură.

„Era mult mai important pentru români să retrageți moțiunea astăzi, când avem 15.000 de cazuri și 250 de decese”, a declarat Cîțu, înainte de votul moțiunii, în urma căreia Guvernul său a fost demis.

Întrebați de jurnaliști dacă numerele anunțate de premier sunt cele oficiale, reprezentanți ai Grupului de Comunicare Strategică au afirmat că „vom transmite comunicatul atunci cand avem toate datele”.

O oră mai târziu, bilanțul oficial a confirmat numerele anunțate în Parlament.

Sursa: libertatea.ro

Citește și: Doar la noi: asistenții atacă șobolanii din spitale cu suportul pentru perfuzii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.