Federația Centrul de Interes a fost creată după modelul Fabricii de Pensule. Însă este nefuncțională din cauza unor conflicte interne apărute între artiști. Astfel, au apărut două facțiuni adverse: Asociația Artiștilor CDI și Asociația Artiștilor din Centrul de Interes. Care, bineînțeles, se faultează reciproc. Acum faulturile sunt în etapa de sechestru pe spațiile atelierelor și cele expoziționale. În degringolada creată abilitatea de a cădea în picioare este rezervată șefilor. În pofida sechestrului, șeful Centrului de Interes, pictorul și profesorul UAD, Florin Stefan obține finanțări și conduce o mașină nouă de câteva zeci de mii de euro.

La mijlocul acestei luni, Tiparnița Prodexim, o firmă controlată de familia Stăncioiu, a pus sechestru pe spațiile artiștilor din Centrul de Interes de pe strada Fabricii de Chibrituri.

Centrul de Interes a fost inaugurat ca unul dintre cele mai mari spații expoziționale de artă contemporană din România după ce s-a desprins din ideea, începută în urmă cu mai mulți ani, de pictorul Adrian Ghenie. Desprinderea din Fabrica de Pensule a fost motivată tot de interese ”meschine” care îi făceau pe artiștii clujeni să își pună o întrebare acidă: De ce unii primesc finanțări mai multe și mai consistente?” O inflamație sub forma unei ”capro-vecinite” acute de care suferă mulți dintre noi.

Astfel, a apărut Federația Centrul de Interes condusă de pictorul și profesorul UAD Florin Ștefan.

Federația Centrul de Interes a închiriat etajul 4 aal clădirii de pe strada Fabricii de Chibrituri, din spatele gării, de la SC Tiparnița Prodexim. Iar Asociația Artiștilor din CDI, organizație desprinsă din aceeași defunctă Fabrică de Pensule, a închiriat restul clădirii.

Pentru o perioadă de timp lucrurile au funcționat însă, organul responsabil de capro-vecinită s-a inflamat din nou, astfel că iar au apărut discuții.

Inițial, Asociația Artiștilor CDI și Federația Centrul de Interes solicitau fonduri publice și private în tandem. Însă, reprezentanții primăriei clujene le-au transmis că se creează confuzie și ar fi indicat să depună cereri de proiecte pe o singură entitate. S-a stabilit ca titularul de proiecte să fie Federația și s-a semnat un acord cu Asociația Artiștilor CDI pentru împărțirea banilor.

Federația, condusă de profesorul universitar, nu a respectat clauzele acordului, iar peste fondurile primite s-a așternut ceața. S-a ajuns ca unii artiști să primească și 300 lei pentru un proiect, cum ar veni bani de țigări.

Iar Ștefan a tranșat problema prin fondarea unei alte asociații. Potrivit declarației de interese, el este președinte la Fundația Culturală Intact, Federația Centrul de Interes și vicepreședinte la Asociația Departamentul de Cultură și, chiar dacă nu figurează în declarație, tot vicepreședinte la Asociația Artiștilor din Centrul de Interes.

Revenind la sechestrul pus pe spațiul Centrului de Interes, Monica Stăncioiu, administratorul firmei care are clădirea în proprietate, a spus că lucrurile sunt prea complicate pentru a fi explicate.

Însă, Florin Stefan spune că sechestrarea atelierelor artiștilor și a spațiilor expoziționale nu reprezintă o problemă pentru Centrul de Interes.

”Sechestru nu a fost pus pe spațiile federației, ci pe cele ale Asociației Artiștilor CDI, care au intermediat aceste închirieri de spații, și care au plecat în luna aprilie. Asociația respectivă nu are legătură cu Centrul de Interes. Dar mai este o altă asociație, Asociația Artiștilor din Centrul de Interes, iar o parte din artiștii de aici mai au spații la Centrul de Interes.

Asociația Artiștilor CDI a fost formată din trei persoane care încearcă să atace alți 20 de artiști care își văd de treabă. Este vorba despre Radu Comșa, care este președinte, Vlad Olariu și unul, Vrabie. Au reziliat contractul cu proprietarul, dar, printr-un acord verbal, proprietarul a acceptat ca artiștii să își mai țină spațiile până în decembrie. În octombrie a avut loc și o expoziție care a fost organizată de artiști, pe banii lor și nu a Primăriei Cluj Napoca cum se vehiculează peste tot. Primăria nu a susținut nimic !”, explică Florin Ștefan.

Pe de altă parte, surse din lumea artiștilor clujeni spun că lucrurile stau taman invers: asociațiile și federația conectate la Florin Ștefan au o mână de artiști, iar cealaltă asociație ar fi nucleul în jurul căreia s-a strâns majoritatea.

Expoziții cu DSP, ISU și alte instituții care împart amenzi în pandemie

Unul dintre artiștii ”atacatori” spune că lucrurile nu stau așa cum le explică șeful federației.

Pictorul Vlad Olaru, care face parte din Asociația Artiștilor CDI, spune că Tiparnița Prodexim, proprietarul clădirii, a semnat contracte de închiriere cu Federația Centrul de Interes, care a luat spațiile de la etajul 4, și Asociația Artiștilor CDI, care a luat în majoritatea spațiilor de ateliere și alte spații expoziționale.

”Disensiunile au apărut în urma unui eveniment făcut de Florin Ștefan în timpul pandemiei, dar fără acordul celor de la Asociația Artiștilor CDI, care, practic, administrau spațiul. Astfel că Radu Comșa, de la Asociația Artișilor CDI, a anunțat DSP-ul. Urmarea a fost că proprietarul clădirii a fost amendat, iar primăria a transmis că nu se mai pot organiza evenimente în locația respectivă  fără obținerea avizului.

Noi nu știam de situația legată de ISU și atunci Asociația Artiștilor CDI a reziliat contractele. Pentru cele de la etajul 4, proprietarul clădirii a încercat să intre în dialog cu Florin Stefan, dar el nu le-a mai răspuns la telefon și nu s-a mai comunicat nimic.

Majoritatea artiștilor am plecat, așa că vreo 1800 mp s-au eliberat. Au rămas vreo 10 ateliere. Le-au întrerupt curentul, dar s-a tras prin exteriorul clădirii un cablu și lucrurile au mers în continuare. Unii au poprire pe conturi, dar au continuat să facă evenimente împreună cu Florin Stefan”, explică Olaru.

Potrivit declarațiilor, chiar dacă nu deținea spațiile respective, când solicita fonduri publice pentru sponsorizarea evenimentelor, Florin Stefan depunea, în numele Federației, proiecte ca și cum ar beneficia de un spațiu expozițional de 3.000 mp, când, de fapt, Federația a închiriat aproximativ 500-600 mp.

Artiștii își fac ”suveici” cu asociații

Revenind la asociațiile înființate de Florin Ștefan, am încercat să aflăm care este motivul pentru care, în situația în care există Federația Centrul de Interes și Asociația Artiștilor CDI (acronim al Centrului de Interes, n.red.) a mai apărut și Asociația Artiștilor din Centrul de Interes la care este vicepreședinte.

”Asociația Artiștilor din Centrul de Interes nu are activitate, ci am făcut-o așa… ca să avem o asociație, să avem apartenență la ceva. Oricine putea să se înscrie ! Eu nu sunt șeful asociației (este vicepreședintele asociației, n.red.), dar sunt criticat pentru că sunt profesor și au în cine să lovească. Noi am încercat să facem ceva cultural pentru orașul acesta, expoziții de talie mondială!

Când am fost plecați 20 de artiști în Germania, în lipsa noastră Radu Comșa, Vlad Olariu și Vasile Cătărău, trei artiști, au blocat accesul la etajul 1 pentru a stopa accesul publicului sau a celor care mai au bunuri acolo. Aste este infracțiune! Artiști care au blocat accesul altor artiști. Dar am depus o plângere penală împotriva celor din Asociația CDI.

Federația Centrul de Interes deține brand-ul, dar există un acord între Asociația Artiștilor din Centrul de Interes pentru a folosi această denumire. Cei de la Asociația Artiștilor CDI nu au niciun acord cu federația. Eu sunt șef la Federația Centrul de Interes și vicepreședinte la Asociația Artiștilor din Centrul de Interes”, a declarat Florin Ștefan.

”Nu vreau să vorbesc despre asta”

O altă problemă a lui Florin Ștefan constă în faptul că el conduce o mașină de lux, estimată între 50.000 și 60.000 euro, fără ca ea să fie trecută în declarația de avere. În documentul oficial este trecut că el are în proprietate un autoturism din 2007. Profesorul UAD spune că și-a vândut mașina veche din 2007 care apare în declarația de avere, dar nici această tranzacție nu este evidențiată în document.  

”Nu sunt posesorul mașinii. Îmi este dată în folosință de cineva și nu vreau să vorbesc despre asta. Sunt urmărit pas cu pas, am apărut și pe niște afișe. Am avut o mașină pe care am vândut-o și acum o am pe asta”, a declarat profesorul UAD.

UPDATE 26 noiembrie 2021

La o săptămână de la publicarea articolului, Centrul de Interes Cluj Napoca s-a închis, la fel ca și telefonul șefului Federației Centrul de Interes, Liviu Florian.

SC Tiparnița Prodexim, proprietarul clădirii, a pus lacăt pe toate atelierele artiștilor de la Centrul de Interes, singurul spațiu expozițional de artă modernă din Cluj Napoca.

”La mijlocul săptămânii a început evacuarea spațiilor de ateliere de la Centrul de Interes, inclusiv spațiul Intact al lui Florian Stefan. El a venit cu întârziere de o oră și a făcut circ în fața executorilor. Nu a vrut să semneze procesul verbal până când noi (proprietarul, colegul meu și cu mine) ,“infractorii”, nu plecăm. Deși noi eram răspunzători cu predarea spațiilor către proprietar. Studenții lui cărau. În cele din urmă nu a avut ce face. El spunea că a avut o înțelegere verbală cu proprietarul să mai țină spațiul, era o minciună”, a declarat unul dintre artiștii de la Centrul de Interes.

Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să obțină un punct de vedere de la șeful Federației Centrul de Interes, Stefan Florin, pictor și profesor universitar la UAD, dar nu a răspuns apelurilor telefonice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.