Vaccinurile împotriva COVID-19 vor deveni obligatorii pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani, în contextul necesităţii instituirii unor restricţii suplimentare pentru a ţine sub control propagarea coronavirusului, a declarat, marți, prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, informează AFP.

”Grecii de peste 60 de ani trebuie să se programeze pentru prima doză de vaccin până pe 16 ianuarie”, a spus premierul într-o declaraţie în consiliul de miniştri.

”Vaccinarea acestora este de acum încolo obligatorie”, a adăugat el. Măsura trebuie să fie aprobată şi printr-un vot în parlament, a adăugat premierul grec.

Peste 500.000 de greci cu vârsta peste 60 de ani refuză în continuare să se vaccineze, ajungând deseori la spital şi ”îngreunând tratarea altor boli grave”, a declarat Mitsotakis.

Pandemia a făcut peste 18.000 de decese în Grecia


Persoanele care vor refuza în continuare să se vaccineze vor trebui să plătească o amendă lunară de 100 de euro, a adăugat el.

”Este vorba despre o măsură de protecţie, nu de pedeapsă”, a declarat Mitsotakis. Vaccinurile, testele şi distanţarea socială ”sunt răspunsul, nu lockdown-ul”, a mai spus el.

Guvernul nu a dat curs apelurilor experţilor sanitar i favoarea unor măsuri de protecţie suplimentare şi a adoptării unor restricţii de circulaţie, chiar şi în rândul persoanelor vaccinate în apropierea sărbătorilor de sfârşit de an.

Pandemia a făcut peste 18.000 de decese în Grecia, unde rata mortalităţii a crescut accentuat în noiembrie. Peste 650 de persoane sunt internate la terapie intensivă pe teritoriul ţării.


sursa: stiridiaspora.ro

Citește și: Propriul său unchi a început să o abuzeze când avea doar 7 anișori, apoi a mai continuat 11 ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.