Clujenii își vor putea achita online abonamentele de parcare pentru anul 2022, pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, conform viceprimarului Dan Tarcea.
„Plata parcărilor cu abonament din municipiul Cluj-Napoca se poate face online.
Clujenii își pot achita online abonamentele de parcare – cu valabilitate din 3 ianuarie 2022 – pentru zona centrală (zona 1 și zona 2) și cele pentru riverani pentru anul 2022, pe site-ul primăriei, la secțiunea servicii online / parcări: https://e-primariaclujnapoca.ro/parcari/ ”, spune Tarcea.
În această secțiune, există două tipuri de plăți:
- Fără autentificare: abonamentele pentru zona centrală – pentru anul 2022 – pot fi plătite începând din acest an, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă
- Cu autentificare: abonamentele pentru riverani (cartiere). Aceste abonamente pot fi plătite începând cu data de 10 ianuarie 2022.
Totodată, la plata online, există posibilitatea de a selecta opțiunea prin care puteți fi anunțați înainte de expirarea valabilității abonamentului printr-un e-mail.
De asemenea, plata se poate realiza și la ghișeele Serviciului Parcări din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, conform programului de lucru, începând din 10 ianuarie. Recomandăm cetățenilor să folosească serviciile online oferite de primăria municipiului Cluj-Napoca pentru a evita formarea cozilor.
Prețul parcărilor va fi majorat
Finalmente, costul abonamentelor pentru locurile de parcare publice pentru anul 2022 va avea o majorare de 2,6% față de anul 2021, creștere impusă de rata inflației. Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici: https://primariaclujnapoca.ro/…/proiect-de-hotarare-56…/
Sursa: stiridecluj.ro
Mo-ooo, eu imi fac de 2 ani abonament on-line… Tu numa’ acuma ai aflat?