Sabin Sărmaș

Deputatul Sabin Sărmaș, fost secretar de stat și președinte al Autorității de Digitalizare a României, se află pe lista scurtă a propunerilor pentru fotoliul de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, după ce postul a devenit vacant în urma demisiei lui Florin Roman.

Conducerea PNL s-a reunit la începutul săptămânii în prima ședința de partid pe noul an. Pe agenda de lucru se află tema certificatului verde, dar și propunerea unui nou ministru pentru portofoliul Digitalizării. Doi liberali se află pe lista scurtă, fiind vorba de deputatul clujean Sabin Sărmaș și de vicepreședintele PNL Gorj, Iulian Popescu. Președintele PNL Florin Cîțu a confirmat luni că Ioan Sabin Sărmaș și Iulian Popescu sunt cele două persoane vehiculate în partid pentru funcția de ministru al Digitalizării, după demisia lui Florin Roman, iar premierul Nicolae Ciucă a fost informat în acest sens. 

„Va fi o propunere în Partidul Național Liberal, am discutat și cu premierul Ciucă, va fi și el implicat în această decizie”, afirmat Florin Cîțu.

„Da, cele două nume sunt evidente, cred, pentru că unul este președintele comisiei IT în Camera Deputaților, celălalt este secretar de stat la Ministerul Digitalizării”, a adăugat liderul PNL, care a precizat că decizia finală urmează a fi luată curând.

Postul de ministru al Digitalizării a devenit vacant după ce Florin Roman a demisionat din funcție în urma scandalului privind diploma de licență și plagiatul, în data de 15 decembrie. În prezent, Virgil Popescu, ministrul Energiei, asigură interimatul la ministerul Digitalizării.

Lista din care se va alege persoana care să ocupe funcția de ministru a fost una „fluidă”, mai multe organizații avansând propuneri. PNL a decis în final să nu repete experimentul Florin Roman, adică o numire cu preponderent caracter politic, și vrea să aleagă acum o persoană cu experiență în domeniu. Sabin Sărmaş a fost secretar de stat și președinte al Autorităţii pentru Digitalizarea României în perioada în care prim-ministru a fost Ludovic Orban. La începutul anului 2021 a fost eliberat din funcţia de preşedinte ADR de către premierul Florin Cîţu, actual președinte PNL.

Iulian Popescu a fost consilier al premierului Cîțu și secretar de stat la Ministerul Cercetării. El este fondator al companiei SC Softtehnica SRL, companie care a încheiat numeroase contracte cu entități de stat.

Ce spune Sabin Sărmaș despre propunere?

Reporterii Monitorul de Cluj au solicitat deputatului Sabin Sărmaș un punct de vedere cu privire la informațiile vehiculate în spațiul public recent. Parlamentarul a mărturisit că are „o oarecare” expertiză în domeniul digitalizării, aceasta fiind aria de interes a sa în politică. Sabin Sărmaș a declarat că, până la urmă, decizia va fi una politică, iar în această situație, cuvântul filialei PNL Cluj cântărește la fel de greu ca cel al conducerii naționale a partidului.

„Nu am foarte multe date, dar este adevărat că pe această listă pe care în ultimele 20 de zile s-au vehiculat mai multe nume a fost vehiculat destul de frecvent și numele meu și asta datorită faptului că, așa cum a spus și președintele partidului , Florin Cîțu, am o oarecare expertiză în domeniu, că aria mea de interes politic ține de digitalizare, și așa mai departe, deci acesta este motivul principal. Decizia este una politică până la urmă, pe care o ia conducerea națională și foarte important în ecuația aceasta este sprijinul filialei locale, a organizației Cluj-Napoca. Întotdeauna în aceste decizii se ține cont de un echilibru de portofolii în filiale, filialele care sunt puternice de obicei au un cuvânt de spus în asta. În această situație, decizia filialei Cluj este la fel de importantă ca cea a conducerii naționale a partidului. 

Conducerea filialei Cluj are foarte multă experiență și trebuie să cântărească lucrurile cât de bine se poate, dar ați văzut că și poziționările publice au fost cumva favorabile cu rezerva firească că este o discuție care se face la nivel național, adică până la urmă trebuie să fie filiala consultată, să se analizeze toate opțiunile”, a declarat deputatul, pentru Monitorul de Cluj.

„Sunt pregătit să accept această provocare”

Întrebat dacă își dorește funcția de ministru al Digitalizării, Sabin Sărmaș a declarat că este pregătit să se implice și că va ști din a doua zi ce are de făcut, dacă va fi numit în funcție, însă a afirmat că îl va susține pe orice coleg din PNL care va lua portofoliul, atâta timp cât va fi capabil să realizeze obiectivele ministerului și cele prevăzute de PNRR.

„Eu sunt pregătit să accept această provocare pentru că cunosc domeniul și pentru că știu din a doua zi ce va trebui să fac acolo. Nu sunt genul care să țin de funcții prea tare, mă implic și îmi ofer disponibilitatea atunci când cred că sunt potrivit și când cred că e nevoie, deci nu e orice opțiune, mă interesează foarte mult să fie numit un coleg, un membru al PNL, care poate să livreze toate țintele din PNRR în primul rând, toate obiectivele pe care le are ministerul și așa mai departe. Acest lucru este cel mai important, în rest nu văd nicio problemă atât timp cât se îndeplinesc aceste criterii, orice nume ar fi la minister”. 

Sursa: monitorulcj.ro

Citește și: Claudia Gherman a arunat la gunoi 3 milioane de lei. Banii erau alocați pentru Centrul de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.