Potrivit autorităților, la nivelul județului Cluj ar exista 197 de adăposturi de război, însă sunt informații că nu toate sunt disponibile sau că unele nu există pur și simplu. 

Clujul are 197 de adăposturi

”În prezent, fondul județean de adăpostire este compus din 197 de adăposturi publice de protecție civilă (în administrația primăriilor, la care se adaugă adăposturile care există în imobilele operatorilor economici privați). Cele 197 de adăposturi publice de protecție civilă se află în municipiile Cluj-Napoca, Dej, Turda, Gherla, Câmpia-Turzii, orașul Huedin, comuna Florești și Comuna Mihai Viteazu.

Conform Legii nr. 481/2004, în timp de pace adăposturile publice de protecţie civilă, pot fi utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste. De asemenea, precizăm că toate cele 197 de adăposturi sunt funcționale. Dacă va fi necesară eliberarea lor, acestea au nevoie de amenajări minore”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Unde sunt adăposturile de război din Cluj-Napoca, Dej, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej, Huedin și Florești

O clujeancă a avut ambiția de a verifica adăpostul de pe strada Fabricii de Zahar nr. 8, iar acolo administratorul spune că nici vorbă de adăpost. Cei de la ISU Cluj spun, însă, că ”toate cele 197 de adăposturi care se regăsesc pe lista pusă pe grup există și sunt funcționale. Acolo există un subsol care poate fi amenajat în caz de nevoie”.

Sursa: stiridecluj.ro

Citește și: Lecția de solidaritate dată de deputatul Bogdan Ivan Gruia: Familiile se despărțeau, fără să știe dacă se vor mai vedea sau nu vreodată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.