Șeful Statului Major britanic, generalul Patrick Sanders, a afirmat că Regatul Unit ar urma să lupte în Europa încă o dată, făcând referire la cea de-a doua conflageație mondilă.
Generalul Patrick Sanders este noul şef al Statului Major al armatei britanice. Acesta avertizează că forțele militare ale Regatului Unit trebuie să se pregătească pentru „a lupta în Europa încă o dată”, conform presei internaționale.
Marea Britanie se pregătește de luptă
„Sunt primul şef de Stat Major după 1941 care preia comanda armatei în umbra unui război terestru în Europa care implică o putere continentală. Invazia rusă în Ucraina evidenţiază obiectivul nostru esenţial de a proteja Regatul Unit prin capacitatea noastră de a lupta şi câştiga războaie terestre.
Există un imperativ puternic de a construi forţe armate capabile să lupte împreună cu aliaţii noştri şi să învingă Rusia în luptă. Suntem generaţia care trebuie să pregătească forţele armate să lupte în Europa încă o dată”, spune generalul Patrick Sanders.
Boris Johnson, o a doua întâlnire cu Zelenski
Boris Johnson, premierul țării, a exclus ideea ca Marea Britanie să trimită trupe care să sprijine direct Ucraina în război, dar a asigurat că Regatul Unit va susține „pe termen lung” statul ucrainean, împotriva agresiunii Rusiei.
Vizita surpriză a premierului britanic Boris Johnson în Ucraina vine după cea a altor patru lideri europeni, reprezentând Franța, Italia, Germania și România, în timpul căreia și-au exprimat solidaritatea faţă de țara invadată de armata rusă.
Johnson a lansat un program de instruire a soldaților ucraineni de către armata britanică, în cadrul căreia, până la 10.000 de soldați ucraineni ar urma să fie antrenați în perioade de câte 120 de zile, pentru a ajuta forțele ucrainene „să-și intensifice rezistența” față de asaltul rusesc.
Sprijin militar din partea Marii Britanii pentru Ucraina
Boris Johnson a spus că dorește „să trimită un mesaj clar și simplu poporului ucrainean: Regatul Unit este cu voi și vom fi alături până când veţi învinge în cele din urmă”.
Aceasta este a doua vizită a lui Johnson la Kiev de când a început pe 24 februarie agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, în timpul scurs de atunci Marea Britanie remarcându-se prin livrările substanţiale de armament pentru Ucraina.
„Multele zile scurse din acest război au dovedit că sprijinul Marii Britanii este ferm şi hotărât. Mă bucur să-l văd din nou la Kiev pe marele prieten al ţării noastre, Boris Johnson”, a declarat Zelenski, președintele Ucrainei.
Sursa: evz.ro
Citește și: Sile Pușcaș, obligat să plătească 600.000 de lei pentru „donația” cerută de Boc