Tribunalul Cluj a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată fomulată de Iliuț Bucur Daniel, unul dintre inculpații din „dosarul cămătarilor”, unul din cele mai mari doare de corupție ale Sibiului, care a „bubuit” în anul 2012.

În „dosarul cămătorilor” sunt implicați 12 inculpați, printre care se numără și un notar din Sibiu. Cu toții au fost acuzați de săvârşirea infracţiunilor de constituire, sprijinire sau aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, şantaj, fals intelectual, cămătărie şi spălare de bani.

A fost vorba despre împrumuturi cu camătă, vânzarea de apartamente fără a fi înregistrate în Cartea funciară, deci vândute mai multor persoane, comisioane, dobânzi și șantaj, toate aducând un prejudiciu de peste 2 milioane de euro.

„În baza art. 587 alin. (3) rap. la art. 597 alin. (7) şi (8) din C.p.p. rap. la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către contestatorul-condamnatul IBD, deţinut în cadrul Penitenciarului Gherla, împotriva sentinţei penale nr. 570/27.05.2022 a Judecătoriei Gherla.În temeiul art. 275 alin. (2) şi (6) din C.p.p, Obligă contestatorul la plata sumei de 350 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul avocatului din oficiu desemnat în cauză, POPESCU Iuliana Andreea, în sumă de 313 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 06.07.2022.”, se arată în soluția pe scurt.

Citește și: Arhitectul care s-a drogat cu Ayahuasca alături de Vanessa lui Oltean, trimis de Boc în delegație la München

3 COMENTARII

  1. Trebuie confiscat apsolut tot ce a dobandit sigur din munca nu a dobandit nimic nu este sificient ca ise da 5 ani din care face cat face si iar face ce o invatat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.