Scandalul de cenzură de la  TVR Cluj  este departe de a se apropia de final. Complicitatea Bucureștiului la mușamalizarea acestuia și susținerea politică a actualei conduceri complică situația. La studioul Teritorial de la Cluj abuzurile, deciziile manageriale arbitrare, unele racordate la  comandamente externe ușor de intuit, devin instrument de lucru pentru managementul stației în relatia cu jurnaliștii nealiniați. Sesizarea Comisiei de Abuzuri din Parlament de către sindicate și interpelarea  șefului TVR, Dan Turturică, de către doi parlamentari pe tema cenzurii de la TVR Cluj, a încrâncenat și mai mult conducerea Televiziunii Române, dar mai ales pe cea de la Studioul Cluj.

Evenimentul săptămânii este, fără îndoială, deschiderea lucrărilor  Universității de vară organizată anual de maghiarime la Băile Tușnad, eveniment pe care conducerea TVR Cluj, apropiată de UDMR și-a propus să-l mediatizeze cât mai cuminte pentru a-și satisfice stăpânii politici.  Prezența invitaților la ediția din acest an  este semnificativă și anunță  personalități marcante din  Guvernul de la Budapesta: premierul Viktor Orban, ministrul justiției, înalti oficiali ai FIDESZ, actualul partid de guvernământ din Ungaria, membri ai conducerii UDMR în frunte cu Kelemen Hunor.

În acest context s-a hotărât  să fie trimiși pentru realizarea filmărilor doar jurnaliști maghiari din cadrul redacției minoritati TVR Cluj. Decizia a fost luată pentru a se elimina  riscul apariției  unor situații delicate în cadrul  conferințelor de presă, prin formularea unor  întrebări incomode de reprezentanți ai TVR Cluj. Există însăși o solicitare pentru prezența la acest eveniment  făcută de jurnaliști de la programele în limba română  de la TVR Cluj. Mai precis din partea echipei care realizează emisiunea Reporter special, emisiune cenzurată în mod repetat de conducerea TVR  datorită subiectelor incomode pe care le aduce în atenția opiniei publice.

Cererea echipei Reporter special a fost respinsă fără argumente, deși s-a formulat o adresă oficială în care s-a solicitat justificarea refuzului. Decizia apartine  producatorului  executiv interimar al TVR Cluj, Laura Pasca,  cea care a provocat scandalul legat de cenzura în TVR Cluj, prin  oprirea  difuzării unei  emisiuni care analiza politica lui Viktor Orban față de Transilvania.

Deși echipa emisiunii Reporter special de la TVR Cluj a fost acreditată de către organizatorii Universității de vară de la Băile Tușnad pentru realizarea unor filmări, conducerea TVR Cluj persist în ideea că la acest eveniment nu e cazul să participe și jurnaliști de la emisiunile în limba română. Motivele ascunse par să țină de o strategie care vizează  privarea opiniei publice din România de o abordare jurnalistică, alta decât cea aflată sub comandament UDMR.

Situatia este fără precedent în Televiziunea Publică.  TVR Cluj, un studio regional din centrul Transilvaniei,  blochează  accesul propriei echipe de jurnaliști români la un eveniment de o mare  anvergură și importanță pentru relațiile bilaterale româno-maghiare. Seria de abuzuri continuă și acestea nu au alt scop  decat   eliminarea  unor subiecte sensibile care ar putea fi dezbătute pe canalele postului public de televiziune. Unul dintre acestea  este,evident,și cel legat de premierul Viktor Orban și politicile lui aggresive în privința obținerii unui control în Transilvania. TVR Cluj , sub control politic UDMR și cu complicitatea Bucureștiului  a devenit astfel un  filtru prin care subiectele delicate  legate de relația Romania –Ungaria și a declarațiilor ofensatoare ale demnitarilor unguri de rang înalt care vizitează Romania, sunt blocate cu instrumentul birocratiei.

Directorul TVR Cluj , Alin Vig Gelmărean  este  soțul  regizoarei  Emese Vig Gelmărean, autoarea unui documentar controversat “ O mie de ani in Transilvania,o sută de ani în România” , contestat de majoritatea istoricilor români și lansat în 2018 când România sărbătorea Centenarul Marii Uniri. Documentarul a fost finanțat de Guvernul de la Budapesta cu un million de euro. O bună parte din acesti bani au intrat și în buzunarul lui Emese Gelmărean Vig, soția actualului director al TVR Cluj , pe atunci coordonatoarea redactiei minorități TVR Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.