În spațiul public a apărut informația că membrul PMP Cluj, Călin Ovidiu Cosma, a fost exclus din partid, iar la debutul ședinței ordinare a CJ Cluj de miercuri, 27 iulie, Alin Tișe a anunțat că PMP Cluj a cerut încetarea mandatului de consilier județean al lui Cosma.

Călin Cosma (PMP) a fost prezent la ședință și a confirmat că există un dosar deschis la Tribunalul Cluj unde se dezbate această problemă.

El a dat în judecată PMP- Filiala Cluj, prin reprezentantul Maxim Andrei și PMP structura centrală, condusă de Cristian Diaconescu. În dosarul înregistrat marți, 26 iulie, la Tribunalul Cluj, Cosma a solicitat anularea actului prin care este exclus din partid.

Cristian Lungu, președintele PMP Cluj, a declarat pentru Gazeta de Cluj că Ovidiu Călin Cosma nu a fost exclus.

 „Este un domn, Maxim Andrei, care se pretinde a fi președinte PMP și care, cu niște falsuri, încearcă să excludă anumiți aleși locali. Domnul Tișe a și spus că Maxim Andrei a trimis o adresă către Consiliul Județean. Președintele CJ a dat doar citire acestei adrese, dar puterea de a revoca din funcție un ales local este a prefectului.

„Noi suntem în legătură cu Prefectura deja de o săptămână și am depus la Tribunalul Cluj o acțiune prin care contestăm așa-numită hotărâre a lui Maxim Andrei, iar prefectul este obligat să aștepte până când instanța se va pronunța definitiv pe această speță”, a declarat Cristian Lungu.

Cine are dreptate, oare?

Pe de altă parte, Maxim Andrei a spus clar că domnul Lungu nu poate să fie președintele partidului și că el a depus hârtiile prin care cere excluderea lui Cosma din PMP.  

„Domnul Lungu nu este președintele PMP Cluj. La ora actuală Cristian Diaconescu este președintele PMP înscris în registrul partidelor. Congresul de care vorbesc toți este contestat și până când nu este o soluție finală nu va fi niciodată domnul Tomac președinte. Domnul Cosma este exclus din partid. Eu am depus hârtiile la prefectură și urmează să iasă ordinul prefectului și vedem ce se întâmplă”, a mai spus Maxim Andrei pentru Gazeta de Cluj.

De asemenea, Maxim a mai precizat că pentru moment nu este încă validat congresul prin care Eugen Tomac a ajung în fruntea PMP.

„Congresul va fi validat doar în momentul în care vor fi afișate sentințele definitive pe cele două procese în care este contestat congresul. Deci până la o sentință definitivă ei nu au cum să fie președinți. Domnul Lungu nu are cum să fie președinte: conform statului, orice mandat încetează la alegerile locale. Tot ce face Lungu este absolut ilegal și nu poate fi președinte. Eu sunt președintele PMP. Am fost mandatat de Colegiul Național la recomandarea lui Diaconescu. Eu sunt președintele legitim care semnează și eu am depus la Prefectură hârtiile prin care am cerut excluderea lui Cosma din partid.  De asemenea, domnul Lungu stă ilegal în sediu. El a primit notificări și vom acționa în instanță. Stă cu forța acolo”, a mai spus Andrei Maxim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.