Sursa foto: Facebook

Deputata clujeană Oana Murariu, vicepreședinta Comisiei speciale pentru legile justiției din Parlament, critică forma pachetului legislativ propus de Cătălin Predoiu, ministrul Justiției.

„Cea mai gravă problemă ține de alocarea puterii în justiție în mâna câtorva oameni, în loc de a diversifica atribuțiile, de a crea pârghii de control și de a ne asigura că funcțiile de conducere sunt ocupate de specialiști cu cea mai potrivită pregătire, totul pentru o reformă reală în justiție, care să fie în beneficiul românilor, dar și prin care să scăpăm de supravegherea europeană și internațională în acest domeniu”, a declarat deputata USR PLUS.

Oana Murariu a precizat că potrivit legilor justiției propuse, numirea procurilor de rang înalt urmează să fie făcută pe criterii politice de către politic, iar procurorului general  i se acordă libertatea de a controla și a interveni în orice dosar penal.

Mai mult, inspectorului-șef al Inspecției Judiciare i se acordă dreptul de a verifica și decide în orice dosar disciplinar al unui magistrat, iar magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai sunt evaluați în niciun fel.

„Alături de colegii mei de la USR, dar și de asociații de profil, ONG-uri, societate civilă, am depus sute de amendamente pe care facem tot posibilul de să le promovăm și să le explicăm pentru a fi aprobate și a evita ca justiția românească să ajungă să fie controlată de un grup restrâns de oameni de la vârful ierarhiilor, iar vocea celorlalți specialiști să fie redusă la tăcere. De asemenea, atragem atenția cu cea mai mare îngrijorare că forma actuală a legilor justiției îndepărtează țara noastră de principiile democratice europene la care am aderat”, a conchis Oana Murariu.

Citește și: Deputatul clujean Oana Murariu, despre Legile Justiției: „Mai sunt numeroase chestiuni controversate de dezbătut”

1 COMENTARIU

  1. SIMPLU..DEMISIA DE URGENTA A LUI PREDOIU….care a marit pensiile speciale ale magistratilor pe sustache cu data de 01.02.2022.. cu 10%..acestia sunt liberalii…!!!!!( ordin de ministru ATENTIE dat in data de 29.12.2021 cand toata lumea se pregatea de Revelion–omuletul lucra la greu!!! AFARAAAAA din Guvern!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.