Emil Boc nu aude presa care îi strigă în ureche că prin ridicarea chioșcurilor de ziare întoarce Clujul în urmă cu zeci de ani. Probabil că edilul nu se ridică la înălțimea deciziilor juste, căci stă pitit undeva sub străzile clujene visând la metroul pe care crede că poate să îl facă. Se spune că singura competiție pe care este bine să o ai în viață este cea cu persoana care erai ieri – iar aici primarul orașului ne demonstrează ca într-o comedie prost orechestrată cum se întrece pe sine de la o zi la alta în decizii nedrepte, vorbe fără esență și în circul pe care îl face cu zâmbetul pe buze.

Edilul din Cluj-Napoca dorește să ne dea impresia că metroul pe care ar avea de gând să îl facă ne poartă undeva în viitor, când de fapt deciziile care chiar sunt implementate în oraș ne teleportează cu mulți zeci de ani în urmă. Mai precis, Domnia Sa Emil Boc, a considerat că din punct de vedere estetic chioșcurile de ziare nu se mai pretează la aspectul modern al orașului. Ce-i drept, chiar era „deranjant” un chioșc mic, pe lângă tarabele din Piața Mărăști și trotuarele pe care se desfășoară lucrări interminabile. De asemenea, întrebarea pe care o ridicăm la fileu prea iubitului edil este următoarea: ce îl deranjează de fapt, chioșcul pentru presă sau presa.

Ca să fie clar pentru publicul larg, iată deciziile care pun la pământ Clujul din punct de vedere democratic prezentate în ordine cronologică: Mai întâi primarul decide că chioșcurile nu se mai potrivesc cu viziunea sa artistică și estetică. Cel mai probabil, noi – cetățenii de rând, nu știam că în edilul orașului zace un suflet de artist neînțeles. Pare că inspirația l-a chinuit în miez de noapte și a decis că ar fi cel mai bine pentru toată lumea dacă toate chioșcurile clujene, care vindeau ziare și care ofereau practic acces la informație, vor fi ridicate. Decizia a fost luată în anul 2020, iar de atunci primarul a promis vehement că va veni cu o soluție, un nou design, că va reîmprospăta aspectul chioșcurilor.

Nu a menționat nicidecum ceea ce s-a întâmplat de fapt. RADP a început să ridice chioșcurile, fără să mai pună nimic în loc, iar astfel a creat o gaură imensă în ceea ce înseamnă democrația – Emil Boc a scos de pe domeniul public ziarele și a luat astfel accesul oamenilor la informație și presă. Mai mult decât atât, edilul are tupeu să spună, pozându-se în îngerul păzitor al presei, că a așteptat din partea oamenilor proiecte de chioșcuri care să fie conform PUG-ului.

Deci, pentru a recapitula până aici circul pe care Emil Boc îl face. I se pare lui că ceva nu arată bine pe stradă, distruge acel lucru urmând ca apoi să ne promită că un arhitect va reveni în câteva zile cu un design înlocuitor. Apoi, revine și spune că de fapt așteaptă acest lucru de la proprietarii afacerilor. Acestea fiind spuse, la lecția de logică probabil că Emil Boc făcea pe sub bancă schița metroului.

Îi place să pozeze ca un om al oamenilor, face acte de caritate, cumpără cartofi de la piață pe care apoi merge și-i donează, bate toba la meci, e prezent la fiecare eveniment. Bineînțeles toate aceste lucruri nu scapă nefotografiate, căci ce este o faptă bună făcută de primar dacă n-a văzut-o toată lumea? Cum să știe clujenii ce primar mărinimos, dacă nu le arată pe pagina sa personală de Facebook cum dă de mâncare nevoiașilor.

Problema este însă, că acest om care pozează în bunul samaritean, în timpul în care camerele de fotografiat sunt oprite, stă în gardă. Domnia Sa e conștient că presa locală știe ce face la nivel administrativ și că nu se lasă păcălită de clipurile în care se întoarce la Răchițele, ia coasa în mână și zâmbește inocent. Acesta este și motivul pentru care atunci când vine vorba de presa locală, lui Emil Boc cel mai probabil i se ridică antenele pe bază de stres. De ce să înfrunți adevărul, când poți să-l ascunzi? Și cât de ușor este să faci asta atunci când ai putere de decizie.

În mai 2022 se ridică un chioșc din Grigorescu, iar Primarul justifică acțiunea spunând că încă i-a păsuit pe oameni până în momentul acesta și că ar fi avut timp să nu fie luați prin surprindere. Ba mai mult decât atât, edilul mai spune și că proprietarii afacerilor cu puncte de vânzare a presei ar fi avut timp să depună proiecte sau să închirieze unul dintre chioșcurile deja existente, făcute de Primărie.

Practic, s-ar fi putut face orice visează Emil Boc mai puțin ceea ce este corect nu.

Sunt trei chioșcuri pe care Primăria le închiriază care se pretează la cerințele prea iubitului primar, dar atenție: ele se închiriază cu 500 de euro pe lună. Cât de corect este ca RADP să ridice chioșcurile de ziare, să dea peste cap o întreagă afacere cu tot ce implică aceasta și apoi să te pună să alegi: ori depui un proiect la Primărie ( varianta costisitoare 1) ori închiriezi cu 500 de euro pe lună ( varianta costisitoare 2), tot de la Primărie. Ne gândim, cel mai probabil, arhitectul s-a pierdut pe drum. O fi la metrou și dânsul.

Și dacă credeați că Emil Boc se pricepe doar să dea cep la butoiul cu bere sub admirația celor care-i savurează perioada de domnie, ținem să vă mai spunem un talent de-al prețiosului primar: se pricepe extraordinar să scoată bani din Primărie ca magicianul din pălărie și să-i paseze apoi către televiziunile naționale. Iar ca să fie și o exprimare clară: Emil Boc plătește mai multe televiziuni sume exorbitante de bani pentru a-i face reclamă politică bună.

Dacă presa clujeană primeșe de la Primărie sume cuprinse între 12 lei și 200 de lei pentru a-i face publicitate, pentru a-l însoți în toate ideile sale de promovare, acesta oferă de zeci de ori mai mulți bani către presa națională.

Pentru România TV de exemplu, stimabilul nostru primar a oferit nu mai puțin de 29.432 de lei în anul 2022, iar banii sunt bineînțeles din sponsorizări făcute către Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Așadar, Emil Boc a dat către România TV de 100 de ori mai mulți bani față de cât oferă către presa locală, iar acest lucru nu arată decât cum primarul nu dă doi bani pe presa clujeană, la propriu.

Desigur că acesta iubește să fie în centrul atenției și se plimbă pe la evenimentele publice ca mielul pe câmp și bineînțeles că asteaptă să fie lăudat de ziariștii din Cluj pentru asta. Toate aceste lucruri se întâmplă în timp ce, pe cealalaltă parte, Emil Boc comite un act care nu are nicio legătură cu susținerea, cu democrația sau cu dreptatea.

Emil Boc vrea să facă orice pentru a reduce circulația presei în rândul oamenilor și promovează ca aceștia să-și citească știrile de pe internet. Edilul preferă ca oamenii să fie expuși la știri false, decât să mai vadă un ziar tipărit pe domeniul public. Când vine vorba de bani, cu toții își fac mâinile greblă, dar când vine vorba de ziar, ne apucă alergia la hârtie și modernizarea orașului.

Citește și: Schema prin care RADP își umflă conturile cu milioane de lei anual din gunoaiele clujenilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.