Actorul Alexandru Arșinel s-a stins din viață astăzi, la vârsta de de 83 de ani.

Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie la Spitalul Universitar de Urgență București, pentru tratarea unor leziuni de decubit.

„Având în vedere istoricul medical și pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secția de ATI”, se preciza într-un comunicat transmis de Spitalul Universitar de Urgență.

Arșinel a făcut în 2013 un transplant de rinichi. În 2017 a suferit o intervenție chirurgicală în urma unui infarct. Cunoscute sunt și afecțiunile pe care le avea la coloană și alte operații la care a fost supus de-a lungul timpului.

Alexandru Arșinel s-a născut în 4 iunue, 1939, în județul Suceava, localitatea Dolhasca.

Pentru întreaga activitate artistică în teatrul de revistă precum și cea managerială a luat numeroase premii, medalii, ordine, dintre care amintim:

  • Premiul Special UNITER pentru Teatrul de Revistă (2000);
  • Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor – „Arta Spectacolului, în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului” (2004);
  • Premiul pentru spectacolele de musical acordat la Gala Premiilor revistei ‘Actualitatea Muzicală’ a UCMR (2008);
  • Premiul de Excelență la Gala Premiilor „Confidențial”pentru Management și pentru întreaga carieră artistică (2009, 2010);
  • Premii de Excelență și Premii Speciale la mai multe ediții ale Galelor Superlativelor VIP;
  • Premiul de Excelență și Premiul de Popularitate la Categoria „Actori” la Gala Celebrităților Anului 2010;
  • Medalia de Onoare a Federației Comunității Evreiești din România “pentru activitatea artistică prodigioasă dedicată teatrului românesc, pentru o viață de om exemplară, dăruită înțelegerii și apropierii dintre oameni, pentru un mare actor a cărui carieră se revărsă cu strălucire asupra scenei și publicului său” (2010);
  • Premiul Special și Diploma de Onoare oferite de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră (2012);
  • Premiul Special „Ambasadorul Teatrului Românesc” la Gala Premiilor VIP pentru management de succes și pentru activtatea desfășurată la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” (2013), de patru ori pe podium la Categoria „Cel mai bun actor” la Gala „Zece pentru România”.

Actor de teatru și film, Alexandru Arșinel a jucat în sute de emisiuni de divertisment la radio și la toate posturile de televiziune, pe scenele din țară și străinătate, dar și în numeroase producții cinematografice și seriale TV: „Vacanță la mare” – 1962, „Cerul începe la etajul trei” – 1967, Ultimele zile ale verii (1976), ‘Ana și hoțul” – 1981, ‘Ca-n filme – 1983, Vară sentimentală (1986), Colierul de turcoaze (1986), În fiecare zi mi-e dor de tine’ – 1987, ‘Miss Litoral – 1990, ‘Băiatul cu o singură bretea -1991, ‘A doua cădere a Constantinopolului – 1994, ‘Paradisul în direct’ – 1997, ”Sexy Harem Ada-Kaleh” – 2001, ”’Războiul sexelor’, 2007 – 2008 sau ‘Toată lumea din familia noastră’ – 2012. A realizat dublaje în filme de animație, fiind vocea Ursului Baloo în fimele „Cartea Junglei” („Jungle Book”) și „Cartea Junglei 2” („Jungle Book 2”) și a Șerifului în filmele „Mașini” („Cars”) și „Mașini 2” („Cars 2”). A fost Micul John în „Robin Hood” și maestrul Auguste Gusteau în filmul „Ratatouille”.

Alexandru Arșinel a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Național Radiofonic, multe fiind incluse în colecții audio precum „Cufărul de cultură”: „Cercul” de Mircea Radu Iacoban, „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu, comediile muzicale „Franțuzitele” de Magda Duțu și „Un poet romantic” de Matei Milo, „Cine-ajunge sus la fix” de Dumitru Solomon, „Căsătorie cu de-a sila” de Molière, „Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, „Femeile care ucid bărbații” de Michal Tonecki, „Adunarea femeilor” de Aristofan sau „Aventurile Baronului Münchausen” de Gottfried August Bürger.

A fost protagonist al sute de spectacole de teatru, de divertisment și musicaluri și a lansat o serie de albume muzicale – ‘Evergreen, Cântece de Crăciun, Ce faci astă seară tu?, Olé, Parfum de romanță’ sau ‘La mulți ani viață!’. Melodiile nemuritoare din repertoriul lui Nat King Cole, Frank Sinatra, Engelbert Humperdinck sau Tom Jones sunt cele mai dragi sufletului său și le interpretează mereu în spectacolele de la Savoy și nu numai.

A fost ales Cetățean de Onoare al orașului Suceava și al comunei natale, Dolhasca, iar Casa de Cultură din localitate îi poartă din 2014, numele.

Citește și: Clujenii vor arunca gunoiul la pubele cu cartela

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.