Preotul iconom stavrofor, Emanuel Florin Ganciuai, alături de mai mulți credincioși i-au cerut PF Daniel, Patriarhul BOR, printr-o scrisoare deschisă, să dispuncă de urgență ca în toate parohiile, mănăstirile și schiturile din țară să se facă procesiuni pentru pace și pentru neintrarea României în război.
Redăm textul integral:
Către Prea Fericitul Părinte Patriarh.
Prea Fericite Părinte Patriarh,
Noi, fiice și fii ai Bisericii Ortodoxe Române și ai neamului românesc, în contextul extrem de grav al primejduirii poporului nostru, prin aderarea la un conflict militar străin de orice interes legitim al României, vă rugam și vă solicitam în numele celor peste optzeci la sută dintre românii care s-au declarat împotriva intrării noastre în război, în numele poporului român, de acum și dintodeauna, care nu a luptat niciodată într-un război nedrept și în numele românilor oprimați din ținuturile românești deținute ilicit de Ucraina, să vă manifestați autoritatea pe care o aveți prin Harul lui Dumnezeu și prin Statutul BOR (art. 26, alin. 49), și să dispuneți, de urgență ca, în toate parohiile, mănăstirile și schiturile din țară să se facă procesiuni cu prapuri și icoane, după Sfânta Liturghie, pentru pace și pentru neintrarea României în război.
Vrednicul de pomenire, protosinghelul Nicodim Bujor, fost iconom la Mănăstirea Cernica, om duhovnicesc cu viață îngerească, văzător cu duhul, ascultat de Hristos și de Măicuța Lui în rugăciunile pe care le făcea, pentru care ați trimis un frumos cuvânt la trecerea lui la cele veșnice, vorbea de acest al treilea război mondial, pe care îl socotea iminent, război la care, spunea el, Dumnezeu nu vrea ca România să participe. Și mai spunea părintele Nicodim, din cele descoperite lui de Dumnezeu, că, dacă nu se va împiedica intrarea țării în acest război nedrept, va da pe întregul teritoriu al țării un cutremur atât de cumplit, încât, din cauza pierderilor extrem de mari umane și materiale, România nu va putea face față războiului.
Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Cu nădejdea că cererea noastră va fi luată în considerare, vă asigurăm de smerita noastră dragoste filială și ascultare, ai Prea Fericirii Voastre fiice și fii duhovnicești,
Preot iconom stavrofor, Emanuel Florin Ganciu
București, 1 brumar 2022, pomenirea Sfinților doctori fără de argint Cosma și Damian
Cornea Marcel, polițist
Constantin-Sorin Gordan, procuror la parchetul de pe lângă Curtea de apel Iași
Rusu Ioana, avocată
Buică Claudia, asistentă generalist-farmacistă
Pandurescu Delia-Ramona, contabilă
Monica Nistor, profesoară
Viorica Catarig, ingineră, pensionară
Mariana Sortan, profesoară
Camelia Toma, profesoară
Ioana David, profesoară
Mariana Bodea, contabilă
Luciana Căruț, pensionară
Mariana Catarig, pensionară
Camelia Lazăr, profesoară
Diaconu Iuliana, profesoară
Turbuțan Horea, kinetoterapeut
Vasile Dan, cântăreț bisericesc: Subscriu.
Angela Negrotă, juristă
Jipa Roxana, profesoară
Jipa Mihăilă, pensionar
Bogzeanu Aneta, pensionară
Jipa Adrian Daniel, inginer
Jipa Aneta, casnică
Voinescu Ana, educatoare
Sava Gianina, educatoare
Carvatchi Augustina-Victoria, contabilă: Doamne, ajută!
Elena Ceuca, profesoară
Boncea Niculina, profesoară
Eugenia Paraschiv, profesoară
Sanda Alexandru, pensionar
Anca Oana Chira, economistă, profesoară: Vreau să fiu semnatară a scrisorii. Doamne, ajută!
Corina Croitoru, profesoară
Nicoară Irena, medic, fiziokinetoterapeută
Leliana Augustina Dumitru, ingineră
Frîntu Corina, cadru didactic: Bună ziua! Vă rog să adăugați și numele meu ca semnatară la scrisoare.
Mahalean Sergiu Sorin, gestionar: Doamne, ajută!
Pop Tudor-Ioan, fermier
Pop Mihaela-Păunița, juristă: Ne alăturăm scrisorii
Incze Ana-Maria, economistă
Popa Ioan, asistent medical: Bună dimineața. Pentru scrisoarea comună.
Roman Mariana-Geta, laborantă TSSM
Pascal Daniela, profesoară
Bobirci Rozalia-Venera, profesoară: Bună dimineața! Doamne, ajută!
Bobirci Paul-Vlad, profesor
Hrușcovschi Carmen, administratoare, S.C. Focșani
Hrușcovschi Elena, profesoară, Focșani: Bună ziua! Doresc să mă număr printre semnatarii
Burlacu Virgil, pensionar, Focșani
Burlacu Aurica, pensionară, Focșani
Radu Raluca Georgiana, administratoare, S.C. Focșani
Radu Adelin Ionuț, inginer, Focșani
Hrușcovschi George Gabriel, administrator S.C. Focșani
Ioniță Elena Manuela, casnică
Bratu Nina, profesoară, Focșani
Adriana Văsii, cadru didactic: Semnez această cerere
Nicoleta Rusu, directoare: Doresc să semnez
Ioniță Ioan, șofer
Saramet Demirel, antreprenor, 0758618450: Doamne, ajută! Dorim să semnăm scrisoarea pentru pace către Patriarhie
Saramet Claudia Andreea, 0753416029
Constantin Fanel, pensionar, 0765806233
Constantin Maria, pensionară, 0748683369
Gologan Roxana, consultantă
Gologan Alexandru, ingineră
Nichita Sorina, pensionară
Teodorescu Georgeta, pensionară, Iași
Dumitru Elena Cornelia, asistentă farmacistă, Piatra Neamț
Bratu Bogdan, administrator firmă, Focșani
Maria Liciu, pensionară, 64 ani: Sunt din Gura Humorului. Locuiesc în Barcelona
Irina-Maria Ilie, medic: Semnez împotriva războiului
Herghelegiu George Călin, lucrător la depozit, curier
Raicu Georgeta, pensionară, Focșani
Gubcenco Roxana, profesoară
Ene Silvia, profesoară
Dumitrașcu Elena, economistă București: Eu sunt de acord să semnez
Irh. Pahomie Filip
Florina Stroilescu, economistă
Nicolae Clinciu, preot: Semnez împotriva războiului
Harabor Liviu, polițist
Adrian Oriță, economist
Marius Vasile Vintilă, constructor
Alexandru Balcu, inginer constructor: Am primit scrisoarea părintelui Emanuel și de la o membră credincioasă a Primăriei Pănătău (BZ). Se pare că are impact la nivel național.
Marcela Pîslă, profesoară
Marcel Bouroș, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni
Popa Georgeta, casnică
Lucica-Violeta Niculae, consilier
Căpăţână Mariana, economistă, actualmente pensionară
Doina Cenușă
Ioniță Mihaela, contabilă: Bună seara! Susțin inițiativa părintelui Emanuel Ganciu. Mulțumesc.
Magdalena Dumitrana, prof. univ.
Carmen Negescu, profesoară
Dan Negescu, manager
Preda Maria
Elena Lazari, coregrafă
Ittu Ioana, pensionară
Radu Jecu, inginer
Dana Stoica, biochim., consultantă, danascri@yahoo.com Semnez și eu!
Simona Constantina Ilie, economistă
Alexandru Onofrei, profesor
Stoian George-Daniel, doctor în economie, membru în Comitetul Director al Asociației Pro Decizii Informate.
Gheorghe Ifrim, preot
Alexandru Onofrei, profesor
Pavalan Georgeta, economistă
Niță Luca-Gabriel, elev
Iliescu Marinela, lucrătoare la curațenie la Fundatia Principesa Margareta și la Fundația „Niciodată Singur!“
Marin Magdalena, pensionară
Petrișor Dănuț, comerciant: Semnez acest memoriu adresat conducerii BOR
Adriana Simionescu, pensionară
Ghiu Mioara, pensionară, Focșani
Ghiu Ioan, economist , Focșani
Mocanu Frăsina, pensionară, Focșani
Enache Ionuț, inginer, Focșani
Enache Claudia, învățătoare, Focșani
Pîrlog Elena, pensionară, Focșani
Dragă Ionuț, administrator firmă, Focșani
Soare Marinela, pensionară, Focșani.
Melania Medrea, profesoară, pensionară
Călțun Constanța, profesoară, Focșani
Burian Gia Mihaela, pensionară
Ciobotaru Eftalia, profesoară, Focșani.
Caloianu Adriana, profesoară, pensionară, Focșani
Alexandru Petronela, profesoară, Focșani
Neculae Cosmin, profesor de istorie
Gheorghiu Oana Iuliana, ingineră silvică: Nu doresc ca România să intre în război!
Nicoleta Simona Mihoc, Petroșani jud. Hunedoara: MAMĂ care vrea să își crească copilul în pace!
Amarandei Marinela, pensionară: Bună ziua! Răspund apelului primit.
Amarandei Paul-Marian, pensionar.
Costea Cornel, profesor: Sărut mâna! Pentru scrisoarea comună. O zi liniștită!
Ionel Diana, profesoară, Focșani
Cornelia Pogorevic, contabilă
Geta Ungureanu, administratoare
Marinescu Claudia, ingineră
Marinescu Călin, pensionar
Păvăloiu Rodica, pensionară
Păvăloiu Constantin, pensionar
Christa Todea-Gross, medic
Mircea Pușcasu, medic, președinte al Fundației Bucovina Profundă
Irina Anastasiu, jurnalist
Constantin Barariu, dipl. ing. antreprenor
Ramona Elena Velescu, economistă
Constantin Nechita, urbanist arhitect
Tutuianu Cristian, polițist
Mârza Rizac Emanuel, avocat
Ciocan Cristina, profesoară, învățătoare și educatoare
Smereanu Rada-Cecilia, profesoară, pensionară, Iași: Doamne, ajută!
Maria Mirea, pictor-restaurator, Bucuresti Ma alatur demersului Parintelui Emanuel Ganciu
Dragan Irina, pensionară
Mihai Floarea, profesor, publicist, București: Mărturie de credință în vremuri de restriște!
Liana Floarea, translatoare, traducătoare, engleză, franceză
Mihai Caba, inginer, publicist
Simona Ana Caba, conf.dr.ing.
Livia Ciupercă, profesor și scriitor
Al.Florin Țene, scriitor, președintele Național al Ligii Scriitorilor Români.
Asta-i similara cu dansul ploii,cand popii se roaga cu gloata de prosti pentru ploaie.Frectie la piciorul de lemn.Te rogi de pomana atat vreme cat natia ta nu-i in stare sa faca o teava de pusca.Divizia popeasca de sutane aurii eventual va face inmormantari frumoase la militarii morti intr-un conflict,nicidecum nu va influenta prin rugi aprinse evolutia evenimentelor.