Angel Chiș, fiul Angelei Muntean (fostă Chiș), i-a călcat pe urme mamei sale și s-a specializat în construcții ilegale. Acesta a ridicat o casă situată într-o curte comună de pe Calea Dorobanților nr. 50 fără nicio autorizație de construire. Lucrările au început în vara acestui an, însă Poliția Locală nu a constatat abuzul urbanistic numai la finalul lunii octombrie, după ce mai mulți vecini au făcut sesizări.
Virusul ilegalităților se transmite din generație în generație, iar Angel Chiș nu se putea lăsa mai prejos decât mama și sora acestuia, Alexandrina-Larisa Chis. Tânărul a cumpărat o casă în paragină pe Calea Dorobanților nr. 50 din Cluj-Napoca și, fără să țină cont de lege, a demolat construcția existentă iar în loc a ridicat un imobil cu etaj de toată frumusețea fără să dețină autorizații de desființare sau construire. De-a lungul timpului, Poliția Locală a efectuat mai multe controale la adresa imobilului, însă nu au descoperit nereguli numai la finalul lunii octombrie, când a constatat că lucrările erau executate fără a deține autorizație de construire, drept urmare polițiștii locali au întocmit plângere penală.
„În data de 22.10.2022 a fost înregistrată o sesizare telefonică la Dispeceratul Poliției Locale cu privire la executarea unor lucrări de construcții în curtea imobilului. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că lucrările erau executate fără a deține autorizație de construire, drept urmare polițiștii locali au întocmit plângere penală.”, au informat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.
Angel Chiș nu este la prima cădere în ilegalitate. Serviciul Control Urbanism și Disciplina în Construcții din cadrul Direcției Generale Poliția Locală a municipiului Cluj-Napoca a constatat, în anul 2019, că Angel Chiș a efectuat lucrări de construire fără autorizație la un imobil situat pe strada Arad nr. 2 din Cluj-Napoca, procedând la deschiderea a două goluri de ferestre pe cele două faţade situate la limitele de proprietate cu imobilele învecinate, modificarea formei golurilor aferente nivelului de sub acoperiş la faţada posterioară şi îndepărtarea zidăriei de sticlă tip Nevada şi înlocuirea acesteia cu tâmplărie PVC cu sticlă termopan. La acel moment, fiul Angelei Chiș a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 5000 de lei, s-a dispus oprirea lucrărilor și măsura complementară a intrării în legalitate în termen de 180 de zile. Cum Angel Chiș nu s-a sinchisit să intre în legalitate, Primăria Cluj-Napoca l-a acționat în instanță. În aprilie 2021, Judecătoria Cluj-Napoca l-a obligat pe Chiș să efectueze demersurile necesare pentru a desfiinţa integral lucrările de construcţii realizat fără autorizaţie asupra imobilului.
Familia Chiș, specializată în escrocherii imobiliare
Familia Chiș a ajuns de nenumărate ori pe drumul infracţional în domeniul imobiliarelor. Angela Muntean (fostă Chiş) a executat de-a lungul timpului zeci de construcții fără autorizație în municipiul Cluj-Napoca, sub ochii reprezentanţilor primăriei. Aceasta a fost trimisă în judecată, în anul 2018, alături de fiica acesteia, Alexandrina-Larisa Chiș pentru nerespectarea regimului construcțiilor. La jumătatea anului 2019, Judecătoria Cluj-Napoca a condamnat-o pe Angela Chiș la un an de închisoare cu suspendare, iar în cazul Alexandrinei-Larisa Chis, magistrații clujeni au dispus achitarea. Cu toate că Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a contestat decizia dată de instanța de fond, Curtea de Apel Cluj a menținut condamnarea cu suspendare în cazul Angelei Chiș.
„Pedeapsa finală de 1 an și 1 lună închisoare. (…) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, de 1 an și 1 lună închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni”, arată soluția pe scurt a instanței.
În timpul procesului, fostul soț al Angelei Muntean, a susținut în fața magistraților că aceasta și-a folosit fiica drept paravan pentru construcțiile ilegale pe care le derula.
Ioan Chiș a declarat că fiica sa este numai o victimă a Angelei Chiș, așa cum au fost alte persoane și chiar și el. Potrivit acestuia tânăra nu ar fi avut nicio implicare în edificarea imobilelor fără autorizație de construire, fiind folosită numai pentru a nu apărea numele Angelei Muntean în acte. Ioan Chiș susține că fiica sa era trimisă de fosta soție să colinde pe la diferite instituții din Cluj-Napoca cu cereri și declarații false. Alexandrina-Larisa Chiș nu ar fi avut cum să continue sau să oprească lucrările pentru că nu le putea spune muncitorilor ce să facă din moment ce nu ea cea care îi contractase și nu ar fi fost ascultată. Fostul soț al Angelei Muntean a precizat că femeia i-a spus fiicei sale, în privința actelor prin care s-a dispus oprirea lucrărilor, că s-a rezolvat și au fost contestate, arătând ulterior că se referea în mod general la toate construcțiile.
Lista construcțiilor fără autorizație făcute de Angela Chiș
Angela Chiș a construit ilegal 12 garsoniere fără autorizaţie de construcţie, pe strada Atelierului nr. 12, chiar dacă pe strada respectivă nu existau utilităţi, canalizare, locuri de parcare pentru atâtea locuinţe, fiind vorba de o zonă de case.
În 2012, Angela Chiş a construit fără autorizaţie pe strada Septimiu Albini nr. 82. Aici, inspectorii municipalităţii au descoperit modificări ilegale la o casă veche, făcute de către Angela Chiş. În acte proprietar apărea însă vechiul proprietar, Tuliu Oltean pe care cei de la Poliţia Locală l-au lăsat în pace după ce le-a dovedit faptul că a semnat o promisiune de cumpărare cu cea care construia de fapt.
Pe strada Ploiesti nr. 27, Ioana-Anca Mosutiu, a executat, de asemenea lucrări de construcţii fără a deţine autorizaţie de construire, respectiv avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, constând în modificări interioare la un apartament. Şi în acest caz au fost sesizate organele de urmărire penală.
Pe Eroilor nr. 43, Angela Chiş a recompartimentat un apartament tot fără autorizaţie de construire.