O statuie a lui Mihai Eminescu ar putea fi edificată în oraşul Sfântu Gheorghe de către organizațiile naționaliste românești, însă primarul Árpád Antal condiționează inițiativa de retragerea unor procese care, potrivit edilului, „lezează interesele oraşului”.

Primarul a anunţat iniţiativa de ridicare a statuii şi a făcut cunoscut răspunsul său trimis organizaţiilor româneşti joi, la o conferinţă de presă, despre care a relatat portalul Szekelyhon.ro. 

Statuia lui Mihai Eminescu a fost iniţiată de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), iniţiativa fiind susţinută şi de Asociaţia Calea Neamului, cunoscută pentru manifestările sale antimaghiare. 

În cadrul conferinţei de presă de joi, Árpád Antal a declarat: nu va discuta cu cei care acţionează împotriva intereselor oraşului şi împotriva comunităţii maghiare. O condiţie prealabilă a oricărei negociere este ca FCRCHM să îşi retragă acţiunile în justiţie pe care le-a iniţiat. Primarul a dat ca exemplu cazul bazei sportive municipale. Primăria a reuşit după lungi demersuri trecerea prin hotărâre de guvern a bazei de sport neîngrijită din proprietatea statului în proprietatea municipalităţii. După aceea oraşul a renovat aşezământul. FCRCHM însă a contestat decizia guvernului în instanţă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul hotărârii guvernului privind adoptarea steagului oraşului. Ambele procese sunt în curs. 

“După ce retrag aceste procese, pot să vină să discutăm pe statuia lui Eminescu şi despre alte subiecte” – a spus primarul, citat de Székelyhon. Árpád Antal a mai reamintit că tocmai forumul civic al românilor a fost cel care a împiedicat anterior ca un tronson din actualul bulevard 1 Decembrie 1918 să poarte numele lui Mihai Eminescu, iar un alt tronson numele poetului Sándor Petőfi. 

FCRCHM a solicitat ridicarea statuii lui Eminescu pe motiv că municipalitatea, în parteneriat cu Fundaţia “Hármas”, va ridica o statuie a lui Petőfi Sándor în oraş. La apelul de proiecte lansat pentru realizarea unei statui a lui Petőfi au fost depuse şase lucrări, iar juriul va alege dintre proiecte până la 30 noiembrie, inaugurarea statuii fiind programată pentru 29 iulie 2023. 

Citește și: România a plătit 720.000 USD pentru un diplomat care a pus pe butuci relațiile diplomatice cu China

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.