Pe întreaga autostradă Sebeș-Turda (A10) se circulă de astăzi la regim de 4 benzi, a anunțat sâmbătă Cristian Pistol, director General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Am deschis traficul în regim de autostradă și pe cei 1,5 km din zona dealului Oiejdea”, a anunțat acesta pe pagina sa de Facebook, postând și câteva fotografii din zonă.

„Circulația pe Lotul 2 al Autostrăzii Sebeș – Turda a fost deschisă anul trecut, în luna noiembrie 2021, dar restricționată pe o bandă pe sens în zona Dealului Oiejdea, din cauza unor alunecări de teren”, a adăugat Pistol.

Cum arată acum segmentul dealului Oiejdea:

Ultimul tronson de 25 de kilometri din Autostrada A 10 Sebeș-Turda a fost deschis circulației pe 30 noiembrie 2021, fără ca toate lucrările să fie finalizate.

Astfel, după 7 ani de la semnarea contractului pentru această autostradă, s-a putut circula fără întrerupere între Sibiu și Cluj.

Totuși, în zona dealului Oiejdea, pe un sector de 1,5 kilometri s-a circulat de acum un an și până la acest moment doar pe o bandă pe sens, în regim de drum național, cu limită de viteză la 60 km/h.

Întreaga autostradă A10 are o lungime de circa 70 km și leagă autostrada A1 (Sebeș) cu autostrada Transilvania A3 (Turda).

Sursa: HotNews.ro

Citește și: Costică Pocol continuă construcțiile ilegale în orașul de cinci stele, după ce magistrații clujeni l-au scăpat printre degete – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.