Preşedintele peruan Pedro Castillo a fost demis şi arestat miercuri, iar vicepreşedinta sa, Dina Boluarte, a fost învestită în fruntea ţării.
Radicalul de stânga demis a petrecut mai puțin de un an și jumătate ca șef al statului înainte ca deputații să-l depună, sub acuzare, la a treia încercare. Depunerea a fost precedată de mai multe scandaluri politice, de acuzații de corupție și de numirea unor apropiați și a unor persoane care nu au calificările necesare pentru funcții guvernamentale.
Pedro Castillo a petrecut mai puțin de un an și jumătate în funcția de șef al statului. Fostul președinte al Peru riscă până la 20 de ani de închisoare.
Săptămâna trecută, parlamentarii au votat pentru începerea procedurilor de demitere, care au fost programate pentru miercuri. Fără să aștepte întrunirea Parlamentului, Castillo a anunțat dizolvarea Congresului (parlamentului) și introducerea unei perioade de interimat. De asemenea, el a anunțat necesitatea alegerii unui nou parlament, schimbarea constituției și reformarea sistemului judiciar al țării.
Declarația politicianului a fost întâmpinată cu o reacție puternică de respingere atât de către Parlament, cât și de Curtea Constituțională a țării, aceste instituții acuzându-l pe Castillo de tentativă de lovitură de stat. Poliția și armata au fost de partea Congresului. Câteva ore mai târziu, Castillo, care a părăsit palatul guvernamental și s-a dus la primăria capitalei peruane, a fost reținut de oamenii legii sub acuzația de tentativă de a comite o încălcare gravă a ordinii publice, abuz de putere și incitare la răzvrătire.
În prezent, Castillo este reținut de poliție și plasat într-un centru de detenție preventivă pentru 10 zile, sub acuzația de comitere a mai multor infracțiuni. Cea mai gravă dintre acestea este o tentativă de rebeliune (articolul 346 din Codul penal peruan), care presupune o pedeapsă de la 10 la 20 de ani de închisoare. În plus, fostul șef al statului este acuzat de abuz de putere și încălcarea liniștii publice. Președintele înlăturat apare și într-o serie de dosare penale legate de infracțiuni de corupție care au fost inițiate în mandatul său.
Noul Președinte
În ceste condiții Boluarte a devenit prima femeie președinte a Perului. În discursul său inaugural, ea a denunțat „tentativa de lovitură de stat a lui Castillo” și a cerut „un dialog larg între toate forțele politice, atât reprezentate în Congres, cât și în afara sa”. De asemenea, ea a anunțat necesitatea creării unui guvern care să includă reprezentanți ai tuturor forțelor politice.
Reacții din străinătate
Una dintre primele susținătoare ale înlăturării lui Castillo din funcție a fost administrația de la Washington. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price , l-a numit „fostul președinte al Peru” la o ședință de informare de miercuri, spunând că parlamentul „a luat măsuri corective prin demiterea lui”. În sprijinul transferului de putere către vicepreședintele Boluarte a vorbit și șeful Organizației Statelor Americane, Luis Almagro. Îndepărtarea lui Castillo a fost susținută și de Brazilia.
Columbia, Argentina, Ecuador, Bolivia, Mexic și Chile au reacționat cu mai multă reținere, exprimându-și îngrijorarea profundă cu privire la situația din Peru.
Situația din Lima
Potrivit presei locale, în Lima, zona adiacentă clădirii parlamentului a fost izolată de poliție. Oamenii legii se tem de manifestări atât ale susținătorilor, cât și ale oponenților lui Castillo. Pe fondul evenimentelor de miercuri, în supermarketurile din țară s-au format cozi de cumpărători, îngrijorați de perspectiva unei agravări a confruntării politice.
Sursa: adevarul.ro
Citește și: Criminalistul Naiba de la IPJ Cluj trimis în judecată pentru scandaluri sexuale