Anul trecut s-au înregistrat la numărul de urgență 112 peste 4 milioane de apeluri nejustificate, dintre care 11.000 îi revin unei femei din Brăila.
Potrivit Digi24, femeia a sunat la numărul de urgență deoarece a fost în conflict cu vecinii din bloc, ea sperând ca polițiștii să facă dreptate. Cu toate acestea, apelurile la numărul de urgență i-au adus un „cadou” de 2.000 de lei, dar nici acest lucru nu a oprit-o să sune în continuare.
„Mi-au bătut și în ușă. Am sunat, în special, ca să anunț poliția, să-și ia măsurile care trebuie legat de persoanele astea. Am chemat și salvarea, pentru că mi se făcea rău”, a spus doamna.
Purtătorul de cuvânt IPJ Brăila a declarat că anul trecut s-au aplicat peste 1.000 de sancțiuni contravenționale. Tot în 2022, în Vrancea, o persoană a sunat la 112 de 5.000 de ori doar ca să-i înjure pe operatorii de la Serviciul de Telecomunicații Speciale. Anul trecut, operatorii STS au răspuns la peste 10 milioane de apeluri, iar aproape jumătate dintre ele au fost pentru cazuri care nu erau urgente.
Citește și: Ansamblu imobiliar în locul restaurantului Sinaia din Grigorescu