Primăria Cluj-Napoca a fost vizitată, marți, de o delegație din orașul înfrățit Ungheni, Republica Moldova, formată din reprezentanţi ai municipalității, experți și echipa de implementare a proiectului „Dezvoltarea transfrontalieră a transportului prietenos mediului”, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.
Emil Boc: „Când ne întâlnim, ne simțim ca între prieteni, ca între frați”
„Municipiul nostru are un parteneriat de suflet cu orașul Ungheni din Republica Moldova. Ne confruntăm cu probleme similare, căutăm împreună răspunsuri și soluții eficiente și, de fiecare dată când ne întâlnim, ne simțim ca între prieteni, ca între frați.
Astăzi, în Sala de sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca, am primit vizita delegației formată din reprezentanţi ai municipalității, experți și echipa de implementare a proiectului „Dezvoltarea transfrontalieră a transportului prietenos mediului” 1HARD/3.1/11, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020.
Am prezentat viziunea de dezvoltare a municipiului nostru, cu accent pe modernizarea flotei de transport public, politicile publice în materie de mobilitate urbană și eficiență energetică, sprijinul pentru clădirile verzi și infrastructura pentru biciclete și vehicule electrice, exemple de proiecte precum amenajarea coridorului de mobilitate urbană durabilă (pietonal și velo) de-a lungul râului Someș – o parte dintre acțiunile concrete ale comunității noastre pentru a realiza tranziție verde. De asemenea, a avut loc un schimb de idei între echipele celor două municipalități cu privire la implementarea proiectelor europene și alte domenii unde Cluj-Napoca este recunoscut ca model de bune practici.”, a transmis Emil Boc.
„Vom continua să ne sprijinim reciproc și să oferim sprijin celor într-o situație mai dificilă decât noi”
Municipiul Cluj-Napoca este înfrăţit cu oraşul Ungheni din anul 2016. De-a lungul timpului, orașul de pe Someș a contribuit la reabilitarea Parcului Central din Ungheni, prin finanțarea unor subproiecte – echivalentul a 100.000 de euro pentru fiecare etapă a proiectului.
Au fost astfel sprijinite financiar subproiectele „Orășelul copiilor”, „Teatru de vară și împrejurimi”,„Construcția unui complex sportiv în Parcul Central din Ungheni”, „Construcția unui Skatepark în Parcul Central din Municipiul Ungheni”.
În semn de mulțumire și ca simbol al relației de înfrățire dintre cele două orașe, Parcul Central din Ungheni a fost denumit „Micul Cluj”.
„Cofinanțarea proiectului „Eficientizarea energetică a grădiniței «Steluța» din municipiul Ungheni” este un alt exemplu concret prin care continuăm colaborarea între municipiul nostru și Primăria Ungheni. Vom continua să ne sprijinim reciproc și să oferim sprijin celor într-o situație mai dificilă decât noi.”, a conchis edilul.