Denis Caba, un tânăr din Arad, student la Universitatea de Ştiinte Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca (USAMV) se poate număra printre cei care au reușit să-și transforme pasiunea într-o adevărată afacere.
La 19 ani, studentul de la Cluj vine ouă la 150 de lei bucata, având o fermă cu peste 700 de exemplare de păsări exotice sa de casă.
„E o pasiune comună, pe care o moşteneşte de la mine. De mic a iubit animalele şi a crescut cu ele şi le-a îndrăgit, ne bucurăm că merge pe drumul ăsta”, Mihai Caba, tatăl lui Denis. Denis stie foarte bine cum să-şi îngrijească păsările, deoarece este student la USAMV Cluj-Napoca. Printre exemplarele cu care se mândeşte sunt struţii emu. Pe timp de iarnă, păsările ajung să facă aproximativ 25 de ouă. Mai mult, cei care doresc să cumpere un pui din această rasă trebuie să scoată din buzunar circa 125 de euro, potrivit antena3.ro.
„Ouăle de emu ajung undeva la 600-700 de grame, echivalentul a 15, 20 de ouă de gaină. La începutul sezonului sunt la 150 de lei bucata, iar pe final de sezon 100 de lei, le trimitem atât în țară, cât și în afară”, explică Denis.
Ouăle pe care le produce la ferma din Arad ajung până în ţări îndepărtate precum Cuba, Pakistan sau Algeria. Pe lângă papagali, prepeliţe, raţe şi turturele, tânărul mai creşte şi unele dintre cele mai rare specii de păuni. Tânărul fermier Denis Caba nu are de gând să se oprească aici. Studentul la Cluj dorește să ajungă, anul acesta, la 1.000 de exemplare de păsări. Şi vrea neapărat, în curtea sa, cel puțin o pereche de lebede.