Medici de la Spitalului Militar Regina Maria din municipiul Brașov și Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași sunt cercetați după ce au operat mai mulți pacienți pe inimă, montând stenturi prelevate de persoane decedate, informează surse G4Media.

Polițiștii pun în aplicare vineri dimineață 24 de mandate de percheziție domiciliară pe raza judeţelor Brașov, Iași și Neamț, la sediile sociale ale unor firme specializate în distribuirea de aparatură medicală, la domiciliile persoanelor fizice presupus a fi implicate în activitatea infracțională sau imobile deținute de aceștia, informează Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

Din cercetări au rezultat indicii cu privire la faptul că unele cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale, care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea și chiar viața unor persoane, pacienți ai acestora, susțin procurorii.

Sunt efectuate percheziții domiciliare la sediul primăriei Movileni, la sediile unor unități medicale – spitale  și  la sediul unei organizații non-guvernamentale.

UPDATE 10.07 Ministerul Sănătății, precizări despre perchezițiile efectuate de procurori:

”Având în vedere comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la punerea în aplicare a unor mandate de percheziție domiciliară în județele Iași, Brașov, Neamț facem următoarele precizări:

Ministerul Sănătății a dat curs tuturor solicitărilor venite din partea organelor judiciare conform competențelor sale legale. Fiind o anchetă penală în curs de desfășurare, nu putem oferi alte informații sau detalii suplimentare. Ministerul Sănătății desfășoară permanent activități de prevenire și de combatere a actelor de corupție care pot pune în pericol funcționarea sistemului sanitar și siguranța pacienților”.

Citește și: Curtea de Apel Cluj reduce la 1/3 daunele pe care ar fi trebuit să le primească Dorel Vidican, achitat în dosarul Gazeta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.