de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

”Ce fac ucrainenii pe Bâstroe e una din părțile triste ale poveștii. În realitate povestea mai completă și mult mai tragică este că americanii vor o bază militară în Delta Dunării cu scopul de a controla Marea Neagră și cum cunoscătorii știu nu numai zona rusească, ci și Marea Mediterană și zona Africii unde se duce în paralel Războiul între marile puteri (Rusia, China, SUA) pentru resurse naturale și de unde francezii au fost ejectați în ultimul timp”, scria zilele trecute siteul Flux24.ro. Am adăuga noi o informație uitată: SUA a bătut palma încă din 2005 cu România pentru două baze militare în zona Deltei.

Într-o analiză publicată în octombrie de Iulia Joja, directorul programului pentru Marea Neagră al Middle East Institute, organizație cu sediul la Washington, împreună cu fostul ambasador al Georgiei în SUA, Batu Kutelia, cei doi pledează pentru găsirea unor soluții de eludare a cadrului strict al Convenției și spun că SUA trebuie să ia în considerare o a patra bază în care forțele sale să fie prezente, pe lângă cele de la Mihail Kogalniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii. Aceasta a patra bază, cu o componentă maritimă în Delta Dunării „ar necesita o investiție din partea Statelor Unite – și contribuții din partea aliaților săi – într-o flotă mică, flexibilă a Mării Negre, cu componente de apărare și supraveghere aeriană”, recomandă Iulia Joja și Batu Kutelia.
Rezumând: americanii au un proiect depus în Congres pentru „planul” pentru Marea Neagră cu o bază militară în Delta Dunării, care a și fost adoptat în decembrie anul trecut în Comisia de Politică Externă a Senatului american, mai scrie Andrei Bădin pentru Flux24.

E momentul să reamintim un mic amănunt: acordul între SUA și România pentru construirea unor baze militare în zona Deltei a fost încheiat și anunțat public încă din 2005.

După cum relata Reuters pe 17 noiembrie 2005, ”Președintele României, Traian Băsescu, a anunțat că a fost încheiat un acord cu Washingtonul pentru stabilirea bazelor militare americane în România. Băsescu a declarat pentru televiziunea Euronews că secretarul de stat american Condoleezza Rice ar putea vizita la Bucureşti luna viitoare pentru a semna acordul oficial.
Băsescu nu a dat o locație exactă pentru bazele americane, dar a spus că va fi cel puțin una pe litoralul Mării Negre. Președintele României a declarat luna trecută că posibile locuri pentru bazele americane includ Babadag, aproape de Delta Dunării, Constanța la Marea Neagră și Fetești, la 200 de kilometri est de București”.

La 6 decembrie 2005, într-o vizită fulger de trei ore la Bucureşti, secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, a semnat Acordul de acces privind amplasarea facilităţilor militare americane pe teritoriul României, la Kogălniceanu, Babadag, Cincu şi Smârdan.
Ca și Babadag, localitatea Smârdan din Tulcea e tot în zona Deltei, pe brațul Măcin al Dunării.

Trebuie precizat din capul locului un lucru extrem de important: baza de antrenament Babadag nu putea fi sub nicio formă același lucru cu cea convenită pentru viitor de Băsescu și Rice, pentru simplul motiv că ea exista de mult timp.

Acordul de acces reglementa, conform MApN, folosirea unor facilităţi militare româneşti de către forţele SUA, nefiind vorba despre baze americane în sens clasic, ci despre o prezenţă americană în facilităţile militare româneşti, comandate de ofiţeri români.

Încă din februarie 2005, preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Mircea Geoană, și senatoarea Norica Nicolai fuseseră la Washington, iar la întoarcere declaraseră că SUA va amplasa baze militare în România, însă acestea nu vor fi masive, ci doar poligoane de antrenament şi subcomandamente.

Iar lucrurile s-au schimbat încetul cu încetul. Bazele mici tind să devină mari, mai ales că mii și mii de militari ai NATO sunt aduși accelerat în România.

Baza Kogălniceanu a devenit una mare, a apărut noua bază Deveselu, la Câmpia Turzii e tot una mare, în care s-au investit sute de milioane de dolari.

Proiectele americane au evaluat în timp.

Dezbaterile din SUA și NATO privind relocarea unor baze mari europene în state precum România s-au amplificat în ultimii ani, iar acum sunt mai fierbinți ca oricînd.
În concluzie, dacă planul construcției unor baze militare americane în zona Deltei Dunării, Babadag ori Smârdan, a fost pus în stand by pînă azi, din varii rațiuni geopolitice ori financiare, acordul a fost deja discutat de multă vreme.
Deci nu va fi nicio surpriză dacă se va trece curînd la executarea lui.

Marea întrebare este ce formă îmbracă Acordul încheiat în 2005 între SUA și România.

Mai exact dacă el permite fără alte înțelegeri construirea unei mari baze militare la Smârdan, unde e demult un poligon imens, ori transformarea bazei de antrenament de la Babadag – localitate al cărei lac, alături de Razelm, face parte, împreună cu Delta, din patrimoniul UNESCO – într-o bază americană mare, cu mii de soldați încartiruiți și cu toate facilitățile de rigoare. La cum se prezintă textul, pare se că da. Și, mai ales, în ce măsură asta ar putea afecta mediul Deltei, la pachet cu șenalul Bîstroe.

Citește și: Un profesor emerit de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a închiriat un teren cu 10 lei/an de la Composesoratul Muntele Băișorii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.