Comisia Europeană a negat vineri că ar avea probleme în colaborarea cu Parchetul European (EPPO), după ce şefa acestuia, Laura Codruţa Kovesi, a reclamat într-un interviu pentru POLITICO lipsa de cooperare din partea instituţiilor Uniunii Europene.
Într-un interviu acordat POLITICO la începutul acestei luni, procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că Parchetul European, EPPO, „nu a primit multe informaţii” de la departamentele interne ale Comisiei Europene şi că biroul său, care este însărcinat cu descoperirea şi urmărirea penală a infracţiunilor care implică fonduri UE, este în curs de a stabili întâlniri bilaterale pentru a înţelege de ce. Kovesi s-a plâns, de asemenea, că „numărul rapoartelor pe care le-a primit de la instituţiile europene este foarte mic”, referindu-se la informări sau alerte din partea oficialilor UE.
Răspunzând la o întrebare adresată de POLITICO, Christian Wigand, purtătorul de cuvânt al Comisiei pe chestiuni de justiţie, egalitate şi statul de drept, a declarat că relaţiile cu EPPO sunt bune. „Cred că, în general, putem spune că avem o cooperare foarte bună cu EPPO şi că am depus multe eforturi pentru a-l înfiinţa şi pentru a ne asigura că are o finanţare adecvată”, a declarat Wigand la briefingul de presă zilnic al Comisiei. Fără să fie întrebat, menţionează POLITICO, purtătorul de cuvânt a mai spus că CE nu exercită nicio influenţă nejustificată asupra Parchetului. „În ceea ce priveşte investigaţiile, EPPO este, desigur, pe deplin independent”, a spus el.
Întrebată dacă EPPO a audiat-o pe preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, în cadrul investigaţiei sale privind achiziţia de vaccinuri de către UE, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei Europene, Dana Spinanţ, a declarat că executivul european nu are încă „nicio informaţie” despre ce vizează investigaţia EPPO.
Sursa: news.ro