O femeie din Arad şi-a pierdut viaţa după ce a fost târâtă de tramvai mai mulţi metri la coborârea din vagon, uşile închizându-se când victima încerca să coboare căruciorul în care se afla fata ei cu handicap, conform Agerpres.

Directorul Companiei de Transport Public Arad, Claudiu Godja, a declarat că accidentul a avut loc pentru că vatmanul nu s-a asigurat corespunzător la plecarea din staţie.

  • „O doamnă încerca să coboare căruciorul cu fetiţa ei cu grad de handicap, moment în care uşile s-au închis, vatmanul nu a observat, nu s-a asigurat bine în oglinzi, şi a fost târâtă după tramvai, ajungând ulterior între peronul staţiei şi tramvai. Din păcate, a intervenit decesul femeii. Cazul este cercetat penal de Poliţie şi Parchet, aşteptăm concluziile anchetei”, a declarat directorul CTP Arad.

Martori ai incidentului au declarat că uşile vagonului s-au închis când femeia cobora căruciorul, iar tramvaiul s-a pus în mişcare. Victima nu a dorit să dea drumul căruciorului şi a fost târâtă mai mulţi metri, până când a căzut pe liniile de tramvai.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care a preluat victima şi a transportat-o la spital, pasagera a suferit leziuni interne grave. Ea a murit câteva ore mai târziu la spital.

Fetiţa victimei, în vârstă de 12 ani, se află în atenţia serviciilor de asistenţă socială.

Citește și: Lovit de microbul imobiliar, Gicu Buzdugan a vrut să construiască un bloc și o grădiniță fără documentațiile de urbanism necesare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.