De curând, mai exact vineri, 18 august, a avut loc o întâlnire importantă între prim-ministrul României și prim-ministrul Ucrainei, acesta din urmă efectuând o vizită la București. Dar a fost la fel de fructuoasă pentru ambele părți? Au fost rezolvate intereselor ambelor părți? Deși s-a făcut destulă vâlvă în jurul acestei vizite neașteptate, beneficiind de o expunere generoasă în mass media, dincolo de declarațiile foarte prietenești și amabile între reprezentanții celor două guverne, dincolo de zâmbete și îmbrățișări, noi trebuie să facem o analiză foarte realistă, pragmatică, a ceea ce a reieșit în mod concret din aceste discuții, pentru că ele au o importanță și un impact semnificativ pentru România.
Din declarațiile prim-ministrului României premergătoare acestei întâlniri se poate observa că Ucraina avea în principal 2 teme importante de discutat și rezolvat, România la fel, tot 2. Prim-ministrul României a anticipat discuțiile care urmau, punctând pe agendă securitatea regională și tranzitul cerealelor ucrainene, teme care vizează în primul rând Ucraina, iar pentru România a punctat „protejarea fermierilor români și a drepturilor minorităților române din Ucraina”.
Rezultatele concrete pentru Ucraina
Ce a rezultat din aceste discuții, cel puțin partea care a fost dată publicității, vedem mai jos. Mai întâi vom trece în revistă rezultatele concrete pentru Ucraina. Cele 2 teme generale care priveau Ucraina și anunțate în prealabil de prim-ministrul României s-au concretizat în 3 acorduri semnate între România și Ucraina:
● Declarația politică privind întărirea cooperării bilaterale în asigurarea tranzitului fiabil al mărfurilor din Ucraina;
● Acordul privind recunoașterea reciprocă a actelor de studii;
● Acordul privind deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la Sighetu Marmației – Bila Tserkva.
Să le luăm pe rând:
1. Prima declarație, cea privind asigurarea tranzitului mărfurilor din Ucraina, era și cea mai importantă pentru Ucraina. Pe bună dreptate, în contextul atacurilor Federației Ruse împotriva infrastructurii portuare a Ucrainei. Nu cunoaștem foarte multe detalii despre cum se va realiza aceasta în fapt, deși prim-ministrul României a enumerat ceea ce se dorește a fi făcut, nu știm cum vor fi protejați și exportatorii români, dar această întărire a cooperării bilaterale privind transportul este o chestiune care trebuia făcută și trebuie încă făcută foarte bine, astfel încât să putem ajuta și Ucraina, mărirea ajutorului României devenind esențială, dar să putem proteja și exportatorii români.
Este limpede că Ucraina are mare nevoie de acest ajutor, mai ales în acest moment, și este foarte bine că România a decis să îl ofere. Din nou, punctăm, sperăm ca acest ajutor să fie și cât mai bine întreprins astfel încât să fie cât mai eficient posibil.
2. A doua chestiune care a interesat Ucraina a fost recunoașterea reciprocă a actelor de studiu, fiind vizați în primul rând refugiații ucraineni din România care încearcă să își găsească un loc de muncă.
Acest acord, sinceri să fim, trebuia făcut de mult mai demult, greutățile cu care se confruntă refugiații ucraineni în toată Europa, nu numai în România, fiind imposibil de înțeles pentru cineva care nu a trebuit să își lase toată viața și casa în urmă. Vorbim despre traume diferite, vorbim despre depresii, despre suferințe, despre greutăți materiale, în unele cazuri vorbim despre tratamente incorecte (din fericire, în România refugiații ucraineni sunt mult mai puțin discriminați decât în alte țări, chiar cel mai puțin dintre toate statele analizate într-un sondaj european, după cum am arătat și noi într-o analiză disponibilă aici). Vorbim și despre greutăți materiale, vorbim și despre probleme de sănătate, emoționale, psihologice și de alte tipuri. Așa că refugiații ucraineni meritau cel puțin șansa de a-și găsi un loc de muncă pe măsura aptitudinilor lor și respectul cuvenit, demnitatea.
Pe scurt, iată încă un acord care este foarte bine că s-a semnat și care trebuia chiar semnat de mult mai mult timp.
3. A treia chestiune care a interesat în mod direct Ucraina a fost deschiderea încă unui punct de trecere a frontierei între România și Ucraina, la Sighetu Marmației – Biserica Albă (Bila Tserkva). Și aceasta este o chestiune importantă și mai mult decât binevenită, care trebuia făcută de mai demult, venind atât în ajutorul transportatorilor ucraineni, cât și în ajutorul populației civile, a refugiaților. Nu trebuie să uităm nici importanța militară pentru Ucraina a încă unei rute de trecere dinspre România, pe unde probabil vor trece și multe echipamente militare. Chiar ar trebui deschise și mai multe puncte de trecere a frontierei și o interconectare rutieră și feroviară mult îmbunătățită între România și Ucraina, venind în primul rând în ajutorul Ucrainei, desigur.
Așadar, au fost semnate 3 acorduri între România și Ucraina pe temele importante pentru Ucraina. Să vedem acum ce s-a întâmplat cu temele importante pentru România, așa cum au fost anunțate chiar de prim-ministrul României.
Rezultatele concrete pentru România
Înainte de întâlnirea cu omologul său ucrainean, prim-ministrul României a punctat 2 teme importante pentru România care vor fi discutate: „protejarea fermierilor români și a drepturilor minorităților române din Ucraina”.
La conferința de presă de după întâlnirea cu omologul său ucrainean, prim-ministrul României a enunțat însă nu doar cele 2 teme importante pentru România pe care le enunțase înainte de întâlnire, ci a enunțat 3:
● „așteptările și preocupările legitime ale producătorilor și fermierilor români”;
● drepturile minorității românești din Ucraina – „În ceea ce privește subiectul drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, am readus în atenția domnului prim-ministru preocupările legitime ale României în acest domeniu. Am reamintit poziția fermă a României pe acest subiect. Am arătat că așteptăm deschidere și implicare din partea autorităților ucrainene – așa cum este normal între două state legate printr-o solidaritate atât de puternică. Solicitările noastre sunt firești și responsabile. Dorim pentru românii din Ucraina exact aceleași drepturi și libertăți de care se bucură persoanele aparținând minorității ucrainene din România.”
● problema așa-zisei „limbi moldovenești” ce a fost reinventată în Ucraina în 1998 de către un individ aparent fost KGB, actual SBU, după cum am arătat într-o analiză anterioară a noastră disponibilă aici. Prim-ministrul României a declarat vineri, referitor la așa-zisa „limbă moldovenească”: „Referitor la problema așa-numitei limbi „moldovenești” am reluat solicitarea mai veche a părții române ca autoritățile ucrainene să recunoască inexistența acesteia și să adopte toate măsurile legale și administrative în consecință. Am reamintit că Republica Moldova a adoptat recent un act normativ prin care recunoaște limba oficială ca limba română.”
Câte dintre aceste teme s-au concretizat în vreun acord semnat de Ucraina cu România? ZERO.
Pe câte dintre aceste teme a fost măcar vreo promisiune verbală a prim-ministrului Ucrainei? ZERO.
Câte dintre aceste teme au fost măcar menționate verbal de prim-ministrul ucrainean? Din nou, ZERO.
În afară de fluturarea unei promisiuni foarte vagi în privința oportunităților pe care le vor avea oamenii de afaceri români la reconstrucția Ucrainei, prim-ministrul Ucrainei nu a abordat nici măcar una dintre temele importante pentru România.
Acum nu este cazul să ne închipuim în mod naiv că Ucraina nu înțelege ce vrea România și nu înțelege că aceste teme sunt foarte importante pentru noi. Ba înțelege și știe foarte bine, doar că mulți politicieni de la Kiev sunt încă sub înrâurirea mentalității imperialiste sovietice și nu înțeleg acordarea de drepturi minoritarilor români sau negocierea de pe poziții de respect reciproc cu România (nici cu alte state). Drept dovadă că și Kievul știe foarte bine despre aceste teme importante pentru România, dar le ignoră pur și simplu, iată o analiză a unui expert ucrainean de la începutul acestui an, care enumera chiar aceste teme importante în relația bilaterală România-Ucraina. Analiza respectivă este discutată și de noi pe scurt aici și de un alt portal media românesc aici.
Așadar, la modul concret, România nu a obținut absolut nimic din această întâlnire, iar Ucraina a obținut tot ce și-a dorit. Nu discutăm acum faptul că, din ceea ce s-a făcut public prin cele 3 acorduri semnate, este foarte bine că Ucraina a primit acestea, erau chiar foarte necesare și binevenite, ci acum discutăm despre faptul că pe temele legitime importante pentru noi nu s-a semnat absolut nimic. Mai mult, nici nu au fost măcar amintite de prim-ministrul ucrainean, oficialii ucraineni uneori mai făcând în trecut câte o promisiune în acest sens, de care însă nu s-au ținut niciodată. De această dată nu avem nici măcar o umbră de respect reciproc, nici măcar o urmă de promisiune.
Reiterăm, nu este vorba doar despre o chestiune punctuală despre cele 3 probleme enunțate, ci aici este vorba de mult mai mult, este vorba și despre o chestiune principială în rezolvarea acestor aspecte – și anume, de respect reciproc. Care nu există.
Concret, Ucraina a avut 2 puncte importante pe ordinea de zi, s-au finalizat cu semnarea a 3 acorduri. România a avut și ea 2 puncte pe ordinea de zi, așa cum a declarat chiar prim-ministrul României înaintea întâlnirii cu omologul său ucrainean, ulterior au fost amintite 3 puncte, iar toate s-au finalizat doar cu rugăminți și „reamintiri” din partea română către partea ucraineană. Parte ucraineană care nu a adresat nici măcar un cuvânt pe tema îngrijorărilor și preocupărilor vechi de 25 de ani ale părții române. Preocupări legitime, firești și rezonabile, așa cum le-a catalogat ad literam chiar prim-ministrul României.
Ce s-a întâmplat? Sunt doar două variante – prima variantă ar fi că partea ucraineană a fost atât de încrâncenată la negocieri în privința refuzului rezolvării problemei așa-zisei „limbi moldovenești”, a refuzului respectării drepturilor românilor din Ucraina și a fermierilor români încât nu a fost de acord cu nicio solicitare a părții române; a doua variantă ar fi că partea română a expus aceste teme doar pentru publicul român și nu a făcut-o și la negocierile propriu-zise cu partea ucraineană. Înclinăm totuși să credem că a fost prima variantă, cel puțin așa ne indică istoricul de până acum.
Sigur, este foarte bine că dl prim-ministru al României știe că respectivele teme enunțate chiar de dânsul pentru România, respectiv „preocupările legitime ale producătorilor și fermierilor români”, faptul că „Dorim pentru românii din Ucraina exact aceleași drepturi și libertăți de care se bucură persoanele aparținând minorității ucrainene din România” și problema așa-zisei „limbi moldovenești” sunt importante pentru România raportat la Ucraina, și este foarte bine că le-a menționat verbal! Dar pe undeva toate acestea nici nu mai contează, ci contează rezultatul concret al acestei vizite – partea ucraineană a semnat 3 acorduri care o interesau, partea română nu a semnat nici măcar un acord care o interesa și temele României au sfârșit în „rugăminți” și „reamintiri” și „am reluat solicitarea” de 25 de ani.
Desigur, prim-ministrul ucrainean, foarte politicos și diplomatic, spune deseori „Romania is our very reliable and very great partener”. Dar cineva ar fi trebuit să îi spună la un moment dat: Știm, știm, ne bucurăm că putem să ajutăm, o vom face în continuare, sperăm să înfrângeți invazia criminală a Federației Ruse (care invazie rusească sau sovietică nu a fost criminală??), dar să trecem și la lucruri concrete – pe când dispariția creației ruso-ucrainene a „limbii moldovenești”, pe când libertate religioasă (peste 60% dintre românii din Ucraina și-ar dori ca BOR să deschidă biserici în Ucraina (!), iar 35%, probabil din teamă, nu au răspuns la întrebare) și libertate a educației în limba română în Ucraina, pe când încetarea presiunilor și discriminării etnicilor români din Ucraina?
Sursa: sondaj „Comunitatea românească din Ucraina: necesități, așteptări și provocări în perioada războiului”
Conform unui sondaj realizat pe minoritatea românească din Ucraina și analizat de noi mai pe larg aici, nu mai puțin de 68% dintre etnicii români din Ucraina au declarat că au suferit diferite tipuri de discriminare pentru că sunt români. Pe de cealaltă parte, după cum am arătat în sondajul citat mai devreme mai sus, doar 40% dintre refugiații ucraineni în România au declarat vreo formă de discriminare, dintre care 33% au declarat că au fost rar discriminați. Doar 23% dintre românii din Ucraina au declarat că nu au fost discriminați pentru că sunt români, de cealaltă parte 58% dintre refugiații ucraineni în România au declarat că nu au fost discriminați. Desigur, ne bucură foarte mult faptul că atât de mulți ucraineni nu au fost discriminați în România și ne-am dori ca nici măcar unul dintre ei să nu fie discriminat. Ne bucurăm că noi ne facem datoria de oameni, dar ne-am bucura ca și corespondenții noștri din Ucraina să și-o facă, iar totul începe de la măsurile luate de clasa politică.
Așadar, în concluzie, ZERO este rezultatul concret, pragmatic, pentru interesele directe ale României din această întrevedere a celor doi prim-miniștri, dincolo de mulțumirile și de amabilitățile reciproce.
Mass media și analiștii din România
Din păcate, la fel de dezamăgitoare ca și rezultatele întrevederii celor doi prim-miniștri (cel puțin pentru România) au fost și reacțiile din mass media din România și ale unor experți care, deși au cunoștințe bogate în domeniu, aleg să împărtășească publicului unele teorii halucinante și să ignore realitatea. Astfel, ei acționează mai mult ca formatori de opinie, nu ca analiști onești ai situației și evenimentelor, care să își respecte cititorii și publicul prin explicarea adevărului așa cum este el, prin prisma intereselor României. Dăm doar 2 exemple.
1. Astfel, deși Ucraina a obținut tot ce a dorit din partea României (viitorul apropiat o va arăta) în această vizită, iar România nu a obținut absolut nimic pe cele 3 teme de interes „legitim”, așa cum s-a exprimat și prim-ministrul României, entitățile mass media din România nu au sancționat deloc acest aspect. Deși cele 3 teme menționate, respectiv fermierii români, minoritatea română și așa-zisa „limbă moldovenească” au fost catalogate chiar de către premierul României în mod explicit drept teme legitime, firești și rezonabile pentru România, iată că mass media le-a ignorat întru totul. Astfel, pe scurt, în mod explicit mass media din România a ignorat neîndeplinirea temelor importante pentru țară.
Noi afirmăm în mod explicit și aici că nici nu se pune problema de revendicări teritoriale din partea României, dar în loc ca problema minorității românești să fie abordată și rezolvată rapid în mod matur și ferm de administrațiile de la Kiev și de la București, iată cum Kievul adoptă strategia struțului cu capul în nisip și continuă cu o deznaționalizare de tip sovietic prin orice mijloace a românilor, în timp ce mass media și unii reprezentanți de la București continuă cu o atitudine de tipul „Nu văd, Nu aud, Nu vorbesc” (cele 3 maimuțe proverbiale) și pretind că nu observă cum Kievul face exact opusul a ceea ce i se cere din partea noastră. Cum să ne așteptăm ca aceste atitudini și ignorarea subiectului legitim de către mass media din România să nu creeze tensiuni și frustrări inutile, neîncredere, scepticism în societățile noastre?
Sursa: Homehut
Iată încă un exemplu perfect care ne arată de ce societatea românească nu se simte reprezentată la nivel extern, de ce nu există încredere nici în reprezentarea mediatică, nici în cea politică, și de ce frustrările, conspiraționismul și scepticismul de diferite tipuri, din păcate, se vor înfiripa tot mai mult în societatea noastră. Pentru că noi nu facem ceea ce trebuie, reprezentanții politici deseori nu fac ceea ce trebuie, iar unii reprezentanți ai mass media par că au o agendă cu totul paralelă intereselor societății românești, pe care nu le urmăresc, le ignoră întru totul chiar și atunci când le enunță prim-ministrul României și pe care par că încearcă să le deturneze spre alte teme, după cum arată și recentul interviu luat de o entitate mass media prim-ministrului Ucrainei.
Este imposibil de înțeles de ce jurnaliștii, probabil în ciuda unor bune intenții, s-au comportat de parcă ar fi din Islanda, adică fără niciun interes național direct în relațiile bilaterale cu Ucraina, de ce au ignorat întru totul orice referire oricât de mică la vreun interes legitim, întemeiat, rezonabil al României, după cum le-a numit chiar prim-ministrul nostru. Cu alte cuvinte, ceea ce premierul român spune că sunt interese legitime ale noastre sunt ignorate întru totul de mass media, în schimb interesele, legitime și ele, ale Ucrainei acaparează spațiul media.
Nu ne rămâne decât să urmărim în curând, peste câteva săptămâni, când va expira acordul UE, să vedem din nou cum fermierii români, spre deosebire de cei polonezi, vor rămâne din nou fără nici cea mai mică apărare din partea reprezentanților Statului Român și mass media în fața afluxului de cereale foarte ieftine, deseori modificate genetic, care nu respectă normele UE, dar care vor invada piața românească ducând la falimente în cadrul fermierilor români. Fermieri români care au cu totul alte norme de respectat, ceea ce duce la costuri mult mai mari de producție, au cu totul alte prețuri la combustibili, forță de muncă, taxe și altele, care fac ca aceste costuri de producție să fie mult mai mari. Sperăm să ne înșelăm și, de această dată, interesele societății românești, ale fermierilor români, să fie altfel apărate peste câteva săptămâni, deși toate semnalele, inclusiv cele reieșind din conferința de presă de după întâlnirea celor doi prim-miniștri, arată din păcate cu totul altceva, doar promisiuni și nimic concret pentru partea română.
Îngroparea tuturor acestor teme legitime și probleme reale de către entitățile cu vizibilitate în România nu va face decât ca temele să răsară în alte părți și să contribuie și mai mult la lipsa de încredere în mass media și instituții de care se plânge toată lumea.
2. După cum am spus mai devreme, interpretările unor „experți” din România sunt halucinante. Tot halucinantă este și comparație cu Polonia, despre care ni se spune că greșește susținându-și proprii fermieri și propriile interese în fața oricui, chiar și în fața Ucrainei, atunci când este nevoie. Dar este aceeași Polonia care a și ajutat și ajută în mod esențial Ucraina să reziste, aceeași Polonia care a și primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni, aceeași Polonia care a fost și cel mai vocal avocat al Ucrainei. Dar Polonia a știut și când să pună piciorul în prag și să nu accepte nimic mai puțin decât respect reciproc.
Iar halucinant este că în tot acest timp Polonia este criticată, iar România este lăudată de către un „expert” pentru că ar fi obținut „avantaje de imagine” din această întâlnire între cei doi prim-miniștri. Pare ireal. De avantaje de imagine au nevoie fermierii români? „Avantaje de imagine” vor cumpăra oamenii din magazine? Dacă tot vorbim despre avantaje de imagine, de ce România a renunțat la cel mai important catalizator al imaginii publice la nivel mondial în acest moment și este singura țară care a ales să nu facă public ajutorul acordat Ucrainei? De ce? La cererea cui? Dar despre acest aspect, analizat de noi aici, nimeni nu spune nimic.
Din păcate, aceste tipuri de mesaje ale unor „experți”, ale unor entități media denotă o doză de dispreț, de lipsă de respect pentru cititori. Cât de lipsiți de cultură politică, de cultură strategică, de cultură comunicațională sau pur și simplu de bun-simț îi consideră astfel de emitenți de mesaje publice pe cititori sau pe telespectatori? Și chiar dacă mulți dintre cititori sau telespectatori ar fi atât de naivi și de lipsiți de astfel de tipuri de cultură, tu, ca emitent de mesaje publice cu un mare impact, de ce nu încerci să îi educi, să le ridici nivelul, ci încerci să profiți de pe urma acestei situații și îi afunzi și mai mult în ignoranță? Pentru ca, mai apoi, aceiași emitenți de mesaje publice să se plângă de lipsă de educație în societatea românească. Dar absurdul situației reiese din păcate flagrant în evidență – dacă ei, care au foarte multe cunoștințe și un grad ridicat de cultură politică internă și externă, aleg să nu spună ceea ce știu, ci aleg să ascundă adevărul, să disemineze publicului mesaje mincinoase sau deformate, atunci cine să educe publicul? Unde este responsabilitatea?
Concluzii
În concluzie, nu înțelegem cum se poate ca România să aibă 3-4 teme importante raportat la Ucraina și să nu rezolve nici măcar una în 25 de ani. La fel ca aderarea la Schengen, aproape tot de atâta timp, împiedicată de Austria (și Olanda sau alte state?), la fel ca aderarea la OECD împiedicată explicit de Ungaria.
Nu înțelegem de ce România nu își folosește niciodată mult mai ferm atuurile pe care le are față de aceste state pentru rezolvarea acestor probleme, dar aceste state mereu își folosesc atuurile împotriva României.
Dacă tot am amintit de Schengen și de OECD, nu putem să nu menționăm și ceea ce ni s-a părut un optimism exagerat de naiv din partea mass media și a unor analiști din România raportat la declarațiile recente ale lui Viktor Orban care părea că promite de la Tușnad ajutorul Ungariei pentru aderarea României la Schengen, atunci când Ungaria va deține președinția Consiliului UE – dacă toți acești analiști și jurnaliști au analizat aceste declarații ale lui Viktor Orban drept o promisiune, noi, poate un pic mai pragmatici, le interpretăm drept o amenințare vădită și un șantaj destul de limpede. Cum răspundem? Nu răspundem? Poate mai trec câțiva ani buni de pierderi economice semnificative pentru societatea românească și mai trec câțiva ani de ingerințe și mai adânci ale Ungariei în afacerile interne ale României.
Bila Tserkva versus Biserica Albă
La sfârșit mai amintim doar în treacăt ceea ce pare să fie doar un detaliu din întâlnirea celor doi prim-miniștri, dar care nouă ni se pare poate emblematic. Pe tot parcursul comunicatelor, premergătoare și ulterioare, reprezentanții României și ai mass media române, cu unele dificultăți de pronunție lesne de înțeles, atunci când au vorbit despre deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei dintre România și Ucraina s-au străduit să denumească localitatea din Ucraina de la frontiera cu România drept Bila Tserkva.
Dar oare nimeni nu a putut să le spună că localitatea aceasta din Ucraina are și un nume românesc pe care îl puteau folosi în comunicatele lor, și anume Biserica Albă?
Oare nimeni nu putea să țină cont de faptul că peste 97% dintre locuitorii acelei localități Biserica Albă din Ucraina sunt români, conform recensământului din 2001, și să le numească localitatea în limba lor și a noastră, în limba română?
Sursa: wikipedia
Oare cum s-ar simți acei 97% români din localitatea Biserica Albă din Ucraina, văzând că cei din țara de la care ei speră la ajutor ca să mai poată vorbi limba română, chiar cei din România îi spun localității lor pe numele ucrainean, nu pe cel românesc?
Ei nu vor mai avea în curând educație în limba română, iar noi, în România le ucrainizăm și noi numele localității lor?
Nu credem că se putea găsi un mod mai potrivit și mai dramatic care să exemplifice felul în care este tratată și privită minoritatea românească din Ucraina chiar de către unii din România.
Probabil că, speriați să nu fie catalogați drept revanșarzi, unii au ales numele ucrainean al localității, dar oare nimeni nu le-a spus că nu este absolut nimic revanșard în a-ți vorbi propria limbă atât în țară, cât și în străinătate, ci dimpotrivă, este o dovadă de demnitate?
Desigur că, din nou afirmăm și noi în mod explicit: nici nu se pune problema de revendicări teritoriale din partea României față de Ucraina sau de Republica Moldova, dar aceasta nu înseamnă să ștergem cu buretele dintr-un exces de zel slugarnic tot ce este sau a fost românesc dincolo de granițe și interesele românești odată cu ele. Nu înseamnă să fim părtași cu exces de zel la deznaționalizarea asiduă a românilor. Astfel de evitări inutile, cu un exces de zel greu de înțeles, a problemelor importante pentru români în emisiunile mass media, în întâlnirile bilaterale sau multilaterale sunt de fapt o emblemă a unei atitudini mai generale și foarte dăunătoare din spațiul public din România.
Revenind, iată că inclusiv pe Google Maps localitatea respectivă apare mai întâi cu denumirea în limba română de Biserica Albă pentru utilizatorii din România. Se pare însă că nu pentru toată lumea din România.
Sursa: Google Maps
Bila Tserkva în loc de Biserica Albă poate că sintetizează în doar două cuvinte politica, strategia și atitudinea unei mari părți din mass media și dintre reprezentanții României chiar față de societatea românească, atât cea din țară, cât și cea din afară. Dar toate acestea trebuie neapărat să se schimbe, pentru că altfel reprezintă și „promisiunea” pentru un viitor la fel.
Matei Blănaru este doctorand al Universității din București și cercetător asociat la Centrul de Studii Sino-Ruse (CSSR) din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C: Brătianu” al Academiei Române (ISPRI).
Sursa: adevarul.ro
