Șeful Statului Major al Armatei Române, generalul Daniel Petrescu, a avertizat că Rusia bruiază comunicațiile GPS ale navelor din apele teritoriale ale României, amplificând riscul unor coliziuni între acestea.

„Activitățile de bruiaj ale Rusiei sunt constante, afectând comunicarea GPS și implicând, astfel, riscul producerii unor coliziuni între navele comerciale care tranzitează apele teritoriale ale României sau pentru cele care intră în zonele supuse restricțiilor de navigație menționate de Rusia, făcându-le totodată vulnerabile unor măsuri care escaladează conflictul”, a declarat generalul Daniel Petrescu, în cadrul Forumului Euro-Atlantic pentru reziliență, desfășurat joi la București.

De asemenea, șeful Armatei Române a adăugat că există inclusiv riscul ca unele drone sau rachete să fie bruiate și să nu funcționeze corespunzător.

Finalul războiului din Ucraina „nu se întrevede”

În ceea ce privește războiul ruso-ucrainea, generalul Daniel Petrescu a spus că, în prezent, „nu se întrevede” sfârșitul acestui conflict, iar Europa și România trebuie să se pregătească pentru o confruntare de lungă durată.

Războiul s-a întors în Europa, un război ales de Rusia, un război al supraviețuității în cazul Ucrainei și o bătălie pentru menținerea valorilor noastre, ale Vestului. Nu se întrevede un sfârșit al acestui conflict la orizont, acum, deci, în timp ce admirăm reziliența societății ucrainene în fața atacurilor nejustificate ale Rusiei, trebuie să ne pregătim pentru o confruntare de durată cu regimul Federației Ruse”, a adăugat șeful Statului Major al Armatei Române.

Sursa: StirilePROTV

Citește și: EXCLUSIV Blocul construit de țeparul Traian Onuc pe strada Miko Imre va fi demolat. Locatarii au fost evacuați

1 COMENTARIU

  1. Povești nemuritoare sau șeful armatei e mințit!
    GPSu merge prin antenele celulare nu prin sateliți; unde nu este semnal celular nu e GPS/Gasnost/Galileo.
    În larg, departe de țărm, se folosește LORAN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.