Magistrații de la Curtea de Apel Cluj a respins, joi, ca nefondate constestațiile formulate de șeful ISCTR Cluj, Bogdan Durlea, și a inspectorului Cristin Țepele împotriva măsurii arestului preventiv.
„În temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 204 din Codul de procedură penală, respinge ca nefondate contestaţiile formulate de contestatorii-inculpaţi D. B. ?. şi Ţ.C. V., ambii aflaţi în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, împotriva încheierii penale nr. 1105/C/A/05.10.2023, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj în dosarul nr. 5165/117/2023. În temeiul art. 275 alin. (2) C.pr.pen., obligă pe fiecare dintre contestatorii-inculpaţi la plata către stat a sumei de câte 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 19.10.2023.”, arată soluția pe scurt a instanței.
Drulea Bogdan a fost reținut de procurorii DNA, la data de 4 octombrie, după cea au avut loc percheziții domiciliare în 24 de locații, situate pe raza județelor Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Bihor și Alba.
Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Inspectorul Cristin Țepele este acuzat de comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
Citește și: Adrian Groșan a fost dat în judecată de o polițistă, după ce ar fi făcut-o albie de porci pe Facebook