Primarul Emil Boc a anunțat, luni, că programul „Alimente”, care prevede un ajutor de 400 lei/an pentru clujenii cu venituri reduse, continuă. Ultima zi de depunere a cererilor pentru anul 2023 este 29 noiembrie.
Programul are un buget de 4 milioane de lei, iar până la data de 31 octombrie s-au înscris peste 8000 de beneficiari.
„Programul este implementat de D.A.S.M. – Direcția de Asistență Socială și Medicală a Primăriei Cluj-Napoca și care are ca scop sprijinirea clujenilor aflați în situații de viață dificile. În anul 2022, municipalitatea a acordat un număr de 9159 tichete sociale pe suport electronic în acest cadru.
Persoanele eligibile primesc tichete sociale pe suport electronic în valoare de 400 lei/an/beneficiar. Din cei 8047 solicitanți în 2023, 5799 dețin carduri în cadrul programului „Alimente”, iar pentru 2248 persoane au fost emise carduri noi.
Ultima zi în 2023 în care mai pot fi depuse formularele de cerere/declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic este miercuri, 29 noiembrie.”, a transmis primarul Emil Boc.
Formularele se pot ridica / depune la:
– Centrul de Informare pentru cetățeni (strada Moților nr. 7)
– primăriile de cartier
– sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală (strada Venus fn).
Cererea și declarația pe propria răspundere poate fi depusă și online accesând link-ul:
https://e-primariaclujnapoca.ro/registra…/cereri/alimente/.
Pentru a putea beneficia de tichetele sociale, solicitanții – cu domiciliul sau reședința în municipiul Cluj-Napoca – trebuie să se încadreze în următoarele categorii:
a) persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;
b) pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani, ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 2053 lei și de până la 1386 lei/membru de familie;
c) șomeri înregistrați (cu indemnizație și fără indemnizație de șomaj) ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 2053 lei și de până la 1386 lei/membru de familie;
d) beneficiari de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei;
e) victimele traficului de persoane;
f) victimele violenței domestice.
În anul 2023 a fost alocată suma de 4.000.000 lei de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru implementarea Programului social „Alimente”.