Serviciul pentru Investigarea Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a deschis un dosar penal în cazul carierei ilegale de piatră și nisip din Băișoara, dezvoltată de Utilaj Prest SRL, societate patronată de Adrian Cimbrudean, soțul unei foste judecătoare de la Tribunalul Cluj – Anca Corina Cimbrudean. Anchetatorii  desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de executarea de activități miniere fără permis sau licență, în urma unui control efectuat în luna septembrie. 

Reprezentanții IPJ Cluj au transmis pentru Gazeta de Cluj că la controlul efectuat acum două luni au luat parte și inspectorii Gărzii Naționale de Mediu Cluj. 

„În luna septembrie 2023, polițiștii Serviciului pentru Investigarea Criminalității Economice, alături de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu Cluj – Comisariatul Județean Cluj, au derulat un control pe raza comunei Băișoara, având ca obiect respectarea prevederilor Legii Minelor nr.85/2003.

În urma verificărilor efectuate, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul pentru Investigarea Criminalității Economice a fost înregistrat un dosar penal în cadrul căruia se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de executarea de activități miniere fără permis sau licență, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 57, alin.2 din Legea nr.85/2003.

Precizăm că cercetările se desfășoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj la solicitarea Gazetei de Cluj. 

Controale s-au făcut, dosarul penal a fost înregistrat și cercetările au început, dar cum rămâne cu peisajul desfigurat de acțiunile necugetate ale firmei Utilaj Prest SRL? Mai mult, potrivit surselor noastre, exploatările nu s-au oprit nici în urma controlului, semn că cei care își bat joc de mediul înconjurător și de statul român, prin neplata taxelor impuse în cazul activităților de acest tip, se cred mai presus de lege. 

Cimbrudean vede cariera ca pe un drum de acces, dar a accesat doar atenția polițiștilor

La începutul acestei luni, reporterii Gazetei de Cluj l-au contactat pe Adrian Cimbrudean pentru a-i solicita un punct de vedere în legătură cu exploatările efectuate de firma acestuia. Soțul fostei judecătoare a transmis inițial că firma lui a exploatat nisip și pietriș, apoi s-a răzgândit când a venit vorba de lipsa licenței de exploatare și ne-a spus că se dorește înființarea unei cariere în zona respectivă, dar nu s-au făcut exploatări până la acest moment, fiind vorba despre un drum de acces. 

Interesant cum Cimbrudean susține că a făcut un drum de acces spre inima pădurii „pentru oameni”, dar în apropierea carierei a fost montată o barieră pentru a nu permite persoanelor „neautorizate”  să între în perimetru. Mai mult, așa-zisul drum de acces este împânzit de utilaje specifice pentru extracția resurselor minerale, iar lățimea „drumului” pare să fie concepută pentru amenajarea a cel puțin două benzi pe sens. Oare drumul de acces duce și spre banii făcuți ușor și spre scaunele procurorilor? 

Din păcate, acțiunile iresponsabile ale firmei Utilaj Prest SRL în comuna Băișoara nu reprezintă doar o încălcare a legii, ci și o amenințare serioasă asupra mediului înconjurător. Prin distrugerea din temelii a unui deal din apropierea Stațiunii Muntele Băișorii, această companie a declanșat un veritabil atac asupra echilibrului ecologic al regiunii.

Exploatarea ilegală a resurselor minerale, fără licență sau permis eliberat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, nu doar că aduce prejudicii grave biodiversității locale, dar pune în pericol și calitatea vieții comunității din jur. Într-o societate în care tot mai mult ne confruntăm cu provocări legate de schimbările climatice și degradarea mediului, astfel de acțiuni ar trebui stopate imediat. Însă, autoritățile par să acționeze cu viteza melcului în astfel de cazuri, chiar dacă li s-a deschis „drumul de acces”. 

Cum au intrat zeci de contracte cu bani publici în tolba lui Adrian Cimbrudean

Pe lângă așa-zisele drumuri de acces care s-au transformat într-o carieră de nisip și pietriș, societatea Utilaj Prest SRL a încheiat numai anul acesta șase contracte în valoare de peste 26,5 milioane de lei cu instituții publice din Cluj și Alba. Firma a deschis anul cu un contract în valoare de 2,8 milioane de lei oferit de Primăria Gilău pentru modernizarea unor străzi din comună. A urmat o licitație câștigată la Primăria Călărași pentru modernizarea unor drumuri de interes local în satul Călărași-Gară. Valoarea contractului a fost de 3,6 milioane de lei. O lună mai târziu, firma condusă de Adrian Cimbrudean a semnat un contract de achiziție directă cu Primăria Aghireșu pentru refacerea și întreținerea unor pavaje, în schimbul sumei de 55.153 de lei. Utilaj Prest nu a ratat afacerile de pe plan local, având în vedere că la Băișoara desfășura deja o activitate neoficială, cea de exploatare de nisip și pietriș. Firma a prins, la data de 3 iulie, un contract de peste 3,5 milioane de lei cu Primăria Băișoara, pentru execuția unor lucrări cuprinse în proiectul „Modernizare străzi în satul Săcel, comuna Băișoara, județul Cluj”. Cel mai baban contract bifat de societate anul acesta are o valoare de 13,4 milioane de lei și a fost încheiat cu Primăria Aghireșu. Potrivit documentului, Utilaj Prest în asociere cu societatea GG Tehnic Proiect SRL, se vor ocupa de modernizarea străzilor din comună.  Cel mai recent contract cu bani publici pe care a pus mâna firma a fost încheiat la data de 18 octombrie cu Primăria Lunca Mureșului. Astfel, Cimbrudean a migrat din Cluj în Alba pentru modernizarea străzilor din comuna Lunca Mureșului, în schimbul a peste 3 milioane de lei. 

De-a lungul anilor, societatea Utilaj Prest SRL a încheiat contracte cu bani publici în valoare de peste 50 de milioane de euro. Printre instituțiile care au apelat la serviciile firmei se numără: Primăria Valea Ierii, Consiliul Județean Cluj, Primăria Mărișel, Primăria Târgu Mureș, Comuna Cornești, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj și Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca. 

Cimbrudean a evitat taxele impuse de statul român

În loc să respecte legile și reglementările, Cimbrudean și echipa sa au ales să se sustragă de la impozitele și redevențele impuse de statul român în cazul exploatărilor de resurse minerale. 

Este important să subliniem faptul că resursele minerale din țară, inclusiv cele din zona economică a Mării Negre, sunt proprietate exclusivă a statului român. În conformitate cu prevederile Legii Minelor nr. 85/2003, titularii licențelor și permiselor pentru activități miniere au obligația fermă de a achita taxele și redevențele miniere în termenele stabilite de lege.

Articolul 39, litera t) al acestei legi impune titularilor de licențe/permise să plătească redevența minieră pentru activitățile de exploatare, inclusiv pentru exploatarea experimentală desfășurată în timpul activității de explorare. Aceste fonduri reprezintă o contribuție semnificativă la bugetul de stat și ar trebui utilizate în beneficiul întregii comunități.

Valoarea redevenței miniere aplicabilă în cazul de față este echivalentul în lei a 0,50 euro pentru unitatea de producție minieră în cazul argilelor, marnelor, loess-ului, nisipului și pietrișului, nisipului și rocilor caolinoase.

2 COMENTARII

  1. Ați prins marele pește. Pe ceilalți dinainte care au făcut ce-au vrut și cat au vrut pe terenurile altora, prin Gilău, și zonele adiacente, erați cu ei , complici?

  2. Extraordinar,pentru o banala groapa intr-un vârf de deal se agita parchet,politie,garda de mediu,etc.Pentru sutele de ha distruse in si pe lângă aeroport,de la Emerson pana la Apahida
    nu s-a mișcat nimeni.Sau pentru terenurile din Turda,Cornesti,Mihai-Viteazu,la fel slujbasii statului s-au facut ca nu vad furturile si distrugerile.Dar acolo era vorba de Ben Ben,Napocamin
    Napoca Constructii,care au furat MILIOANE DE METRI CUBI de balast,pe care l-au inlocuit cu gunoaie si deseuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.