Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin UBB School of Health/UBBMed, coordonează demersul de creare a unei reţele a şcolilor de medicină/sănătate din universităţile membre ale alianţei universităţilor europene EUTOPIA. Proiectul are o valoare de 5 milioane de euro și este finanţat de Comisia Europeană.
”Numită EUTOPIA Health, reţeaua va fi dedicată dezvoltării academice de excelenţă în acest domeniu şi va fi dezvoltată în cadrul unui proiect cu un buget de aproximativ 5 milioane de euro, finanţat de Comisia Europeană prin programul Orizont Europa şi coordonat de reprezentantul UBB prof. univ. dr. Markó Bálint, având ca manager de proiect tot un reprezentant al UBB, Alina Marcoci”, anunţă, duminică, UBB, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, universităţile participante în consorţiul creat pentru a susţine reţeaua ”EUTOPIA Health”, alături de UBB, sunt: Universitatea din Gothenburg, Vrije Universiteit Brussel, Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona, Universitatea din Warwick, Universitatea Nova din Lisabona, Universitatea din Ljubljana, Ca’ Foscari din Veneţia şi Universitatea CY Cergy Paris.
”Consorţiul creat prin proiectul finanţat de Comisia Europeană urmăreşte realizarea unei reţele în zona medicină/sănătate în cadrul care să susţină apoi educaţia, cercetarea şi inovaţiile avansate în domeniu, prin coordonare, susţinere reciprocă, schimburi de bune practici, parteneriate şi sinergia resurselor partenerilor implicaţi. Este vorba, aşadar, atât despre un proiect care ţinteşte rezultate academice – educaţionale, de cercetare-dezvoltare-inovare, în relaţia cu societatea –, cât şi despre unul de transformare instituţională, care să servească şi ca set de bune practici la nivel european”, a mai transmis instituţia.
Potrivit acesteia, de această transformare instituţională va beneficia întregul consorţiu, dar mai ales programele medicale/de sănătate din universităţile care sunt eligibile pentru programele europene de tip ”Widening” şi/sau programele medicale/de sănătate mai noi toate din universităţile implicate în consorţiu.
”În domeniul sănătăţii, inovaţiile majore vin mai ales din demersuri multi-/inter-/trans-disciplinare şi adesea din consorţii largi la nivel internaţional. Într-adevăr, în astfel de demersuri, ştiinţele (matematică/fizică/chimie/biologie/informatică etc.), ingineria, tehnologia şi ştiinţele socioumane (inclusiv artele) în parteneriat strategic cu ştiinţele medicale generează inovaţii medicale de frontieră, etice şi acceptate social. UBBMed este încă un program tânăr, care prin acest proiect va beneficia cu siguranţă de experienţa partenerilor în domeniul sănătăţii/medical. Dar deja UBBMed este un program puternic sub aspectul multi-/inter-/trans-disciplinarităţii, astfel că prin acest avantaj competitiv al UBB în zona biomedicală şi de sănătate, vom putea contribui la rândul nostru major la modelul „EUTOPIA Health”, atât ca membri, cât şi în calitate de coordonatori. M-aş bucura şi am iniţiat deja demersuri să implementăm şi în ţară astfel de modele, pentru a rămâne conectaţi cu dezvoltările europene şi internaţionale în acest domeniu”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Citește și: Prețul imobiliarelor din Sopor a ajuns mai scump decât în centrul orașului