Sursa foto: Cluj24

Guvernul a aprobat ordonanța prin care se avizează exproprierile pentru traseul Centurii Metropolitane I Cluj-Napoca. Valoarea despăgubirilor este de aproximativ un miliard de lei. Printre cei care au de primit de bani se numără soții Petri, patronii firmei Diferit, care au lucrat la centura localității Florești, un proiect adiacent cu cel pus în discuție acum. Familia Călugăr din Turda, care derulează afaceri în domeniul construcțiilor de drumuri, se află pe lista beneficiarilor de pe urma exproprierilor. Cei mai mulți bani îi iau soții Elena și Dan Pop-Baldi, milionari ai Clujului care au câteva terenuri în Someșeni. 

Soții Daniela și Nicolae Petri, patronii firmei Diferit, primesc, în calitate de persoane fizice, despăgubiri de 639.288 lei, pe câteva parcele de teren arabil aflat pe teritoriul administrativ al Comunei Apahida. Firma Diferit Imobiliare SRL, aflată în patrimoniul familiei Petri, primește despăgubiri în valoare de 368.004 lei. Astfel, împreună, în averea familiei Diferit intră de pe urma despăgubirilor la centura metropolitană suma de 1.007.292 lei.

Soții Petri nu sunt străini de proiectele de infrastructură ale administrației locale clujene: au lucrat la centura localității Florești, au avut mai multe contracte cu administrația locală clujeană pentru reabilitarea și proiectarea drumurilor, au lucrat la celebra centură Vâlcele – Apahida, supranumită în presă ”Centura de Diamant” din cauza costurilor mult prea ridicate ale proiectului față de estimările inițiale. Astfel, ținând cont de aceste aspecte, sunt mari șansele ca ei sau apropiații lor să fi știut din timp care este traseul centurii metropolitane.

Înainte de a se lansa în afaceri, Nicolae Petri a fost inginer în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca. 

Printre contractele câștigate de această firmă pot fi amintite, cel de peste 30 de milioane de lei din contractul cadru pe patru ani (2016 – 2020) pentru deszăpeziri organizat de DRDP Timișoara. Firma a câștigat și licitația pentru același contract cadru organizat de DRDP Cluj, de această dată suma fiind de peste 70 de milioane de lei. 

Diferit a lucrat la diferite lucrări de întreţinere a străzilor din Cluj Napoca şi la centura de “diamant” Vâlcele Apahida. Societatea a mai câştigat un contract de întreţinere a celor câţiva kilometri din Autostrada Transilvania. Pentru repararea parapeţilor stricaţi sau tăierea vegetaţiei, SC Diferit a primit circa 1,5 milioane de euro.

Cine ia caimacul exproprierilor din Sopor

Familia Călugăr din Turda (CĂLUGĂR DANIEL-CONSTANTIN,CĂLUGĂR COSMINA,HADA CLAUDIA IULIANA,HADA CĂLIN-NICOLAE) și MĂREA MIHAI, vor primi 1.478.100 lei pentru câteva parcele pe care le au în cea mai scumpă zonă din Cluj-Napoca: Colonia Sopor. În pofida faptului că drumurile din zonă sunt desfundate și zona nu este viabilizată de primărie, ultimele prețuri vehiculat de studiile imobiliare indicau că în viitorul cartier al orașului prețurile pe mp sunt de peste 2.800 euro, cu aproximativ 100 de euro mai mult decât în zona centrală.

Costel Călugăr este unul dintre oamenii de afaceri din zona Clujului care se ocupă de reabilitarea drumurilor, dar care poate face și mult mai multe! Spre exemplu, alături de patronul CFR Cluj, Nelu Varga, Călugăr a fost implicat în dosarul retrocedărilor frauduloase de la ANRP, un proces în care prejudiciul a fost stabilit la 300 milioane euro.

În 2006, Elie Vlad Sturdza, un strănepot al lui Dimitrie Ghica, a cerut în instanță retrocedarea a mai multe mii de hectare pe motivul că terenurile ar fi fost luate abuziv de Statul Român în perioada comunistă. Instanțele din Bacău i-au respins cererea pe motiv că Sturdza nu ar avea calitatea de moștenitor. Însă, procesul a fost strămutat. La Tribunalul Covasna, unde statul a pierdut procesul, Direcția Silvică Bacău a fost reprezentată de casa de avocatură „Stoica și Asociațíi”, după ce, în primele trei instanțe, statul a fost reprezentat de proprii juriști. Cealaltă parte a fost reprezentată în instanță de deputatul PSD de Brașov, Ioan Adam.

La doar câteva luni după decizia Tribunalului, moșia Ghica a fost promisă spre vânzare societății Prokon Hit Timber, care se angaja să plătească în schimbul ei 140 de milioane de euro. Doar că, potrivit documentelor, vânzătorul nu este moștenitorul Elie Vlad Sturdza, ci doi procuratori, clujenii Varga Ioan Gheorghe și Călugar Daniel Constantin, care, cel mai probabil, au cumpărat titlurile de proprietate de la Sturza. Cei doi s-au angajat printr-un precontract ca, timp de doi ani, să nu înstrăineze altcuiva cele 43 de mii de hectare. Cu toate acestea, cei doi au încheiat un contract cu o companie nemțească aflată în grupul HIT Holzindustrie Torgau OHG.

În final, Varga și Călugăr nu au fost condamnați.

Costel Călugăr a intrat în atenția publică atunci când a câștigat, prin intermediul firmei I&C Transilvania Construcții, a câștigat unul dintre contractele care gravitau în jurul afacerii Autostrada Transilvania. Atunci, afaceristul turdean a fost nevoit să intre în asociere cu o cunoscută firma Euroconstruct din Bucureşti pentru că afacerile mari se fac doar cu asociaţi mari.

Un miliard de lei se duc pe exproprieri. Banii vin de la fiecare dintre românii care plătesc taxe și impozite 

Potrivit hotărârii de Guvern, coridorul de expropriere este constituit din 1.598 de imobile de pe raza municipiului Cluj-Napoca și a localităților Apahida, Baciu, Florești şi Feleacu, reprezentând teren în suprafață de 3.026.125 mp. Despăgubirile acordate proprietarilor se ridică la o valoare totală de 1.053.732.000 lei.  Fondurile necesare exproprierilor vor fi alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar procedurile de expropriere vor fi efectuate de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Din terenurile pe care le are în Someșeni, unul dintre fondatorii afacerii Astral câștigă aproximativ 8,3 milioane lei 

Soții POP-BALDI NICOLAE DAN și POP-BALDI ELENA LUMINITA dețin în cartierul Someșeni câteva terenuri care, în opinia evaluatorului care a stabilit prețul exproprierilor, valorează aproximativ 8,3 milioane lei.

Nicolae Dan Pop Baldi a făcut parte dintre asociații fostei companii de cablu TV Astral care, după ce au reușit să cumpere operatori mai mici de rețele cablu tv, au vândut compania către americanii de la UPC. Cu o parte din banii câștigați, Pop-Baldi a început să achiziționeze clădiri și terenuri, cu precădere în zona Clujului. După cum toată lumea știe, achizițiile din imobiliare s-au dovedit a fi afaceri extrem de rentabile.

O altă afacere de care a fost acționar a fost cea a radarelor fixe. În afacerea Codec s-au instalat camere radar care taxau șoferii pentru depășirea vitezei, iar mare parte a banilor din amenzi intrau în conturile Codec, și nu ale Ministerului Administrației și Internelor.

O altă afacere a lui Baldi a fost să se asocieze cu alți milionari locali (Nicola Olimpiu, Urasi Bella, Sorin Voicu Ghite, Meciu Eugeniu) în cadrul fondului de investiții Quantum Invest. Ițele fondului au fost trase de Ioana Maria Vlas, rămasă în istoria finanțelor din România ca fiind ”mama FNI”, a unui fond garantat de stat care a fost devalizat. În baza obiectului de activitate, Quantum SRL a administrat după 1996, şi falimentat, un fond de investiţii mai puţin cunoscut, Investor. Conform bilanţurilor depuse, în anul 1996 firma a avut o pierdere de 13 milioane de lei, în 1997 de 50 de milioane de lei, iar în 1998 de 185 de milioane de lei. Quantum Invest a mai funcţionat până în 2004, an după care societatea a fost radiată. 

1 COMENTARIU

  1. O asociere profitabilă si voi ati sărit pe rareș bogdan care primește aprox 800 de mii .Pariu ca toti au lucrat sau sunt urbanisti in Cluj si , că, ei au trasat efemeră centura ?Sa nu uitam ca mai era una in 2005 , centura de pe care o mulțime de mahări din mafia clujeană s-au îmbogățit .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.