Dragostea lui Viktor Orban pentru România nu mai reprezintă de mult ceva nou, iar ziarul nostru a prezentat în multe anchete modul în care anumite companii cumpără clădiri istorice și proprietăți care revin Ungariei. 

Text: În spatele ușilor închise, în liniște și fără să facă mare tărăboi, firma Manevi ZRT a pus mâna pe Hotelul „Concordia” din Târgu Mureș, după ce acesta a fost cumpărat cu doar 13 zile înainte de către o firmă din Canada. 

Această tranzacție a avut loc în urmă cu 2 ani, când șefii hotelului, Mioara și Răzvan Cornel Șipoș, au decis să vândă hotelul către o companie înregistrată în Canada, CanImpEx Marketing. Aici devin lucrurile cu adevărat interesante. Un nume iese la suprafață, mai exact Joseph Safian, care este director al diviziei F&B la HEPA Regional Office Canada Director și al diviziei F&B la CanImpEx Marketing Inc.

Directorul își are originile din Ungaria, evident, iar afacerea cu domeniul restaurantelor este moștenită din bunici. Joseph a obținut diploma de management hotelier și de restaurant în Ungaria și a lucrat cu tatăl său în restaurantul familiei lor din Szekesfehervar până când au luat decizia să se mute în Canada. 

Și-a continuat cariera în Toronto și, de-a lungul anilor, a avansat de la server la căpitan, manager, manager de mâncare și băuturi și manager de clubhouse în hoteluri și cluburi private. În ultimii 25 de ani, Joseph a lucrat la Kind Edward Hotel, Auberge du Pommier, Sheraton Gateway Hotel, Markland Wood Country Club, Ladies’ Golf Club of Toronto și Granite Golf Club.

Joseph a fost întotdeauna pasionat de vin și a continuat să învețe mai mult despre viticultură și vinificație, iar în 2012 a obținut diploma de somelier la International Sommelier Guild. În 2004, Joseph a făcut parte din echipa de deschidere a hotelului Four Seasons Gresham Palace din Budapesta. A petrecut din nou 3 ani în Ungaria și a vizitat cu regularitate crame din Tokaj, Villany, Szekszard, Sopron, Badacsony și Toscany.

Pe lângă stimabilul Joseph, un alt nume care are legături puternice cu Ungaria este Sándor Balla, care deține Vinum Tokaj Canada INC. Ce am menționat mai sus? Joseph se afișează des cu Balla la evenimente, în special când este vorba de degustări de vin. 

 Sándor Balla are legături destul de strânse cu Budapesta, în condițiile în care a primit peste 3.5 milioane de euro din banii publici pentru a face ce știu mai bine: să promoveze produsele maghiare și mai nou să cumpere clădiri din Transilvania. Colac peste pupăză, Sandor este originar din Transilvania și lucrează, cot la cot, cu diplomații maghiari care își fac viața în Canada. De ce să nu ajute la achiziția clădirilor din Transilvania și oferirea lor ca „jertfă” pentru Viktor Orban? 

Milioane de euro pentru un depozit și un birou în Toronto 

Lăsăm Canada și vinul scump și ne întoarcem în Transilvania, mai exact la Hotelul achiziționat de către Manevi Pro Transilvania, deținută în proporție de 100% de către MANEVI ZARTKORU RESZVENYTARSASAG. 

Firma se laudă, în spatele ușilor închise, că mai deține Vila Napsugár din Lacul Roșu, Hotelul Hope din Borsec, Hotelul Park din Oradea, Hotelul Korona din Sighet, Hotelul Pannónia/Dacia din Satu Mare Mare. Bine, la nivel „internațional”, firma, alături de Comitatus-Energia Zrt, care au fost donate  Fundației Central European Built Heritage (KEÉÖMA), au peste 20 de proprietăți în cinci țări. 

Hotelul Concordia, dragi cititori, este administrat de către Szabolcs Szepessy. Vă amintiți de numele acesta? A fost  consilier al lui Laszlo Borbely, când a fost ministrul Mediului, iar Szepessya fost condamnat definitiv la doi ani şi şase luni cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă. Decizia a fost dată de Curtea de Apel Oradea şi a fost definitivă. 

Condamnă pe inculpatul SZEPESSY SZABOLCS, consilier personal al ministrului Mediului și Pădurilor, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, în timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de administrator într-o societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și complicitate la cumpărare de influență”, se arată în decizia instanței. 

Depozit în Toronto, condamnat și legături obscure cu banii publici ai Ungariei 

Este incredibil cum Ungaria, prin diverși oameni bine cotați la Budapesta, continuă să cumpere clădiri din țara noastră, legal, iar autoritățile române să nu facă nimic. Nu înțelegem de ce nimeni nu s-a trezit și a tras un semnal de alarmă când, după ce compania canadiană a cumpărat Hotelul, la doar 13 zile l-a vândut la Manevi Pro Transilvania. Alo, autorități, faceți ceva? 

După cum am precizat înainte, Manevi Pro Transilvania își are sediul în Satu Mare și este deținută în proporție de 100% de către Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag, care, potrivit presei locale, este „mâna dreaptă” a lui Viktor Orban. 

Firma este administrată de Nandori Marton Laszlo, iar în 2021 a avut o cifra de afaceri de doar 2.017 lei și un profit cu minus de aproape 11 milioane de lei. Cu toate acestea, în 2021, la activ imobilizate avem suma astronomica de 153 de milioane de lei. În 2022, cifra de afaceri a fost de peste 2 milioane de lei, iar profitul tot pe minus. De asemenea, activele imobilizate au ajuns sa fie de peste 200 de milioane de lei. 

Pentru cei care nu știu, firma maghiară Manevi Zártkörű Részvénytársaság este în topul firmelor care au cumpărat clădiri de patrimoniu în România. Firma a fost înființată în 1997 la Budapesta, fiind o companie stat maghiară şi s-a aflat în portofoliul Magyar Nemzeti Vagyonkezelő (Agenţia Naţională de Management al Activelor din Ungaria). Totodată, în 2018, firma a fost transferată sub autoritatea Ministerului Afacerilor Externe, intrând astfel direct în subordinea Guvernului Ungariei.

Cu alte cuvinte, Ungaria cumpără fără problemele Transilvania, în timp ce românii mănâncă mici și kurtos kolacs.

1 COMENTARIU

  1. Sub pătura maghiară se ascund, cum altfel, gheșefturi; Joseph Safian – evreu.
    Ar trebui lămurită odată treaba cu cine a a condus, de la o vreme, cel puțin economic și Voivodatul Transilvania. Cum n-au fost români nici în Moldova, nici în Țara Românească, n-au fost români, maghiari, secui sau sași nici în Transilvania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.