loc protejat de poliție

Cei trei bărbați care sunt acuzați de sângeroasa crimă de la Padina rămân în arest preventiv. Acesția susțin că ei au fost cei atacați de victimă cu un ciob de sticlă. Acuzații au vârste cuprinse între 19 și 32 de ani și sunt din București.

Amintim că este vorba despre bărbatul înjunghiat mortal la o petrecere dintr-un hotel din Padina, fiind aplicate mai multe lovituri de cuțit, din care prima a fost mortală. Nici acum nu s-a găsit arma crimei.

Avocatul acuzaților susține că victima a fost cea care a sărit la bătaie, dându-i un pumn unuia dintre frații suspectați, iar apoi revenind cu arma albă.

„Am depus la secretariatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa o plângere penală. Sunt din datele şi informaţiile pe care eu le-am luat din anchetă, din referatul procurorului de caz. Situaţia de fapt se prefigurează în sensul în care a existat un prim atac al victimei împotriva fraţilor Marin, a urmat un al doilea episod, tot de agresiune împotriva acestora (…) În acest context, tot victima este cea care, după ce a părăsit incinta pub-ului, s-a deplasat pe terasă și a revenit înarmat cu un ciob de sticlă, că a existat un atac material al acestuia împotriva celor trei frați. După care a urmat acea lovitură de cuțit care, din păcate, a dus la decesul victime” susține avocatul suspecților.

Curtea de Apel Ploieşti a respins, marţi, ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţi faţă de decizia de arestare preventivă pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa

La petrecerea în cauză au cântat Antonia, Alex Velea și Alina Eremia.

Victima avea doi copii și locuia în Târgoviște.

Antonia Mihăilescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.