Reprezentanții Mănăstirii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” Nicula au dat în judecată doi clujeni ale căror vaci au pătruns în curtea lăcașului de cult și ar fi fi distrus circa 15 pomi fructiferi, 102 puieți și 275 de plante ornamentale. Mănăstirea a solicitat magistraților de la Judecătoria Gherla să-i oblige pe cei doi la plata sumei de 13.600 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat.

În motivarea cererii de chemare în judecată, Mănăstirea Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” Nicula a arătat că, din luna noiembrie 2022 până în luna ianuarie 2023, un grup de câte 3-5 bovine aparținând lui Alexandru și Daniel Tămaș, au intrat aproape zilnic, în timpul zilei și în timpul nopții, în incinta mănăstirii și au distrus, prin pășunare și călcare, amenajările cu plante și stratul vegetal din zona spațiilor verzi, astfel: taluz aval reședință metropolitană, în suprafață de cca. 600 mp; taluz zid sprijin stupină în suprafață de cca. 200 mp; plantație pomi fructiferi stupină în suprafață de cca. 160 mp. A precizat că bovinele pârâților sunt lăsate de cele mai multe ori libere, fără însoțitor, circulă pe drumul județean din sat până la lăcașul de cult sau vin din pădurea mănăstirii.

La data de 11 decembrie 2022, reprezentanții lăcașului de cult au solicitat intervenția Jandarmeriei Gherla, care a constatat prezența animalelor în incinta mănăstirii. Ulterior, agenții s-au deplasat la domiciliul clujenilor acționați în instanță, au identificat bovinele ca aparținând acestora și au aplicat sancțiunile contravenționale prevăzute de lege.

Potrivit documentelor cuprinse la dosar, la cererea lăcașului de cult, Comisia de evaluare din partea Primăriei Comunei Mintiu Gherlii s-a deplasat la fața locului și a constatat, pe baza analizării urmelor, că paguba a fost provocată de către bovine și a estimat valoarea pagubelor la suma de 13.600 lei.

Mănăstirea nu s-a îndreptat împotriva proprietarului din acte a vacilor

Primăria Mintiu Gherlii a emis o adresă prin care a comunicat că Alexandru și Daniel Tămaș nu figurează în Registrul Agricol cu niciun animal. Totuși, la adresa acestora figurează în Registrul Agricol o persoana juridică PFA care deține 39 de bovine. Astfel, instanța a stabilit că cei doi clujeni nu pot fi trași la răspundere și a respins cererea de chemare în judecată formulată de lăcașul de cult.

„Conform dispozițiilor legale enunțate supra, în cazul altei persoane decât proprietarul, se constată că, pentru a fi atrasă răspunderea civilă, legea impune îndeplinirea cumulativă următoarelor condiții: paznicul să exercite în mod independent atât controlul, cât şi supravegherea asupra animalului; acest drept să îi fi fost conferit de o dispoziție legală, un contract, sau să exercite doar în fapt controlul şi supravegherea asupra animalului; paznicul să se servească de animal în interes propriu. Dacă una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, nu poate fi atrasă răspunderea civilă a persoanei care are paza animalului, alta decât proprietarul. (…) Prin urmare, nu se poate pune semnul de egalitate, ab initio, între contravenientul care se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 pct. 17 din Legea nr. 61/1991 și proprietarul respectivelor animale sau persoana care are paza juridică a acestora. Totodată, potrivit chiar susținerilor reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată, animalele erau, de cele mai multe ori libere, fără însoțitor, nesupravegheate și ajungeau, pe drumul județean, până la lăcașul de cult. Or, chiar reclamanta afirmă că nu exista o persoană care aibă paza jurdică a animalelor astfel cum aceasta este definită potrivit dispozițiilor legale. Prin urmare, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1375 coroborat cu art. 1377 C. civ., iar pârâții nu pot fi trași la răspundere pentru prejudiciul cauzat de animale.”, au motivat magistrații de la Judecătoria Gherla.

Soluția pe scurt: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta MĂNĂSTIREA ORTODOXĂ ”ADORMIREA MAICII DOMNULUI” NICULA în contradictoriu cu pârâții TĂMAȘ ALEXANDRU și TĂMAȘ DANIEL, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gherla. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, data de 22.03.2024.

Citește și: Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătății, află azi dacă va fi condamnată de judecătorii clujeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.