huedin

Inițiativa civică cetățenească „Huedinul se exprimă: Arta urbană e viața orașului” a trecut cu vot unanim prin Consiliul Local al orașului, transmite administrația printr-un comunicat de presă. Proiectul vizează transformarea unor spații publice în galerii de artă în aer liber, acesta fiind propus de trei cetățeni: Adriana Costin, Lonay Arthur și Ovidiu Pantea.

„Cei trei inițiatori au reușit să mobilizeze comunitatea locală, obținând sprijinul necesar prin colectarea unui număr impresionant de semnături. Ei au prezentat Consiliului Local o viziune clară pentru îmbunătățirea esteticii orașului și promovarea talentului tinerilor artiști locali.

<<Suntem extrem de încântați să vă anunțăm că inițiativa noastră a fost aprobată și că vom putea aduce mai multă culoare și creativitate în Huedin>>, au declarat Adriana Costin, Lonay Arthur și Ovidiu Pantea. Proiectul include transformarea unor spații publice în galerii de artă urbană, cu scopul de a încuraja exprimarea creativă și de a revitaliza vizual orașul.

Impresionați de inițiativă, consilierii locali au hotărât să extindă lista locațiilor propuse pentru intervențiile artistice, incluzând și alte spații publice din oraș.

Inițiatorii au propus consilierilor locali să contribuie financiar, din fonduri personale, la realizarea proiectului, subliniind importanța unui exemplu de solidaritate și implicare în viața culturală a orașului” transmit reprezentanții orașului printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.