Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu o mare parte dintre reprezentanții filialelor regionale a Partidului Social Democrat în acest weekend despre posibila sa candidatură la alegerile prezidențiale care vor avea loc la finalul anului. Aceste discuții au avut loc după ședința Consiliului Politic Național al PSD, în care Ciolacu și-a reanunțat dorința de a candida, conform G4media.

„Am discutat şi eu cu mulţi dintre colegii noştri după ce a discutat primul ministru, poate şi mai înainte am discutat cu ei. Cei mai mulţi colegi ai noştri, nu pot să spun dacă toţi, pentru că nu am vorbit cu toţi, vor ca candidatul nostru la prezidenţiale să fie domnul Ciolacu. Simplu!”, a afirmat, marţi, răspunzând unor întrebări, Paul Stănescu, secretar general PSD.

Pe lângă că are suportul colegilor, Marcel Ciolacu vrea și o binecuvântare divină, acesta anunțând azi că va lua o decizie după ce va merge la Mănăstirea Putna, unde plănuiește să se reculeagă și să ia îndrumare duhovnicească. În acest pelerinaj va merge alături de alți lideri PSD, printre care și Paul Stănescu. Și Viorica Dăncilă a vizitat Mănăstirea Putna, înainte de a candida la alegerile prezidențiale din 2019 și de a pierde în fața lui Iohannis.

Citește și: Ilegalitățile Clinicii Salvosan Ciobanca se extind în Cluj-Napoca ca o tumoare – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.